"Integrarea depinde de magistrati"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Intr-un interviu acordat postului de radio BBC, presedintele Romaniei a vorbit despre problemele marcate cu steag rosu de Comisia Europeana in raportul privind Romania. Presedintele Basescu a

Intr-un interviu acordat postului de radio BBC, presedintele Romaniei a vorbit despre problemele marcate cu steag rosu de Comisia Europeana in raportul privind Romania. Presedintele Basescu a declarat ca Romania are doua mari prioritati: lupta impotriva coruptiei si securizarea celor peste 2000 de kilometri de frontiera. Neindeplinirea acestor obiective majore poate activa clauza de salvgardare. Seful statului a afirmat ca transformarea PNA in DNA si subordonarea procurorilor anticoruptie Parchetului General a fost facuta tocmai pentru anchetarea demnitarilor de varf. "Curatenia s-a facut, acum depinde de magistrati sa-si faca datoria, fata de lege in primul rand", a spus presedintele. "Pentru mine obiectivul major este sa protejez principalele institutii ale statului de flagelul coruptiei(...) Nu va pot spune cate rechizitorii va face Parchetul General sau noua directie de lupta anticoruptie din Parchetul General sau nu va pot spune cate condamnari vor pronunta judecatorii(...) Dar trebuie sa inteleaga ca au aceasta mare responsabilitate fata de 22 de milioane de romani", a adaugat Traian Basescu. ,Guvernul Tari-ceanu a reusit sa scoata Romania din groapa in care il bagase PSD-ul. Ineficienta guvernarii lor ne-a adus la un acord cu o clauza de salvgardare extrem de usor de aplicat. Ati vazut ca raportul mentioneaza progresele neprevazut de mari facute de Romania", a spus Basescu.
"Momentul optim pentru anticipate s-a pierdut"
Presedintele a precizat ca in vara nu a dorit demisia lui Tariceanu din cauza incompetentei, ci pentru a putea organiza alegeri anticipate, dar ca acum nu mai este momentul potrivit.,Momentul optim pentru organizarea alegerilor anticipate s-a pierdut. Eu am vorbit de alegeri anticipate la doua saptamani dupa ce am fost ales", a spus Basescu. ,In acest moment, nimic nu mai poate fi prioritar, nici macar realizarea unei majoritati parlamentare, in raport cu pregatirea in vederea unei bune evaluari in aprilie", a adaugat presedintele Basescu.
Moldovenii de peste Prut vor avea nevoie de vize
Procesul de securizare a frontierelor de stat va impune aplicarea, inainte de 1 ianuarie 2007, de vize de calatorie pentru cetatenii Republicii Moldova care doresc sa intre in Romania.,Vizele vor fi introduse intr-o modalitate asimetrica: cetatenii Romaniei vor calatori fara viza in Republica Moldova, cetatenii Republicii Moldova vor veni cu viza in Romania", a incheiat interviul de la BBC presedintele Basescu.
Romania apara Europa de gripa aviara
Romania se comporta deja ca o tara membra a UE prin masurile luate impotriva gripei aviare, contribuind, astfel, la impiedicarea raspandirii epidemiei si dovedind prin aceasta ca UE are nevoie de Romania, a declarat presedintele Traian Basescu intr-un alt interviu acordat postului CNN.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite