Internet la iarbă verde, de la Oprescu!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Introducerea reţelelor de internet wireless în parcuri şi accesul gratuit al copiilor cu vârste până în 10 ani pe ştranduri sunt primele veşti din teren ale noului primar general

Introducerea reţelelor de internet wireless în parcuri şi accesul gratuit al copiilor cu vârste până în 10 ani pe ştranduri sunt primele veşti din teren ale noului primar general

Prima vizită a edilului Capitalei, Sorin Oprescu, în Bucureşti a avut loc ieri, în Parcul Herăstrău şi la ştrandul Ciurel din cartierul Crângaşi.

Sorin Oprescu a făcut, ieri, prima sa vizită, în calitate de edil-şef, la una dintre instituţiile aflate în subordine, Administraţia Lacurilor, Parcurilor, Agrement (ALPA). "Vreau să fac o scurtă analiză pentru a vedea ce poate fi reparat şi reconstruit pe spaţiile verzi din oraş", a declarat Oprescu.

Terasele-ponton din Parcul Herăstrău au fost, printre altele, ţinta primarului general, pentru că, potrivit purtătorului de cuvânt al ALPA, George Nicolau, în parcurile administrate de municipalitate există aproximativ 30 de construcţii cu o "situaţie juridică discutabilă".

"E preşedintele?"

După raportul şefilor ALPA, Oprescu a făcut o vizită la ştrandul Ciurel din cartierul Crângaşi, pentru a vedea ce s-a schimbat în opt ani, de când nu a mai călcat pe la bazin. Sosirea sa nu a trecut neobservată. Bucureştenii aflaţi la plajă l-au recunoscut şi l-au felicitat pentru rezultatul în alegeri.

Ba chiar s-au bucurat că, odată cu sosirea sa, a fost dat drumul la apa din bazinul pentru copii. "Măcar aşa, când vine primarul", a spus Elena, care în fiecare zi îşi petrece câteva ore bune la ştrand împreună cu fiica sa.

Chiar şi puştimea a reuşit să se strecoare pe lângă edilul general. "Cine e, mă, preşedintele?", "Nu, mă, e Oprescu! Hai după el!", îşi dădeau coate doi copii de vreo 12 ani.

Prima observaţie a primarului general a fost către administratorii ştrandului Ciurel: să finalizeze anul acesta lucrările începute la două bazine.

Acces gratuit pentru copii

Vestea bună le-a dat-o însă micilor bucureşteni cu vârste până în 10 ani, care ar putea în curând să aibă acces gratuit în toate ştrandurile din Capitală.

Pus pe inspecţii, Sorin Oprescu a precizat că următoarea vizită o va face la Pasajul Basarab. "Mă aştept ca la şedinţa de vineri (27 iunie n.r.) consilierii să fie oameni normali la cap, să-şi aleagă viceprimarii, comisiile şi să ne apucăm de treabă", a afirmat primarul general. El a mai spus însă că varianta Răzvan Murgeanu pe fotoliul de viceprimar îi surâde, pentru că "ştie deja cum stau lucrurile în Bucureşti".

Vreau să fac o scurtă analiză pentru a vedea ce poate fi reparat şi reconstruit pe spaţiile verzi din oraş
Sorin Oprescu,
primarul Capitalei

Wireless în parcurile Carol, Cişmigiu şi Herăstrău

Oprescu a anunţat că pestep câteva zile va începe instalarea reţelelor de internet wireless în trei dintre parcurile din Capitală. Acest proiect era prevăzut pentru anul 2013. "Cred că era o greşeală de cifre şi sper ca acest lucru să se întâmple în 2008, chiar de săptămâna viitoare, în zone limitate pentru început", a explicat primarul general.

"În locul Esplanadei, va fi un parc!"

Sub sloganul "Sănătatea bucureştenilor stă în mâna primarului - trăim mai puţin după opt ani de PDL!", noul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, a promis înainte de alegeri soluţii legate de protecţia mediului.
Printre acestea se numără finalizarea staţiei de epurare a apelor reziduale de la Glina, plantarea tuturor spaţiilor virane nefolosite şi crearea centurii verzi a Capitalei pentru reducerea prafului din Bucureşti - capitala cu cea mai mare cantitate de praf din Europa.

Oprescu a spus că va face minimum cinci parcuri noi, va transforma cel puţin alte trei zone verzi în parcuri (pe malul lacului Floreasca, la intersecţia dintre Burebista, bdul Decebal şi şoseaua Mihai Bravu, pe Calea Rahovei) şi va reda spaţiului public Parcul Tineretului şi Pădurea Băneasa.

Mai mult, "în centrul Bucureştiului, în spatele Bibliotecii Naţionale aflate în construcţie pe cheiul Dâmboviţei, în locul proiectului Esplanada va fi un parc cu verdeaţă şi locuri de joacă, la fel şi pe locul triajului din Chitila, la Gara de Nord, pe Calea Griviţei, pe liniile de tren dezafectate la Gara de Est".

În cadrul vizitei de ieri la ALPA, proaspătul primar general a anunţat că: "Nu renunţ la proiectul parcului de la Biblioteca Naţională". El a adăugat că va purta discuţii cu Ministerul Transporturilor, administratorul terenului, pentru punerea în practică a promisiunii din campanie. (Miruna Olteanu)

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite