Insula "Sfântul Elefterie"
0În zona actuală a Podului Eroilor Sanitari a existat o mică aşezare sătească, contemporană cu aceea de pe Dealul Cotrocenilor. Era un sat de mici dimensiuni, aşezat pe un ostrov al
În zona actuală a Podului Eroilor Sanitari a existat o mică aşezare sătească, contemporană cu aceea de pe Dealul Cotrocenilor. Era un sat de mici dimensiuni, aşezat pe un ostrov al Dâmboviţei. În apropiere de târgul Bucureştilor şi pe traseul unui drum comercial care lega Capitala de Târgovişte, acest sat va prospera în jurul unui schit şi apoi a Bisericii cu hramul Sf. Elefterie. Aşa se va numi şi mahalaua, apărută între 1743 şi 1744, când Maxim Cupeţul, neguţător care locuia în mahalaua Colţei, a ridicat Biserica Sf. Elefterie Vechi. Mahalaua Sf. Elefterie pornea "de la locurile din Grozăveşti (începând de la cârciuma Trei Lulele în jos până la Moara lui Pilciu ce se afla la podul din dreptul Bisericii Vechi a Sf. Elefterie) şi ţinea până sub dealul Cotrocenilor", ne spune George Costescu.
Terenul din jurul Bisericii Sf. Elefterie Vechi începe să fie populat, întinzându-se până sub Dealul Cotrocenilor.
Pe vremuri, Sf. Elefterie era o insulă foarte iubită de bucureşteni pentru tihna şi liniştea pe care le găseau aici, printre băltacele Dâmboviţei şi pădurile care coborau Dealul Cotroceni. "Nu pot", spune Sulez la sfârşitul secolului al XVIII-lea, "să nu vorbesc despre mica insulă Sf. Elefterie, unul dintre cele mai frumoase colţuri ale Bucureştiului. E un loc de nepreţuit într-un oraş unde domnesc luxul şi plăcerea, dar trist pentru cine nu găseşte încântare decât în frumuseţea naturii".
Curând după rectificarea Dâmboviţei, va apărea şi mai impunătoarea Biserică Sf. Elefterie Nou, iar în perioada interbelică, după trasarea bulevardului Eroilor Sanitari, cartierul Cotroceni a cuprins şi spaţiul vechii insule Sf. Elefterie.