Institutul de Studii Populare propune desfiinţarea pensiilor de stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit unui studiu intitulat „Ordoliberalismul şi economia socială de piaţă", elaborat de Institutul de Studii Populare (ISP), pensiile de stat ar trebui desfiinţate, iar sistemul asigurărilor de sănătate ar trebui privatizat.

„Un român lucrează pe parcursul vieţii circa 40 de ani. Cotizaţia la sistemul de pensii este de aproape o treime din venit. Aceasta înseamnă că după 40 de ani de muncă ar trebui să primească 12 ani salariu gratis, fără să pune la socoteală dobânda care i s-ar cuveni şi care ar depăşi suma cu care a cotizat. Dacă ne raportăm la speranţa medie de viaţă de 72 de ani şi ţinem cont de raportul dintre pensia medie şi salariul mediu 1/2), vedem că românii recuperează un sfert din banii pe care i-au plătit", argumentează specialiştii de la ISP în studiul menţionat. Concluzia acestora este că: „sistemul public de pensii afectează grav dreptul de proprietate şi, pe cale de consecinţă, trebuie treptat desfiinţat".

În acelaşi document se mai spune că „statul trebuie să decidă privatizarea sistemului asigurărilor sociale de sănătate şi a
serviciului medical". Decizie menită, potrivit studiului, să faciliteze modernizarea tehnologică a sistemului medical şi eficientizarea serviciilor medicale.

Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a declarat că nu consideră viabilă varianta desființării salariului minim pe economie sau a pensiei de stat, apreciind că trebuie asigurat un standard minim în încercarea de a combate sărăcia.

Studiul elaborat de ISP a fost prezentat, marţi, în cadrul unei dezbateri la care a luat parte şi premierul Emil Boc.

Potrivit site-ului ISP, documentul a fost elaborat de un grup de reflecţie format din economişti, oameni de afaceri, jurişti, politologi, jurnalişti, tineri întreprinzători şi filozofi, care vede în ordoliberalism un reper normativ. Noutatea document, mai arată specialiştii de la ISP, constă în susţinerea ideii de ordine economică, socială şi politică pe suportul unui stat minimal, pentru a apăra și extinde sfera proprietăIii.

Institutul de Studii Populare (ISP) este fundaţia Partidului Democrat Liberal, ce se autodefineşte ca având un rol un rol de think-tank şi prin intermediul căreia vor fi dezvoltate elementele doctrinare şi de identitate politică a PDL.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite