Ioan Muresan a cerut insistent procurorilor PNA sa intrerupa audierea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dupa prima runda, Muresan a declarat convins: "Nu sunt probe impotriva mea!"

Audierea ex-ministrului Agriculturii, Ioan Avram Muresan, a fost intrerupta ieri, dupa doar doua ore. Invinuitul a solicitat procurorilor Parchetului National Anticoruptie o pauza, pentru a putea participa la lansarea cartii presedintelui PNTCD, Ion Diaconescu, dupa cum ne-a declarat Ioan Muresan la iesirea din cladirea PNA. Fostul ministru s-a prezentat la PNA, la ora 10, declarand ziaristilor ca isi va demonstra nevinovatia. Procurorii il asteptau pentru a raspunde la 37 de intrebari privind acuzatiile care i-au fost aduse, respectiv de abuz in serviciu si luare de mita. "Am fost intrebat despre modul in care au fost emise anumite acte normative, daca si cand am semnat anumite documente. Erau si intrebari inutile, probabil ca sa le creasca numarul", a declarat Ioan Muresan la sfarsitul primei runde a audierilor. Acesta a precizat ca a vazut ieri, pentru prima oara, anumite scrisori si documente. "Stiti ca nu am acces la arhiva ministerului, care colcaie de securisti, sper ca nu s-a intamplat ceva!", a subliniat Ioan Muresan, lasand sa se inteleaga faptul ca ar avea oarecari temeri cu privire la autenticitatea si veridicitatea unor documente. Atat invinuitul, cat si aparatorul lui au aratat ca, pe parcursul intrevederii cu anchetatorii, au fost respectate toate procedurile. In finalul declaratiei de presa, fostul ministru al Agriculturii a subliniat: "Nu sunt probe impotriva mea". Ancheta in acest caz are ca obiect savarsirea a doua infractiuni de abuz in serviciu contra intereselor publice in forma calificata. Una consta in utilizarea defectuoasa a peste 28 de miliarde de lei, suma reprezentand Fond de contrapartida, constituit din contravaloarea in lei a unui ajutor nerambursabil, primit din partea Guvernului Statelor Unite ale Americii. A doua infractiune ar fi fost comisa in legatura cu vanzarea pachetului de actiuni al unor societati agricole la un pret subevaluat. O alta fapta de care este acuzat ex-ministrul este cea de luare de mita, constand in primirea unor sume de bani, prin intermediul altor persoane, pentru a dispune acordarea cu prioritate a unor prime de export grau si porumb, precum si pentru facilitarea unor credite pentru achizitionarea de produse agricole. In comunicatul PNA se arata ca Muresan a raspuns ieri doar la o parte din intrebarile prevazute in planul de ancheta, "iar dupa doua ore a solicitat intreruperea audierilor motivand ca doreste sa fie prezent la o lansare de carte". "Desi anchetatorii au apreciat ca pentru bunul mers al anchetei si pentru o viziune unitara, completa, a declaratiilor s-ar fi impus continuarea audierilor, pana la epuizarea tuturor intrebarilor stabilite, invinuitul a insistat ca audierile sa fie reprogramate", se arata in comunicat. Reamintim ca procurorii PNA au emis mai multe citatii la audieri pe numele fostului ministru, carora acesta nu le-a dat curs, sub diferite pretexte. Din acest motiv, pe numele lui a fost emis, la sfarsitul saptamanii trecute, un mandat de aducere care urma sa fie pus in executare de politisti. Anterior, Muresan a fost dat in consemn la frontiera, in cazul in care ar dori sa iasa din tara politistii fiind obligati sa il retina. Audierile vor continua astazi, incepand cu ora 10.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite