Internetul lui Oprescu nu a ajuns în parcuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Nu există conexiuni wireless" afişează laptopul celor care au crezut în promisiunea de acum două luni a edilului-şef Sorin Oprescu şi încearcă să se conecteze la net în parcuri În

"Nu există conexiuni wireless" afişează laptopul celor care au crezut în promisiunea de acum două luni a edilului-şef Sorin Oprescu şi încearcă să se conecteze la net în parcuri

În parcurile Cişmigiu, Herăstrău şi Tineretului au fost amplasate locuri special pentru internauţi. Oprescu amână însă lansarea oficială a reţelei.

"Cred că era o greşeală de cifre şi sper ca acest lucru (instalarea internetului - n.r.) să se întâmple în 2008, chiar de săptămâna viitoare, în zone limitate pentru început".

Aceasta este declaraţia primarului general Sorin Oprescu, făcută la sfârşitul lunii iunie, în prima vizită "în aer liber", la sediul Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement (ALPA). Singurele consecinţe ale acestei promisiuni sunt montarea unor plăcuţe în trei parcuri şi demiterea directorului ALPA, Virgil Cârstea.

Surse din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti şi din UTI Systems SA, firma care urma să implementeze reţeaua de internet, spun că totul este pus la punct de luna trecută, dar că Oprescu "nu a apăsat încă butonul".

Chiar şi atunci când i se va da drumul reţelei de internet, accesul va fi controlat ca la "Relaţii cu publicul", din Primăria Capitalei.

Orar ca la Primărie pentru "wireless"

Programul va fi de luni până vineri, între orele 10.00 şi 18.00, în weekend fiind închis. Iar asta, pentru că zona de acces la internet a fost amenajată, cel puţin în Parcul Cişmigiu, în zona "La Cetate", în curtea muzeului Cişmigiu care are orar "ca la stat".

Ieri, câţiva tineri dădeau târcoale unei plăcuţe pe care scria "Zonă de acces gratuit la internet wireless". "Din iunie tot încercăm să vedem măcar de ce nu dă drumul la net, pentru că ni s-a părut o iniţiativă bună, dar degeaba dacă nu funcţionează", a spus Cătălin Paşcu, în vârstă de 18 ani. "Nu ştiu de ce nu merge internetul", a explicat scurt Ana Renete, reprezentantul ALPA de la Cişmigiu.

Nici managerul Diviziei IT & Communications din cadrul UTI, Claudiu Bălan, nu a precizat o dată a inaugurării sistemului "wireless", însă a explicat că încă se mai lucrează la filtrarea accesului la diferite site-uri "periculoase".

Site-urile porno, interzise

"Este vorba de o reţea publică a Primăriei, prin care nu se poate lăsa liber accesul la site-uri porno sau la altele de unde se pot lua viruşi", a spus reprezentantul UTI, Claudiu Bălan. Celelalte locaţii sunt împărţite în Parcul Tineretului, la intrarea din zona Şincai, şi în Herăstrău, în perimetrul de la Cinematograf, Expo-Flora şi Grădina Japoneză.

Sper ca acest lucru (instalarea internetului - n.r.) să se întâmple în 2008, chiar de săptămâna viitoare, în zone limitate pentru început
Sorin Oprescu,
primarul Capitalei

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite