Într-un cuplu, bărbaţii şi femeile nu folosesc acelaşi limbaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comunicarea dintre un bărbat şi o femeie nu este o treabă atât de simplă cum ar putea părea la prima vedere. În vreme ce femeile vorbesc pentru a stabili noi legături personale, bărbaţii

Comunicarea dintre un bărbat şi o femeie nu este o treabă atât de simplă cum ar putea părea la prima vedere. În vreme ce femeile vorbesc pentru a stabili noi legături personale, bărbaţii vorbesc numai pentru a acţiona.

Bărbaţii au mai mulţi neuroni, iar femeile sunt mult mai dotate pentru folosirea limbajului articulat. Nu sunt elucubraţiile unor savanţi misogini, ci un fapt demonstrat de studii ştiinţifice. Specialiştii au comparat creierul celor două sexe şi aptitudinile cognitive ale acestora.

Rezultatele au fost mai mult decât interesante. În primul rând, creierul bărbaţilor şi cel al femeilor nu funcţionează la fel. Un cercetător american a studiat, cu ajutorul tomografului, felul în care reacţionează creierele de ambe sexe la testele de limbaj (ortografie, semantică, pronunţie etc.).

În urma studiilor a reieşit că, în acest caz, bărbaţii utilizează mai ales emisfera stângă, în vreme ce femeile utilizează ambele emisfere cerebrale. Astfel de teste au dezvăluit şi faptul că modul în care înţeleg noţiunile abstracte este diferit în cazul bărbaţilor, spre deosebire de femei.

Este remarcabil faptul că deşi femeile şi bărbaţii vorbesc aceeaşi limbă, folosesc un limbaj diferit, spune Yvon Dallaire, psiholog la Universitatea din Quebec. "Un bărbat crede că o femeie pe care abia a cunoscut-o vrea să se culce cu el doar dacă aceasta îi face un compliment nevinovat. Acelaşi bărbat este deranjat dacă partenera îi spune că vrea să discute despre relaţia lor".

Specialiştii canadieni în psihologie susţin că, de multe ori, femeile vorbesc din plăcere şi din nevoia de a-şi împărtăşi sentimentele.

Bărbaţii consideră că vorbele sunt făcute ca să anunţe fapte, să comunice lucruri concrete. Se pare, afirmă specialiştii, că, de cele mai multe ori, bărbaţii chiar nu au nicio idee despre ceea ce simt cu adevărat, şi din acest motiv nici nu simt nevoia să-şi exteriorizeze gândurile verbal.

"Mai bine zis, nu pot exprima prea bine în cuvinte ceea ce simt", susţine Yvon Dallaire. Folosirea diferită a "uneltelor de comunicare" verbală naşte o mulţime de probleme între cele două sexe. Spre exemplu, pentru un bărbat, ceva nu e în regulă dacă partenera simte nevoia să discute despre relaţia lor.

Psihologii susţin că, de cele mai multe ori, într-o relaţie cu o femeie, bărbaţii gândesc în felul următor: "În cazul în care ceva nu merge, înseamnă că este o relaţie consumată. Concluzia: de ce să ne mai batem capul să vorbim, mai bine ne despărţim".

Cuvinte - cheie

Yvon Dallaire afirmă că unul dintre paradoxurile minţii masculine este că, indiferent de cât de rău se simt, bărbaţii susţin mereu că se simt foarte bine. Este de fapt un scut în spatele căruia îşi maschează vulnerabilitatea şi slăbiciunile. Mai mult, instinctual, bărbaţii simt că dacă dezvăluie cât mai puţin, partenera lor trebuie să ghicească ceea ce gândesc.

Dacă un bărbat tace şi îşi lasă partenera să presupună ceea ce gândeşte, crede că în acest fel deţine puterea, afirmă cercetătoarea canadiană. Însă cum îşi pot da seama femeile dacă un bărbat le iubeşte? În primul rând, un bărbat pare să se fâstâcească tot timpul când vine vorba de cuvinte ca "dragoste", "prietena mea" sau "logodnă".

Psihologii sunt de părere că din cauză că mintea unui bărbat este mai degrabă orientată către acţiune, anumite "semnale" o pot încredinţa pe soţia sau pe iubita lui că este în continuare dorită şi iubită: o sună fără un motiv anume şi vrea să vorbească după ce fac dragoste, îi împrumută maşina, o prezintă prietenilor lui, petrec weekendurile împreună.

Lista pentru uzul femeilor

Pentru a veni în ajutorul sexului frumos, psihologii au întocmit o listă cu formulări de care o femeie ar fi bine să se ferească în relaţia cu un bărbat. Iată câteva din recomandările specialiştilor în psihologie. Nu-l întrebaţi ce simte sau la ce se gândeşte. Veţi primi - în cel mai bun caz - răspunsuri monosilabice, uneori greu de descifrat.

Dacă după ce aţi făcut dragoste, un bărbat spune că se gândeşte la o bere, atunci înseamnă că, într-adevăr, chiar ar vrea să bea o bere. "Femeile tind să răstălmăcească prea mult răspunsurile partenerului şi să le atribuie subînţelesuri", explică Yvon Dallaire.

"Dacă el răspunde că se gândeşte la mâncare, nu înseamnă că face o asociere între femeia pe care o are alături în pat şi un anume fel de mâncare sau că formele ei îi amintesc de aşa ceva. Nu-l întrebaţi dacă o altă femeie pe care o cunoaşteţi amândoi arată bine.

Un bărbat ştie foarte bine că dacă răspunde altfel decât cu un <> hotărât va trebui să facă faţă unui tir interminabil de întrebări şi va fi nevoit să explice în detaliu fiecare afirmaţie legată de acea femeie. Nu are sens să îl întrebaţi mereu dacă relaţia îl face fericit. Dacă nu ar fi aşa, povestea în doi nu ar mai continua.

Un DEX feminin-masculin

Cum poate însă o femeie să afle dacă un bărbat minte? Pentru psihologi este la fel de simplu. Se pare că în proporţie de 95 la sută toţi bărbaţii care folosesc construcţii de genul: "Am încercat să te sun", "N-am primit mesajul", "Nu am observat cum arăta blonda aceea", "Sexul nu e cel mai important lucru" sau "Nu, nu sunt supărat" nu spun întotdeauna adevărul.

Mai mult, ca să le îngrozească definitiv pe femei, psihologii spun, mai în glumă, mai în serios, că traducerile a ceea ce declară bărbaţii sună de fapt în felul următor: "Poate ar trebui s-o luăm mai încet", înseamnă "Poate ar trebui s-o iei mai încet". "Nu ştiu încă ce vreau" este de fapt o formă voalată de aspune "Nu te vreau pe tine".

"Am nevoie de spaţiu" este echivalentul afirmaţiei "Vreau să te părăsesc, dar încă nu ştiu cum să ţi-o spun direct". "Îmi place de tine mult" se poate traduce prin formula "Aş spune <> , dar ştiu că nu mai este cale de întoarcere dacă o spun, aşa că mai aştept puţin". "Vrei să mergi la un film?" înseamnă mai degrabă "Aş vrea să facem dragoste".

Dacă un bărbat spune unei femei "te iubesc" în timp ce face dragoste cu ea, afirmaţia poate însemna "Iubesc ceea ce-mi faci acum". Însă dacă un bărbat spune apropiaţilor lui despre o femeie că este"prietena lui", afirmaţia poate fi interpretată ca un avertisment prin care prietenii lui nu au voie să mai facă avansuri acelei femei.

Un soi de "marcare" a teritoriului şi a "cuceririi" sale, afirmă Yvon Dallaire. Sigur, traducerile ar putea continua, dar femeile ar rămâne aproape fără speranţă. Pe de altă parte, psihologii spun că atunci când iubesc şi sunt nevoiţi să se exprime verbal, bărbaţii sunt dispuşi să vorbească "câte în lună şi în stele", să facă eforturi să-şi înţeleagă iubita şi să se bucure de toate cuvintele ei de dragoste.

În egală măsură, când femeile ajung să iubească cu adevărat un bărbat, învaţă să-şi reprime dorinţa de a vorbi neîncetat, susţin psihologii. Aşa se explică de ce multe cupluri reuşesc să supravieţuiască în armonie până la "adânci bătrâneţi".

Dicţionarul limbajului feminin

"Da" înseamnă "Nu", pe când de multe ori, "Nu" înseamnă de fapt "Da". "Poate" înseamnă "Nu". "Avem nevoie" - "Vreau". "Trebuie să vorbim" este de fapt un fel de a spune "Trebuie să mă asculţi". Prin "Trebuie să învăţăm să comunicăm", femeile vor să-i spună de fapt partenerului "Trebuie să fii de acord cu ceea ce spun".

Dacă partenera spune: "Eşti atât de viril", fie încearcă să suscite interesul sexual al partenerului, fie, dimpotrivă, să-i atragă atenţia că poate n-ar fi rău să se radă mai des şi să folosească mai mult baia şi ceva deodorante. Dacă o femeie spune: "Sunt gata în câteva minute", un bărbat poate să se aşeze liniştit la televizor pentru a aştepta în fapt câteva zeci de minute.

"Mă iubeşti?" este întrebarea urmată de obicei la scurt timp de ceea ce multe femei doresc: "Îmi vei cumpăra ceva destul de scump?". Dacă întrebarea este: "Cât de mult mă iubeşti?", probabil că semnifică "Am făcut ceva care nu-ţi va plăcea deloc".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite