Într-o pauză de cafea

Pentru că săptămâna trecută ne-am hotărât să vă prezentăm şi filme care nu sunt pe marile ecrane, pentru că în această perioadă oferta nu este senzaţională, vă povestim în această

Pentru că săptămâna trecută ne-am hotărât să vă prezentăm şi filme care nu sunt pe marile ecrane, pentru că în această perioadă oferta nu este senzaţională, vă povestim în această ediţie despre un film care nouă ne place şi pe care îl puteţi căuta pe la centrele de închiriere, pe la prieteni sau puteţi aştepta să fie difuzat (la TVR2).
Coffee and cigarettes este o pauză de cafea construită din mai multe fragmente de acţiune, lipite aleatoriu. Momentele filmului sunt unificate prin două simple obiecte de recuzită: cafeaua şi ţigările de pe o masă. Regizor adulat în aceeaşi măsură de presă şi public, Jim Jarmush începe acest proiect alb-negru în 1984. La acea vreme probabil puţini ştiau cine este Roberto Begnini (La Vitta e bella a apărut abia în 1997), deşi Jarmush îl distribuise deja în acelaşi an în Dawn by law. Begnini, intră într-o cafenea şi se aşază la masa introvertitului Steven Wright, pe care îl dezorientează complet cu torentul verbal caracteristic. În final, mânat de o fixaţie de bună-credinţă să îl ajute cu orice preţ, sfârşeşte prin a se duce la dentist în locul lui.
Discuţia dintre Tom Waits şi Iggy Pop este unul din cele mai reuşite momente din film. Ea constituie un scurtmetraj separat, Coffee & Cigarettes Somewhere in America laureat la Cannes cu premiul secţiunii respective. Cei doi stau de vorbă şi, deşi e evident că ştiu foarte bine cine este celălalt, se prefac ca habar n-au cu cine au de-a face. Dialogul lor este de un absurd delicios Tom se consolează cu faptul că, acum că s-au lăsat de fumat, e inofensiv să mai fumeze din când în când dacă au chef.
Cate Blanchett face un dublu rol virtuos, ea însăşi la o cafea cu verişoara ei invidioasă (jucată tot de ea). Aceasta acceptă plină de venin o sticluţă cu parfum pe care bănuieşte că cealaltă i-o oferă doar pentru că ei nu-i place. Farmecul filmului stă în scenariu, cu atât mai mult cu cât, de multe ori, actorii improvizează. Numele sunt cele reale, dar nu se interpretează neapărat pe ei înşişi. Rezonanţa numelor lor creşte oarecum suspansul discuţiei. Plăcerea de a urmări Coffee and cigarettes este una momentană, aceea de a asculta pe furiş, cu un interes voyeurist, dialogul dintre doi oameni aflaţi într-o cafenea, la masa de lângă tine. Nu este un film care-ţi schimbă neapărat viaţa, dar aproape sigur ţi-o face mai frumoasă. Fie doar şi pentru 95 de minute.