Insomnia: stare de veghe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeile sunt mai predispuse la insomnie. Maria Apostol (25 de ani) a citit pe site-urile de femei despre leacurile care vindecă nesomnul: răsfăţ, relaxare şi viaţă bună.
Femeile sunt mai predispuse la insomnie. Maria Apostol (25 de ani) a citit pe site-urile de femei despre leacurile care vindecă nesomnul: răsfăţ, relaxare şi viaţă bună.

Dormim o treime din viaţă. Unii dintre noi. Statisticile spun că un milion de români suferă de afecţiuni ale somnului. Acestea sunt câteva dintre poveştile unor oameni pentru care „perioada de odihnă“ înseamnă, de fapt, nopţi albe, frustrări şi medicamente.

Insomnia nu e o chestiune de viaţă şi de moarte. Dar viaţa îşi pierde din culori pe măsură ce orele de somn scad. Priviţi nuanţele fotografiilor din aceste pagini şi veţi înţelege. Am adunat aici scrisorile celor care nu pot dormi. La ce se gândesc oamenii aceştia noaptea?Am scris poveştile celor care au schimbat definitiv ritmul veghe-somn. Am întrebat prin medici: de unde insomnie la noi în ţară? Am scris despre omul care n-a dormit niciodată şi despre cei care în nopţile albe au stat şi au scris marea literatură a lumii sau ne-au scris muzica pe care trăim. Paginile care urmează sunt despre lipsa somnului şi tot ce vine cu asta.

Maria (25 de ani): „D'aia nu dorm. Sunt epuizată"

„Maria, ai adormit?". Aşa mă întreabă cineva în mod constant. Mă enervează maxim întrebarea. Nu, domnule! Privesc des în gol. De fapt, cred că doar atunci dorm cu adevărat, când îmi pică privirea în pământ sau prin cineva. În rest, alea opt ore, nouă, zece, de somn, cât scrie la carte, sunt de jale. Am atâtea strânse în mine, încâlcite, încât îmi vine să tai toate aţele astea care mă rod pe dinăuntru. D'aia nu dorm, sunt epuizată. Şi dacă ar vedea cineva din afară cum stă treaba de fapt, ar spune că sunt un copil cu mir în frunte. Sunt cu gura până la urechi toată ziua, iar mama are grijă de fată, în fiecare seară, să-i fie bine, şi-o întreabă, pe la un 22.00: „Gata, Mara, te culci deja?".

Ea nu ştie că eu, de ceva timp, intru în schimbul trei. Veghez ringul gândurilor mele. Le văd cum se bat, se întorc pe toate feţele şi le întrerup din când în când nişte gemete de sus, apa trasă la veceu sau o tuse seacă, toate ca nişte serenade din topor. Cel care tuşeşte groaznic e de fapt tata, care e bolnav şi nu vrea să meargă la doctor. Mama face ce face şi tot la bucătărie ajunge, unde fumează de stinge. E supărată. O văd. Toată lumea e şi nu pot să-i ajut. Acum dormi dacă poţi. Mă copleşesc şi problemele altora, cu discuţii doar despre bani, iar seara mă prăbuşesc ca un siloz. Apoi mă rostogolesc de pe-o parte pe alta până înspre dimineaţă, când mi se fac ochii de lut, pe la un 4.00. Şi atunci când adorm, ştiţi ce visez? Că mănânc nămol, anchetez crime sau mă chinui să-mi scot dinţii.

Ştiţi, somnul ca să fie somn cred că are nevoie de nişte clipe de viaţă mai uşurele. Şi creierul, adică motoraşul, în acest sens, trebuie întreţinut cum zic site-urile de rahat despre femei: cu bani, dragoste, timp liber şi răsfăţ. Şi bunică-miu avea o vorbă: brânză, brânză, dar, de unde, dacă nu-
i?

„Cealaltă Marie" (27 de ani): „Mie îmi place noaptea"

O să vă inducă în eroare chestia asta, dar al doilea personaj din articol e tot o femeie şi o cheamă tot Maria. Pentru a evita confuziile o vom numi de acum înainte „Cealaltă Marie". Aşa au făcut şi scribii Bibliei ca să nu le încurcăm pe Maria - mama lui Iisus şi Maria Magdalena. Şi a fost bine.

„Cealaltă Marie" iubeşte: Nordul Franţei, Leonard Cohen (pe care l-ar iubi până la sfârşitul iubirii), bărbaţii cu barbă „quattro giorni", ceaiurile, Philip Roth, ziua de octombrie când se dă ora înapoi. Atunci, noaptea este şi mai lungă. „Cealaltă Marie" urmăreşte fluxul de ştiri externe în redacţia unei televiziuni din România. Are trei ture de noapte pe săptămână. 19.00-3.00 sau 23.00-7.00. De cinci ani se întoarce de la slujbă în toiul nopţii sau dimineaţa, când noi, ceilalţi, plecăm. Şi, ghiciţi ce? Îi place la nebunie.

„Nu sunt o persoană de zi"

Nu are viziuni apocaliptice când taxiul o duce acasă la patru dimineaţa: „Mă gândesc: a mai trecut o zi. La început aveam chiar un sentiment de libertate. Mie îmi place noaptea. Nu sunt o persoană de zi". Când vine acasă la şapte dimineaţa, nu mai adoarme. Stă aşa. „Dacă voi continua în felul ăsta, viaţa mea va fi scurtă". Dar acum e tânără şi merge mai departe. „E mai bun programul ăsta decât să mă trezesc mereu la 7 dimineaţa. Nu, aşa ceva nu se poate. Am încercat demult o slujbă d'asta, eram PR (n.r. - adică piar). A fost scurt şi a fost demult. Nu mi-a plăcut". În concedii face cure de somn: „Calmante din plante, cure de bere, de vin, câteva kilograme în plus, apoi în minus". După două săptămâni reîncepe munca şi totul se întoarce la normal. Dacă asta se cheamă normal.

A fost de serviciu în noaptea în care a murit Michael Jackson, tsunami-ul din Japonia a venit pe lume în tura ei. După astfel de evenimente care implică intrarea în starea de breaking-news (adică intrarea în starea de semi-demenţă într-o redacţie de ştiri) ajunge acasă şi nu mai poate dormi. „Cealaltă Marie" intră în casă şi stă aşa.

„Maruska" (34 de ani): „De-ale mele "

Nu e vreun efect al insomniei, dar cel de-al treilea personaj e tot femeie. N-ar vrea să apară cu numele ei adevărat şi spune: „Ai putea să mă numeşti Maria în articol. E un nume frumos, dacă voi avea o fetiţă, aşa o voi boteza. Maria înseamnă toate femeile". Pentru că a învăţat rusa din pasiune pentru marii scriitori ruşi, îi vom spune totuşi „Maruska". Să nu o încurcăm cu celelalte. E singura convenţie.

Totul a început în facultate, în perioadele cu examene: „După mai multe ore de uitat pe pereţi, adormeam câteva ore şi visam subiectele. Înainte de examenul scris la limba şi literatura rusă am visat că va fi Tolstoi. Şi Tolstoi a fost". După multe săptămâni cu două ore de somn pe noapte, doctorii i-au pus repede un verdict: stresul. Prescripţie medicală: Passiflora. Rezultatul: niciun rezultat.

Din estul Bucureştiului

„M-am împrietenit cu insomniile. Vin şi nu vor să plece cu ceai de tei, cu lapte cu miere, cu ... nimic. Şi atunci profit de timpul acela. Citesc şi scriu". Acum citeşte un roman scris de Isabel Allende, nepoata fostului preşedinte chilian. De scris, scrie într-un fişier din calculator. „Fişierul se numeşte «de-ale mele» şi scriu acolo ce mi se întâmplă. Lucrurile pe care le-am trăit. Poate o să public cândva scrierile unei insomniace".

Se trezeşte la 7.30, merge la serviciu, se întoarce acasă pe jos. Ar vrea să trăiască în Barcelona, dar e prea târziu să o ia de la început într-o ţară străină.

Stă la etajul trei, în estul Bucureştiului, ascultă de acolo oraşul. Pe fereastră vede o mare intersecţie. Vi se pare trist? Nu este. Maruska, sau cum o mai fi chemând-o, e de un optimism atroce.

Le zâmbeşte oamenilor din metrou, crede în dragostea la prima vedere. Crede că oboseala şi nopţile albe nu pot învinge pasiunea. Nici orbirea şi nici moartea nu pot învinge. „Ca Bulgakov, care i-a dictat soţiei sale ultimele capitole din «Maestrul şi Margareta» pentru că el îşi pierduse vederea şi trebuia să moară".

Monica (35 de ani): „Oamenii deştepţi adorm repede"

Mi-e ciudă pe băiatul ăla care urlă din toţi rărunchii, la radio, că el vara nu doarme. L-aş bate. Păi, la mine nesomnul nu ţine cont nici de anotimpuri, nici de cea mai caldă zi din an, nici de primii fulgi de zăpadă. Eu vara nu dorm. Nici toamna, nici iarna, nici primăvara.

Nu am mai dormit bine de când eram copil. Amintirea zgomotului familiar ce venea din bucătărie, unde trebăluiau maică-mea şi bună-mea, îmi produce şi acum, după atâta amar de vreme, o durere fizică. Femeile din viaţa mea trebăluind, eu dormind. Pe atunci, adormeam „fără să clipesc", mă simţeam tare în siguranţă.

Dar acele vremuri s-au dus. În cele mai negre perioade din viaţa mea, somnul devenise o variantă de a scăpa, de a evada măcar pentru câteva ceasuri din haosul pe care-l trăiam. Chinuitoare încercări de a dormi. Mai mereu, când, după ore multe de zvârcoleală în pat, reuşeam să aţipesc, mă trezea bucuria pe care o simţeam doar pentru că realizam, în cădere, că am reuşit! Adorm. Şi mă trezeam.

Ca să pot cădea în întuneric, am nevoie de lumină. Iar în lungile nopţi în care nici lumina veiozei nu mă ajută să adorm, citesc. Noaptea e bine. Noaptea e linişte. Noaptea chiar îmi pot auzi gândurile. Noaptea, gândurile mă sperie.

Tânjesc după patul meu de acasă, moştenit de la străbunică-mea. În el, da, în el voi putea să dorm din nou. Nu o mai am pe bună-mea să trebăluiască prin bucătărie, nici pe taică-meu care să-mi mângâie gleznele şi să-mi spună poveşti până adorm. Dar patul meu şi numai al meu şi maică-mea (pe ea o mai am...) m-ar ajuta, sunt convinsă. Să dorm.

„Oamenii deştepţi adorm repede", obişnuia să glumească bună-mea. Înseamnă că sunt tare proastă. Muzica mi-e un aliat de nădejde, totuşi. Muzica şi înşiruirile de cuvinte. Până se întrepătrund - rar - şi atunci mă ia cu ameţeală şi nu mai ştiu nimic şi alunec în prăpastia unui somn agitat. Dar măcar dorm. Noaptea nu pot însă să scriu. Noaptea degetele o iau razna şi cele scrise devin, peste zi, de neînţeles.

Pe urmă, visele. M-am obişnuit cu ele, dar mi-a luat ceva vreme. De cele mai multe ori, îmi visez morţii. Bună-mea îmi tot spune ce să-i spun maică-mii. Taică-meu nu prea-mi vorbeşte, însă apare în cele mai ciudate şi neaşteptate locuri. Şi stă. Şi mă priveşte. M-am obişnuit cu ei.

„Nu tot căuta să dormi! Vei dormi destul pe lumea cealaltă", mă sfătuia bună-mea. Dormea câte patru ore pe noapte, de multe ori ieşeam cu ea dimineaţa devreme în grădină. Aş vrea doar să ştiu dacă e aşa cum îmi spunea ea. Acum, e pe cealaltă lume, oricare ar fi ea. Aş vrea doar s-o întreb dacă s-a înşelat sau nu. Ca să ştiu cum îmi aştern... Am s-o întreb, poate, în somn. Când voi reuşi să dorm.


Minerii Bucureştiului

Când trece de miezul nopţii şi căile de acces ale metroului bucureştean se închid cu zăbrele, 200 de oameni coboară în galeriile de sub oraş şi lucrează până dimineaţa la întreţinerea şinelor. Sunt muncitorii de noapte ai Metrorex, cei care nu au zile lucrătoare, ci nopţi lucrătoare. „Ei nu au ture, ei lucrează noapte de noapte, iar în week-end-uri au un program special. Nu există noapte să nu străbată cineva, la pas, toate tunelurile dintre staţii", explică inginerul Florin Nechita. Mulţi vin, se angajează în echipele de noapte, dar pleacă după câteva luni. Nu-i uşor să ieşi în fiecare zi de la serviciu la 6.00 dimineaţa, să dormi dimineaţa cât poţi să dormi, să faci ce-ţi place până la 22.00, şi-apoi să pleci iar la serviciu. Eşti, practic, în contratimp cu toată lumea din jur. Pentru aceşti muncitori, „noapte bună" înseamnă ceea ce pentru lumea normală înseamnă „îţi doresc o zi bună".

Atunci când Bucureştiul doarme, prin tunelurile de sub pământ se munceşte ca în mină. Foto: Petrică Tănase



Ne întâlnim la staţia Gara de Nord. Sărim pe şine şi plecăm la pas către peronul de la Piaţa Victoriei. Inginerul Nechita ne spune, uitându-se spre tavan: „Acum trecem pe sub spitalul Polizu. Acum, pe sub o parcare cu plată". Lucrează de 25 de ani la Metrorex.

Ştefan Cristea este şeful echipei care va înlocui în această noapte o şină fisurată. A coborât în tuneluri în 1990 şi de atunci nu mai are somn noaptea. „Plec de aici la 6.00 dimineaţa, iau trenul până la Periş, de acolo mai merg ceva cale pe bicicletă. Seara - înapoi". Are deja 22 de ani de muncă în subteran. În opt ani o să iasă la pensie. După 30 de ani de nopţi albe, mai culcă-te, dacă poţi!

Muncitorii de noapte ai metroului sunt nişte dulapuri de oameni. Nişte ăia mari, puternici. Altfel n-ar putea să se lupte cu şinele de oţel. Nu fac glume şi muncesc ordonat. Sunt contra-timp. Dacă nu-şi termină treaba în câteva ore, nu mai pleacă metroul. Şi dacă nu mai pleacă metroul, Bucureştiul intră în fibrilaţii.

Se apropie de ora 3.00, au tăiat o şină, au adus alta nouă, au înnădit-o. N-am văzut unul să caşte de somn, deşi lipsa de oxigen din tunel dă o puternică stare de somnolenţă. Creierul cere aer şi nu primeşte decât o funingine cu miros de metrou. „Oamenii ăştia îşi riscă sănătatea pentru nişte bani în plus, asta fac", spune FlorinNechita. 

Muncitorii au terminat lucrarea. În câteva ore, bucureştenii cu ochii cârpiţi de somn vor da buzna la metrou. Între Gara de Nord şi Victoriei, pe sub spitalul Polizu, nimeni nu va avea habar că 50 de oameni au muncit toată noaptea să înlocuiască o şină stricată ca să meargă metroul bine. Să meargă viaţa bine. Să zâmbească fetele-n metrou.

Insomniacul care nu merge la doctor

La orele astea, totul e în reluare: Cupa Germaniei la fotbal, ştirile, serialele. Vezi turul ciclist al Spaniei în reluare. O oră te uiţi, fără să vezi, de fapt, nimic. Ăştia urcă şi coboară munţi pe bicicletă, iar tu eşti tot acolo, deşirat pe canapea. Trece de ora 3.00, deschizi fereastra, dacă eşti fumător - fumezi. Aprinzi lumina la baie, te uiţi în oglindă şi te cutremură ce vezi. Arăţi îngrozitor. Noaptea are mai multe ore decât ziua.

Televizorul merge în legea lui. Numai la OTV nu e reluare. Dan Diaconescu ţine un monolog despre cum vrea să transforme Casa Poporului în cazino, după ce devine preşedinte şi-i alungă pe nenorociţi de acolo. Apeşi butoanele telecomenzii. Constaţi că, de când nu te-ai mai uitat la televizor, au apărut posturi noi, au revenit emisiunile vechi, de acum 10-15 ani. „Roata norocului", de exemplu. „Roata norocului"! Fantastic!

Totul se îndepărtează

Ai laptop. Îl porneşti, scrii parola. Fişierele de pe desktop îţi amintesc de ziua de muncă ce te aşteaptă în zori. Se apropie de ora 4.00, ai putea comunica pe internet cu prietenii şi rudele din America, dar nu-ţi doreşti asta. Şi, probabil, nici ei. Ei sunt la serviciu, tu le ai pe ale tale. Deschizi la întâmplare o carte din bibliotecă. Iată, e un roman autohton. Citeşti prima frază: „Ceva îl izbi dintr-o dată în puterea lui de înţelegere pe Lache Perianu".

Atunci când Bucureştiul doarme, prin tunelurile de sub pământ se munceşte ca în mină  p Foto: petrică tănase

Dacă eşti fumător, fumezi. Ieşi afară din casă, porneşti pe străzi, alergi. Şi câinii de pe stradă plescăie de plăcere în somn. Alergi cât poţi de tare ca să uiţi de tot ce nu te lasă să dormi. Plămânii se dau cu capul de pereţi în tine. Alergi o oră, timp în care străzile încep să fie străbătute de primele tramvaie ale dimineţii. Ajungi acasă, te speli şi când se arată zorile adormi pe o margine de pat, învelit în prosop. Peste o jumătate de oră sună deşteptătorul. Iar partea cea mai proastă la insomnie e, de fapt, ziua. Cafea.

Când suferi de insomnie, totul se îndepărtează. Totul devine o copie a unei copii, a unei copii, a unei copii. Zilele sunt ca un xerox tot mai şters - aşa descrie Chuck Palahniuk nesomnul, în „Fight Club". Când se întunecă din nou, ştii că vei adormi pentru câteva ore, te vei trezi ca lovit de camion, şi apoi liniştea stării de veghe se va aşterne până la ziuă. Şi e întocmai. Te trezeşti la 2.00. E oboseala? E stresul? Sunt obsesiile şi temerile? E pe viaţă? E pentru totdeauna? Ceva te izbeşte atunci în puterea ta de întelegere.

Finalul: starea de somnolenţă

Urci în maşină. Cândva îţi plăcea să conduci noaptea, acum e doar imboldul claustrofobic de a ieşi din casă. Umbli bagabont. Semafoarele sunt pe galben intermitent şi laşi maşina să curgă la relanti fără să ai habar încotro mergi. Te uiţi în oglinda retrovizoare şi îţi dai seama că îmbătrâneşti. Arăţi oribil. Totul e o copie a unei copii, a unei copii.

După vreo sută de astfel de nopţi cazi într-o lungă somnolenţă din care nu te mai trezeşte nimic. Setezi telefoanele pe profilul „doar lumini", arunci pastilele de „Melatonin 3 mg", „Valium", stingi televizorul, laptopul, luminile. Eşti vindecat. Bucură-te, peste o vreme toate astea se vor întoarce.



Somnul, o problemă de sănătate publică

Definiţie: prin insomnie se înţelege dificultatea de a adormi, precum şi cea de a avea un somn odihnitor, fără întrerupere. Un insomniac adoarme în general greu şi se trezeşte după numai câteva ore de somn, aflându-se în imposibilitatea de a-şi continua odihna. O astfel de persoană se trezeşte dimineaţa mai obosită decât s-a culcat. Şi asta în fiecare zi, an după an.

Potrivit medicului Ecaterina Băncilă-Szanto, insomnia apare după emoţii, eforturi intelectuale intense, stres permanent sau conflicte emoţionale. Ea se poate asocia cu boli psihice sau organice (astm bronşic, boli de inimă sau afecţiuni febrile). Tratarea bolilor organice duce la eliminarea sau, cel puţin, ameliorarea insomniei. Una dintre metodele de tratament a insomniacilor, somniferele, nu sunt tocmai recomandate. Potrivit lui Szanto, folosirea repetată a acestora duce la tulburarea ritmului natural al fazelor somnului şi creează dependenţă.
 
„Ce se întâmplă, doctore?"

„Somnul are rol protector, reface activitatea corticală şi echilibrează psihicul. În timpul somnului, predomină procesele de refacere, trofice şi anabolizante ale organismului. În plus, se produc anumite modificări fiziologice caracteristice: scade frecvenţa cardiacă şi tensiunea arterială, scade secreţia gastrică şi urinară, musculatura se relaxează. Toate aceste fenomene permit organismului să-şi refacă rezervele pentru o nouă perioadă de veghe. Lipsa somnului epuizează organismul, nepermiţându-i să se refacă şi lăsându-l lipsit de apărare în faţa bolilor", explică medicul Ecaterina Băncilă-Szanto.

Potrivit acesteia, când insomnia nu poate fi legată de nicio altă afecţiune, atunci ea se numeşte insomnie primară. Adică fără o cauză cunoscută. Există însă variaţii individuale: mulţi dintre cei care se plâng de insomnie dorm probabil suficient, fără să-şi dea seama de aceasta. Insomnia este o problemă importantă de sănătate publică. Singurele statistici pentru România, realizate în urmă cu cinci ani, arătau că insomnia se întâlneşte la 5-11% din populaţia ţării. La nivel social, peste 40 % dintre cei care au accidente de circulaţie sau accidente de muncă suferă de insomnie.

Există o serie de măsuri care, dacă nu vindecă complet insomnia, pot măcar ameliora situaţia celui afectat. Printre acestea se numără trezitul şi culcatul mereu la aceeaşi oră, aerisirea corespunzătoare a camerei şi evitarea meselor grele seara. Sunt recomandate lectura, ascultarea radioului până apare senzaţia de somn, consumul unui pahar de lapte cald cu miere şi repaosul pe spate, cu braţele întinse pe lângă corp.

Legende, statistici, cauze, explicaţii

Ca orice fenomen a cărui explicaţie necesită şi o doză sănătoasă de presupoziţie şi de iraţional, insomnia şi-a creat, de-a lungul vremii, propriile legende umane.

Hai Ngoc, născut în 1942, este un vietnamez, despre care agenţia naţională de ştiri din Vietnam susţine că nu a dormit de 39 de ani. Potrivit sursei citate, Ngoc şi-ar fi pierdut somnul tihnit în 1973, după o febră puternică. În ultimul articol mai amplu publicat despre cazul său, în 2006, Ngoc era bine, sănătos, fără vreo afecţiune vizibilă. Dimpotrivă, căra, zilnic, pe o distanţă de patru kilometri, doi saci de 50 kilograme de mâncare pentru porci. Un an mai târziu însă, într-o ştire a agenţiei naţionale vietnameze, Hai Ngoc declara că a început să se simtă ca „o plantă fără apă".

Un alt caz celebru de insomniac este cel al americanului Al Herpin, supranumit „Omul care nu dormit vreodată". Cauza insomniei sale severe nu este cunoscută, însă se bănuieşte că ar fi provenit de la un accident pe care mama sa l-a suferit cu câteva zile înainte de naştere. În anii 1940, locuinţa lui Herpin a fost inspectată de mai mulţi doctori. Aceştia nu au găsit niciun pat, sau vreun loc destinat somnului, în afara unui balansoar. Herpin susţinea că, la finalul zilei de muncă, se aşeza pe balansoarul respectiv şi citea ziarul, până în zorii zilei următoare. Apoi se reîntorcea la muncă. Al Herpin a murit în 1947, la vârsta de 94 de ani.

Insomnia, afecţiune a lumii moderne

Insomnia a fost o problemă medicală a umanităţii dintotdeauna, dar răspândirea fără precendent din ultimii ani i-a făcut pe doctorii specialişti să-i pună dezvoltarea pe seama efectelor ce decurg din ritmul vieţii moderne. Ca şi în alte multe cazuri, statisticile ce ne-ar putea ajuta să aproximăm numărul oficial al insomniacilor din România sunt foarte puţine. Un lucru este cert, însă: ţinem pasul cu „lumea bună". O spune chiar şi diferenţa între cât petrecea în lumea viselor un adult, în urmă cu 100 de ani, şi cât petrece un semen al său, în zilele noastre: astăzi dormim cu 20% mai puţin decât în urmă cu un veac.

Adăugaţi schimbarea completă a ritmului de viaţă, problemele, grijile şi angoasele omului modern şi veţi obţine următoarea sentinţă, perfectă pentru a demonstra cât de des întâlnită este insomnia în societatea actuală: o persoană din trei suferă de această afecţiune, la un moment dat în viaţă.

Depresia, cauză directă

Să mai zăbovim asupra statisticilor. Datele culese la nivel internaţional arată că femeile sunt de două ori mai expuse riscului de a dezvolta insomnie, în comparaţie cu bărbaţii. Insomnia nu ocoleşte însă nici copiii. În Statele Unite, aproximativ două milioane de copii suferă de dereglări ale somnului. Una dintre principalele cauze ale insomniei este ereditară. La nivel global, aproximativ 35% dintre insomniaci au un trecut al acestei afecţiuni în familie. O altă cauză directă este depresia: 90% dintre persoanele care suferă de depresie sau tristeţe experimentează şi simptome specifice insomniei.

Şi cum un necaz nu vine niciodată singur, studiile medicale au relevat faptul că privarea repetată de somn duce, în 27% dintre cazuri, şi la apariţia obezităţii. Nici activitatea sexuală nu este ocolită de efectele insomniei. Astfel, într-un studiu realizat anul trecut de consumerreports.org, se arată că principalul motiv invocat de cuplurile care nu au o viaţă sexuală activă este oboseala.

"Moartea a sosit astăzi pentru Al E. Herpin, un singuratic ce a trăit la periferia oraşului şi care a susţinut că nu a dormit vreodată. Avea 94 de ani. Nicio altă persoană cu insomnie nu a trăit atât de mult."
necrologul lui Al Herpin din „New York Times"

Traseul în cultură: de la Bach la John Lennon

Cu aşa o aură întunecată şi enigmatică, insomnia nu putea lipsi, desigur, din cele mai importante cărţi, opere muzicale sau filme, ataşată, de cele mai multe ori, unor personaje bântuite, roase de o tristeţe incurabilă sau îngropate în presimţiri sumbre. În literatură este personaj de sine stătător în „Cartea Ducesei", a lui Geoffrey Chaucer, şi îl face pe Henry al IV-lea, personajul lui Shakespeare, să orbecăie, în cămaşa de noapte, ispăşindu-şi pedepse trecute.

TS Eliot o transpune într-o maladie a lumii moderne în „Preludes", unde un personaj, denumit „Tu", este obligat, noapte de noapte, să privească pe tavan „imaginile sordide" din care îi este închegat sufletul. Tot o viziune apocaliptică a insomniei se regăseşte şi în „Insomniac" al Sylviei Plath, unde un bărbat, „imun la pastile: roşii, violete, albastre", îşi frământă perna sub cap, imaginân­du-şi dormitorul transformat într-o veritabilă cameră de tortură.

Schimbând registrul, unul dintre cele mai frumoase şi mai cunoscute momente din istoria muzicii clasice, „Variaţiile Goldberg" ale lui Johann Sebastian Bach, a fost creat tot în jurul insomniei. Potrivit biografului Johann Nikolaus Forkel, „Variaţiile" au fost o comandă a Contelui Kaiserling, cel care l-a plătit pe Bach pentru a-l învăţa pe Goldberg, „muzicia­nul de curte" al lui Kaiserling, cum să cânte nişte piese muzicale ce i-ar fi făcut insomniile mai uşoare. Rezultatul, superbele „Variaţii ale lui Goldberg", i-a adus lui Bach cea mai mare recompensă primită în timpul vieţii: 100 de monede de aur.  

Şi poate că n-ar fi tocmai inutil ca, pe post de încheiere, să pomenim şi două secvenţe minunate, legate de insomnie, ambele aparţinând „culturii pop". Mai întâi, vocea sfârşită a Ellei Fitzgerald, cântând „Mă simt singură / N-am dormit nicio clipă / Mă plimb şi privesc uşa / Şi, între timp, beau cafea fără zahăr". Apoi, vocea adormită a lui John Lennon: „Sunt atât de obosit, atât de supărat / Şi deşi atât de obosit, am să mai fumez o ţigară / Şi am să-l înjur pe Sir Walter Raleigh" (n.r. - aristocratul cunoscut pentru popularizarea tutunului în Anglia).

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite