Croitoru: Instabilitatea politică costă România 1,5 miliarde de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul desemnat, Lucian Croitoru, a declarat astăzi, în plenul Parlamentului, că instabilitatea politică duce la majorarea nevoilor de finanţare ale României cu aproape 1,5 miliarde euro.

"Dacă reformele cheltuielilor publice s-ar derula la timp, conform programului fiscal pe anul 2009, statul român ar avea nevoie de aproximativ 3,5 milioane (se referă la miliarde, n.r.) de euro până la sfârşitul acestui an, adică pentru mai puţin de două luni. Amânarea reformelor face ca nevoile de finanţare ale statului  român să crească către 5 miliarde de euro pentru aceea şi perioadă, în condiţiile în care nici Uniunea Europeană, nici Fondul Monetar Internaţional nu vor mai acorda tranşele. Iată cum în estimarea noastră, instabilitatea politică determină creşterea costului statului român cu aproape 1,5 miliarde de euro", le-a spus Croitoru parlamentarilor.

El a mai spus că inexistenţa unui Guvern întârzie "cuplarea economiei" României la trendurile de creştere ce se manifestă deja pe marile pieţe.

"Este nevoie de voinţă politică pentru instalarea unui Guvern funcţional, voinţă pe care vă invit să o exercitaţi", a mai declarat Croitoru.

Premierul desemnat Lucian Croitoru s-a prezentat astăzi, în faţa Parlamentului, pentru a cere votul de învestitură pentru Cabinetul pe care îl propune, susţinând că a ales cu mare grijă echipa guvernamentală.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite