"Interesul Ministerului Educatiei este de a avea cat mai multe calculatoare in scoli"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

- spune ministrul Mircea Miclea

"Pentru minister, informatizarea unitatilor de invatamant reprezinta o prioritate esentiala. Interesul MEC este de a avea cat mai multe calculatoare in scoli, cat mai repede, la pretul cel mai bun cu putinta, astfel incat sa avem infrastructura care este conditia necesara, dar nu suficienta, pentru a putea trece la produsele software care sa determine profilul cognitiv al elevului", declara, ieri, ministrul Educatiei, prof. univ. Mircea Miclea, la seminarul organizat de Adevarul, privind informatizarea sistemului de invatamant romanesc. Fara a spune transant in ce mod va continua informatizarea scolilor, ministrul Miclea a prezentat intentia generala de a integra SEI unui program mai amplu, pe care guvernul Tariceanu isi propune sa-l deruleze in viitorii 4 ani, privind informatizarea comunitatilor locale. Ministrul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiilor, dl. Szolt Nagy, prezent la dezbateri, a anuntat ca, intr-un proiect derulat cu B.M., se vor aloca fonduri pentru programul "Economie bazata pe cunoastere", program ce se adreseaza informatizarii comunitatilor locale. "In cadrul proiectului, vom conecta la Internet cel putin 300 de localitati, in care, cu prioritate, locatiile informatizate se vor afla in scoli". In opinia ministrului Educatiei, actualele platforme SEI (cu care s-au dotat toate liceele din tara) sunt utilizate prea putin pentru e-learning. Intentia ministerului este de a deschide programul, "pentru ca de el sa beneficieze cat mai multa lume", si, in acelasi timp, pe piata continuturilor educationale sa se ofere posibilitatea de a aparea cat mai multi ofertanti. Reprezentantii sindicatelor din invatamant au punctat in special necesitatea continuarii acestui program, care s-a dovedit pana acum a fi un factor de schimbare si emulatie in viata scolii, dar si obligativitatea supravegherii mai sustinute a modului in care se comporta directorii de scoli, a modului in care accesul la platformele informatizate, dar si la softurile educationale se realizeaza fluent si permanent. Desi nu s-au evidentiat limpede directia in care urmeaza sa se continue programul, s-a exprimat fara urma de echivoc intentia si hotararea Ministerului Educatiei de a continua informatizarea scolii romanesti. Vom prezenta pe larg aceste dezbateri in numerele viitoare ale ziarului.
Ministrul Mircea Miclea a dispus auditarea contractului de informatizare
Dupa seminarul "Sistemul Educational Informatizat - o sansa pentru Romania", organizat de Adevarul, ieri, ministrul Educatiei, Mircea Miclea, a declarat ziaristilor (in afara salii unde avea loc seminarul) ca "ancheta in legatura cu contractul cu SIVECO a fost declansata in urma unui ordin exceptional de audit, pe care l-am dat in 5 ianuarie. Auditul are in vedere intregul contract si se va finaliza in urmatorul interval de timp. Noi vom face publice rezultatele acestui audit si, in functie de aceste rezultate, vom lua toate masurile necesare. Acest lucru se va face foarte transparent, pentru a asigura legalitatea contractului", a spus Miclea. De asemenea, ministrul a precizat ca vor fi verificate toate contractele ce depasesc valoarea de 10.000 de dolari. In aceeasi declaratie, ministrul a reafirmat intentia de a continua programul de informatizare a invatamantului.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite