Instanţa care ne lipseşte

În ultima vreme, aproape că nu e săptămână de la Dumnezeu în care să nu mergem cu jalba la Curtea Constituţională. Să nu cerem lămuriri, clarificări, opinii juste sau răspunsuri la tot

În ultima vreme, aproape că nu e săptămână de la Dumnezeu în care să nu mergem cu jalba la Curtea Constituţională. Să nu cerem lămuriri, clarificări, opinii juste sau răspunsuri la tot felul de întrebări pe care alte instituţii se pare că sunt în imposibilitatea de a le da.

Mă enervează tot mai mult compararea Constituţiei cu o "biblie laică". Însumarea de articole schimbătoare nu are nicio legătură cu eternitatea textelor sacre, ba, dimpotrivă, îţi dă sentimentul că tot ce e scris acolo, crezut azi valabil, mâine devine caduc sau, mai rău, curat… neconstituţional. Copiată în mare parte de prin constituţiile altor naţii mai dedate cu democraţia, dar vulnerabilă pe ici, pe colo, în punctele esenţiale, Constituţia noastră are, fireşte, o Curte a ei la care, cum spuneam, ne adresăm tot mai des şi pentru aproape orice. Ce să însemne asta? Nimic mai simplu. Ne lipseşte o instanţă imparţială, senină, limpede, care să pună cap la cap, nu cap în cap, părţile în disensiune. Un sfat al bătrânilor ne-ar trebui, sau al tinerilor, dacă bătrânii sunt prea învechiţi în rele, sau al unora fără vârstă precisă dacă tinerii sunt prea grăbiţi să ia locul altora. Sau, mă rog, un organism înţelept care să nu se alinieze rapid, să nu se înregimenteze de o parte sau alta (căci vai, avem părţi care nu mai fac un întreg normal, ci unul nebun). Unii îşi puseseră nădejdi în societatea civilă. Şi uite că societatea asta iese din civilia ei şi se înregimentează la oral, dar şi în scris, şi tropăie prin ziare făcând liste, dând verdicte, ameninţând, militând adică. În orice dicţionar ai căuta, prin societate civilă se înţelege totalitatea persoanelor care nu fac parte din armată sau din cler. La noi e altfel. Societatea civilă e un fel de club unde oameni fini, scârbiţi de politică, vor să decidă… linia politică, indicând personaje pozitive şi dezavuând personaje negative, catalogate aşa după cum cred de cuviinţă şefii, neangajaţi politic, dar cu simpatii şi antipatii atât de arzător susţinute, că-ţi vine, civil fiind, să ceri refugiu într-o cazarmă sau într-o mănăstire. Nu prea avem deci de ales şi multele dileme ale societăţii noastre impardonabil de războinice sunt servite, celebrei de acum, Curţi Constituţionale care citeşte cu lupa prin paragrafe, interpretează şi dă, pe rupte, verdicte. O muncă de stahanovist care nu rezolvă nimic. Pentru că marile noastre probleme ţin de logică, de bun-simţ, de sănătate mentală, de inteligenţă, de generozitate, de echilibru. Adică de chestiuni pe care nu prea le avem în dotare şi de care, vai, Constituţia nu se ocupă. Bombardată cu tot felul de hârtii, Curtea Constituţională a devenit în mod impropriu un fel de Solomon fără vocaţie care trebuie să calmeze şirul infinit al celor dispuşi să taie în două copilul. Şi copilul nu e al lor, ci al nostru.