Întârzierea anchetei UE poate alunga Ford din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Americanii au fixat un termen-limită pentru începerea producţiei din primăvara anului 2008, dar finalizarea tranzacţiei este îngheţată de ancheta pe teme concurenţiale a Comisiei

Americanii au fixat un termen-limită pentru începerea producţiei din primăvara anului 2008, dar finalizarea tranzacţiei este îngheţată de ancheta pe teme concurenţiale a Comisiei Europene.

În cazul în care Comisia Europeană nu va definitiva până la sfârşitul primului trimestru al anului viitor ancheta cu privire la respectarea condiţiilor concurenţiale în cazul privatizării fabricii de automobile de la Craiova, compania Ford ar putea renunţa la proiectul din România.

>> Probabil martie-aprilie va fi un termen rezonabil în obţinerea avizului CE, pentru ca americanii să nu se retragă din acest proiect
Sebastian Vlădescu,
preşedintele Comisiei de privatizare Daewoo Craiova

După semnarea contractului pentru achiziţionarea fabricii de automobile de la Craiova, americanii de la Ford şi-au exprimat intenţia ca, până cel tărziu primăvara anului 2008, să înceapă producţia primelor autoturisme. Numai că nici prin cap nu le-a trecut acestora ca în urma notificării contractului la Comisia Europeană (CE), condiţie obligatorie a statului pentru orice privatizare, planurile din România să fie îngheţate de ancheta Comisiei Europene cu privire la acordare de ajutoare de stat.

Interesant este faptul că deşi americanii vor să înceapă activitatea cât mai repede, verificările Comisiei Europene se poate spune că nu sunt condiţionate de un termen anume. "Ford a stabilit primăvara anului viitor ca moment-limită pentru a demara activităţiile de producţie de la Craiova. Probabil martie-aprilie va fi un termen rezonabil în obţinerea avizului CE, pentru ca americanii să nu se retragă din acest proiect din România", a declarat preşedintele Comisiei de privatizare a uzinei craiovene, Sebastian Vlădescu.

Lipsă de comunicare între CE şi autorităţi

Fostul ministru al finanţelor susţine că modul în care decurg lucrurile în afacerea Ford este cel puţin bizar, analizând comportamentul reprezentanţilor Comisiei Europene, din moment ce contractul semnat cu Ford nu a primit absolut nicio contestaţie din partea celuilalt competitor aflat în cursa achiziţionării fabricii, General Motors. "General Motors ar fi fost primii care trebuiau să facă primele observaţii licitaţie, dar aceştia nu au avut nimic de contestat. Şi asta penntru că informarea concurenţilor a fost făcută în mod egal, la orice întrebare pusă Comisia de privatizare. Inclusiv ambasadorul american a felicitat România pentru această privatizare şi transparenţa procesului", susţine Vlădescu.

CE suspendă tranzacţia suspectă de ajutoare de stat

Proaspătul demisionar din funcţia de secretar de stat din Ministerul Finanţelor crede că stadiul în care a ajuns contractul de privatizare a uzinei de automobile de la Craiova este cauza mai mult a unei lipse de comunicare dintre Comisia Europeană şi statul român, şi mai puţin o problemă de ajutor de stat.

La începutul acestei săptămâni, Comisia Europeană a solicitat României trimiterea datelor necesare evaluării ajutorului de stat acordat de stat în procesul de privatizare a Automobile Craiova în maximum 30 de zile, după ce instituţia a lansat, în urmă cu două săptămâni, o investigaţie în acest sens. Totodată, instituţia europeană a avertizat Bucureştiul să înceteze punerea în aplicare a contractului de privatizare încheiat cu Ford, emiţând un ordin de suspendare a tranzacţiei.

Oficialii europeni susţin că, în pofida faptului că au cerut în repetate rânduri oficial Executivului eliminarea tuturor condiţiilor din contractul de privatizare, acesta a continuat procedura de licitaţie şi a semnat contractul de vânzare a acţiunilor cu Ford. Suspiciunile CE provin din faptul că autorităţile române au condiţionat privatizarea Automobile Craiova de atingerea unui nivel minim al producţiei de 200.000 de maşini pe an, de continuarea activităţilor actuale pe o perioadă de patru ani şi de menţinerea numărului de angajaţi.

Statul poate să ajungă la o nouă licitaţie

Ca atare, Executivul Uniunii va verifica dacă aceste condiţii au făcut ca preţul de vânzare al fabricii să fie mai mic decât în cazul în care tranzacţia ar fi fost necondiţionată. Dacă acest fapt se va confirma, CE ar putea considera că privatizarea a inclus acordarea unor ajutoare de stat. "Comisia are îndoieli serioase cu privire la faptul că privatizarea s-a realizat în absenţa unui ajutor de stat şi că măsurile de ajutor de stat ar fi compatibile cu piaţa comună.

În plus, întrucât ajutorul nu a fost notificat Comisiei, acesta constituie ajutor ilegal", arată anunţul CE. În cazul în care se ajunge la concluzia că ajutorul ilegal acordat de autorităţile române nu este compatibil cu piaţa comună, CE urmează să emită un ordin de recuperare, printr-o decizie definitivă, şi, eventual, să anuleze contractul pentru a organiza o nouă licitaţie, de data aceasta fără ajutoare de stat.

Trei privatizări din România în vizorul Comisiei Europene

AVAS a reuşit ieri să pună la dispoziţia instituţiei europene clauzele confidenţiale din contractele de privatizare nu numai a Automobile Craiova, ci şi pentru celelalte anchete din industria românească, deschise pe aceeaşi temă a acordării ajutoarelor de stat.

Este vorba despre Tractorul Braşov şi Petrotub Roman, întreprinderi pentru care AVAS a cerut în plus prelungirea termenului de acordare a documentelor privind ajutoarele de stat cu 30 de zile. Potrivit CE, ca şi în cazul Automobile Craiova, la vânzarea activelor Tractorul către Flavus Investiţii, statul a impus unele condiţii care au drept consecinţă un preţ de vânzare mai mic decât cel care ar fi putut fi obţinut într-o licitaţie necondiţionată.

Ceea ce este considerat de către oficialii europeni drept ajutor de stat. În ceea ce priveşte privatizarea producătorului de ţevi din Roman, preluat în 2003 de grupul Mittal Steel, situaţia este mult mai simplă. CE a anunţat că este posibil ca autorităţile române să fi acordat un ajutor de stat de 26 milioane de euro, prin anularea datoriilor companiei.

Privatizarea Automobile Craiova

La 12 septembrie, la Salonul Internaţional Auto de la Frankfurt, se semnează contractul de privatizare a Automobile Craiova cu grupul Ford, în limba engleză
Două zile mai târziu, la Craiova este parafat contractul în limba română
Ford a preluat acţiunile deţinute de stat la Automobile Craiova - reprezentând 72,4% din capital - pentru 57 milioane de euro
Producătorul american s-a angajat la investiţii directe de 675 milioane de euro pentru modernizarea fabricii şi la suplimentarea numărului de angajaţi
Ford va plăti AVAS 28,5 milioane de euro dacă va lichida Automobile Craiova în termen de patru ani
Firma americană nu va putea cesiona acţiunile preluate fără acordul AVAS, în aceeaşi perioadă
Producţia uzinei ar urma să crească, după patru ani, la 300.000 de autovehicule, iar numărul angajaţiilor va creşte de la 3.900 de persoane, în prezent, la 7.000 de salariaţI, în 2011
Tranzacţia este programată să fie finalizată la sfârşitul lunii ianuarie 2008

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite