Instituţiile publice pot cumpăra maşini prin Programul "Rabla"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piaţa auto din România a supravieţuit mai ales datorită programului de reînnoire a parcului auto
Piaţa auto din România a supravieţuit mai ales datorită programului de reînnoire a parcului auto

Guvernul permite instituţiilor publice să cumpere automobile prin Programul de stimulare a înnoirii parcului auto din România, potrivit unei ordonanţe de urgenţă publicate joi în Monitorul Oficial.

Conform actului normativ adoptat în şedinţa din 6 decembrie, se introduce o nouă excepţie la interdicţia de a cumpăra maşini aplicată instituţiilor publice prin OUG 34/2009: "achiziţionarea de autoturisme în cadrul Programului de stimulare a parcului auto naţional (...)", potrivit Agerpres.

De asemenea, noua ordonanţă de urgenţă aduce, pentru universităţile de stat, excepţii şi în cazul interdicţiei de a face angajări în sistemul public până la limita a 15% din posturile vacantate, limitare consfinţită prin OUG 34/2009.

Astfel, în cursul anului anului universitar 2010-2011, se pot scoate la concurs posturi de preparator universitar, lector, şef de lucrări, cu încadrarea în limita numărului de posturi vacantate prin ieşirea din sistem după intrarea în vigoare a OUG 34/2009.

Scoaterea la concurs a acestor posturi se va face prin ordin al ministrului Educaţiei, stipulează noua ordonanţă de urgenţă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite