Insurgenţii irakieni solicită negocieri cu americanii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Declaraţia liderului sunnit Abu Salih Al-Jeelani a fost transmisă, ieri, prin intermediul ziarului britanic "Independent" Pentru prima dată, unul dintre principalele grupuri de insurgenţi

Declaraţia liderului sunnit Abu Salih Al-Jeelani a fost transmisă, ieri, prin intermediul ziarului britanic "Independent"

Pentru prima dată, unul dintre principalele grupuri de insurgenţi din Irak a fixat condiţiile pentru încheierea unui acord de încetare a ostilităţilor, scrie Robert Fisk, corespondentul cotidianului britanic în Orientul Mijlociu. Insurgenţii cer ca negocierile să fie conduse de ONU, de Liga Arabă sau de Conferinţa Islamică, iar securitatea participanţilor să fie garantată.

Cel care a făcut primul pas este Abu Salih Al-Jeelani, unul dintre liderii militari ai Mişcării Islamice de Rezistenţă a Sunniţilor din Irak, al cărui grup a făcut peste 3.000 de victime în rândul soldaţilor americani. "Discuţiile şi negocierile reprezintă principiul în care credem pentru a depăşi situaţia în care ne aflăm şi a opri vărsarea sângelui irakian. Dacă americanii vor să-şi negocieze retragerea din ţara noastră şi vor să lase poporul nostru să trăiască în pace, atunci vom negocia în funcţie de condiţii şi circumstanţe", se arată în declaraţia transmisă de Al-Jeelani cotidianului britanic. Grupul lui Al-Jeelani, care şi-a luat şi numele de "Brigada 20 Revoluţionară", şi-a început atacurile sângeroase asupra armatei SUA la scurt timp după invazia din 2003. "Din acest punct de vedere, este foarte posibil ca declaraţia sa să fie de mare importanţă, deşi reprezintă în mod clar numai punctul de vedere al insurgenţilor sunniţi, miliţiile şiite nefiind nicăieri menţionate", comentează "Independent".

Discuţiile cu guvernul Nouri al-Maliki, excluse

Al-Jeelani descrie noul plan al preşedintelui George Bush împotriva insurgenţilor drept "şicană politică". "Pe câmpul de luptă nu credem că americanii sunt capabili să diminueze capacitatea luptătorilor de rezistenţă (…).

Grupurile de rezistenţă nu comit infracţiuni şi nu trebuie iertate de America, nu căutăm pretexte pentru a înceta Jihadul, luptăm pentru o cauză divină şi unul din drepturile noastre este reprezentat de eliberarea şi independenţa Irakului", se arată în document. Al-Jeelani exclude negocierea cu guvernul lui Nouri al-Maliki, pe care îl consideră "complice la măcelul irakienilor de către miliţii, forţele de securitate şi <> ".

Insurgenţii cer "unitatea Irakului" şi afirmă că nu recunosc scindările din interiorul poporului irakian. Nicio referire nu este făcută la organizaţia Al-Qaida.

Condiţiile pentru încheierea ostilităţilor


- dizolvarea actualului guvern irakian, revocarea alegerilor "contrafăcute" şi anularea constituţiei
- eliberarea a 5.000 de deţinuţi din închisorile irakiene drept "dovadă de bunăvoinţă"
- recunoaşterea "legitimităţii mişcării de rezistenţă şi a legitimităţii rolului ei de a reprezenta voinţa poporului irakian"
- termene stabilite la nivel internaţional pentru încheierea acordurilor
- negocierile să fie publice
- rezistenţa irakiană "să fie reprezentată de o comisie ce include reprezentanţi ai tuturor brigăzilor Jihadului"
- SUA să fie reprezentate prin ambasadorul lor în Irak şi prin "comandantul cu cel mai înalt grad"
- dizolvarea miliţiilor şi scoaterea lor în afara legii - ceea ce coincide cu îndemnul adresat de guvernul SUA premierului irakian în ultimele luni
- reintrarea în legalitate a fostei armate irakiene, în care să fie integraţi "luptătorii de rezistenţă"

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite