Investitorii la BVB, fără apărare în faţa corecţiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Absenţa instrumentelor financiare face imposibilă obţinerea de profituri pe o piaţă în scădere Într-o perioadă marcată de incertitudini, investitorii pe piaţa românească de

Absenţa instrumentelor financiare face imposibilă obţinerea de profituri pe o piaţă în scădere

Într-o perioadă marcată de incertitudini, investitorii pe piaţa românească de capital au avut puţine alternative pentru a contracara scăderile agresive.

Dacă, în ultimii ani, cea mai bună strategie pentru jucătorii de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) s-a dovedit "buy-and-hold", evoluţia atipică a pieţei, declanşată sub impactul crizei creditelor subprime din SUA, le-a dat peste cap planurile.

Lichidarea portofoliilor şi urmărirea unor câştiguri mai mici, pe termen scurt, ar fi reprezentat cea mai bună alegere pentru investitori, consideră analiştii din piaţa de capital.

"Lichidarea totală a conturilor de acţiuni şi <> unor randamente de 5-7% pe termen scurt cred că era cea mai bună opţiune. Iar piaţa ne-a oferit de multe ori ocazia de a atinge randamente de genul acesta în timp scurt", subliniază Paul Brendea, analist financiar în cadrul Prime Transaction.

Însă această strategie s-a dovedit a nu fi la îndemâna celor mai mulţi dintre investitori, din cauză că presupunea poziţionarea la cumpărare la preţuri care să permită o vânzare rapidă la un plus de 5%, lucru deloc uşor.

Vânzările în lipsă, aşteptate cu interes

"Pe de altă parte, investitorii la bursa din România nu cred că sunt obişnuiţi cu marje din acestea mici, de 5%, după atâţia ani în care multe acţiuni îşi dublau valoarea în câteva luni", explică Brendea.

În condiţiile unui număr limitat de instrumente financiare la dispoziţie, o soluţie pentru a traversa cu bine perioada de corecţii ar fi rămas ieşirea din piaţă.

"Din nefericire, pentru majoritatea investitorilor, cea mai bună metodă era aceea de a sta pe cash, în condiţiile în care au vândut intuind această scădere. Noi nu avem posibilitatea la BVB de a beneficia şi a face profit pe o scădere a pieţei, din cauză că nu avem instrumente financiare de tipul short-sell", atrage atenţia Mihai Chişu, broker la IFB Finwest Bucureşti.

Arbitrajul, prea scump pentru micii jucători

Vânzările în lipsă (short-selling), promise la BVB în acest an, le vor permite investitorilor să câştige şi pe o piaţă în scădere, nu doar din aprecierea cotaţiilor, aşa cum se întâmplă în prezent. Vânzarea în lipsă este, practic, o tehnică de tranzacţionare care presupune vânzarea de acţiuni împrumutate, urmând să fie răscumpărate când preţul acestora este mai mic.

O altă strategie ce putea fi utilizată în această perioada era arbitrajul. "Capitalul necesar pentru asemenea operaţiuni este unul destul de ridicat, strategia nefiind recomandată unui investitor mic", spune Andreea Ciobanu, analist-şef în cadrul Intercapital Invest.

Scăderile, o oportunitate pentru investitorii pe termen lung

Mihai Chişu, stockbroker IFB Finwest, identifică trei tipuri de reacţii în faţa corecţiilor bursiere, în funcţie de tiparul investitorului:

Dacă eşti speculator, se presupune că nu ai avut acţiuni pentru că ai ştiut când să vinzi

Dacă eşti investitor pe termen lung, este doar o etapă de scădere care nu afectează scopul final, acela de a strânge un portofoliu valoros în câţiva ani. Iar astfel de perioade pot reprezenta o oportunitate de cumpărare pentru un astfel de investitor

Dacă eşti un investor pe termen mediu, atunci trebuie să fii foarte atent la propriile reguli, la trendurile medii, la marcările de profit, la analiza tehnică ce dă indicii valoroase

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite