Insectele, cei mai buni ecologişti

Dincolo de contribuţia la polenizare sau la igienizarea mediului, unele insecte ne arată cum să trăim. Înţepăturile, infectarea alimentelor, transmiterea microbilor, distrugerea textilelor

Dincolo de contribuţia la polenizare sau la igienizarea mediului, unele insecte ne arată cum să trăim.

Înţepăturile, infectarea alimentelor, transmiterea microbilor, distrugerea textilelor şi, de ce nu, acarofobia, iată doar câteva motive bune care îi determină pe oameni să ducă o luptă îndârjită împotriva insectelor, cel mai adesea cu ajutorul "armelor" chimice, insecticidele. O foarte mică importanţă este acordată insectelor, poate şi din cauza dimensiunilor reduse. Puţini ştiu că ele au adesea un rol în menţinerea echilibrului ecologic, prin contribuţia la polenizare ori prin consumarea cadavrelor.

Insectele sunt producătorii direcţi ai unor substanţe care ne sunt necesare, unele cu aport nutritiv ridicat şi, de multe ori, terapeutic; mierea, lăptişorul de matcă sunt dăruite de albine, iar mătasea, de fluturele Bombix mori. Dar nu numai atât.

O aprofundare a sistemului lor de viaţă ne indică poate cel mai semnificativ serviciu pe care ni-l fac insectele: ele ilustrează un model de comunicare ce poate fi aplicat şi de societatea umană, dovedind că, prin înţelegere şi comuniune, indivizi diferiţi pot alcătui un sistem bine organizat, ce poate ajuta la menţinerea echilibrului planetei.

Furnicile, specializate pe domenii

Oamenii de ştiinţă consideră că insectele sociale reprezintă adevărate colonii. Ele pot forma o societate care funcţionează ca un întreg, ca un superorganism.

După Edward O. Wilson, organismele sociale se caracterizează prin capacitatea indivizilor de aceeaşi specie de a coopera cu scopul de a îngriji puii, de a lucra într-o "diviziune productivă a muncii, cu indivizi mai mult sau mai puţin sterili", de a contribui la bunăstarea coloniei, în ciuda diferenţelor de vârstă.Aşa sunt furnicile, termitele, albinele şi unele viespi.

Într-un studiu dedicat comportamentului insectelor sociale, prof. Gheorghe Mustaţă observă că, din momentul în care mai mulţi indivizi se asociază pentru a trăi împreună, ei trebuie să participe la realizarea programelor întregului, adică la buna funcţionare a societăţii. Diviziunea muncii impune o diferenţiere morfofuncţională a indivizilor. Dacă sarcinile lucrătoarelor sunt diferite, atunci şi dimensiunile lor sunt diferite, chiar dacă fac parte din aceeaşi familie.

La specia Formicoxenus nitidulus, alături de mascul, femelă şi semifemelă (semilucrătoare), există patru categorii de lucrătoare, cu dimensiuni ce variază între 1,5 şi 3 mm. Dacă este nevoie de rezervoare vii pentru hrană, atunci, o parte din lucrătoare vor îndeplini această funcţie. Ele vor fi nevoite să aibă un abdomen enorm. Apare însă fenomenul de polietism. Lucrătoarele îndeplinesc munci succesive în funcţie de vârstă, iar specializarea pe o anumită direcţie capătă aspectul unei profesiuni. Fără profesionişti, societatea nu poate funcţiona normal. Astfel, toate necesităţile coloniei sunt acoperite.

Comunicarea chimică, prin feromoni

Cum se ajunge aici? Legătura dintre indivizii unei colonii se poate realiza printr-o multitudine de semnale, dintre care cele mai evidente sunt cele chimice, tactile şi vizuale. Nu este exclus ca feromonii, ca substanţe chimice de comunicare între indivizii aceleiaşi specii, să fi fost primele semnale utilizate de structurile vii. Feromonii trebuie să fi circulat între celulele ancestrale ale procariotelor (n.r. - grup de organisme primitive - viruşi, bacterii - unicelulare, cu structură simplă). Din momentul în care au început să se formeze organisme pluricelulare, hormonii au luat locul feromonilor în stabilirea legăturilor intercelulare.

Odată cu apariţia primelor formaţiuni fotosensibile, paleta comunicărilor a început să devină mult mai largă. Receptorii auditivi au deschis noi posibilităţi de comunicare, infinit mai subtile şi mai bogate. Apariţia unui nou sistem de semnalizare nu duce însă la excluderea celorlalte. Niciun sistem de comunicare biosemiotic nu este perimat. Astfel, comunicarea chimică în structurile vii este universală.

Mai mult decât atât, comunicarea chimică operează şi între specii diferite, mai ales între acelea care realizează o convieţuire simbiotică.

O specie poate emite o multitudine de feromoni, deoarece prezintă numeroase tipuri de glande. Unele mamifere au până la şapte modalităţi de sinteză şi emitere de feromoni, iar albinele şi furnicile pot avea peste 10 glande exocrine care emit feromoni cu rol în organizarea socială. Astfel, o albină are glande hipofaringeale, labiale, genale, glanda Nanasov, Kaschevnikov etc. Funcţiile acestor glande sunt diferite: de curăţire a fagurilor, de dizolvare, de digestie, de construire a fagurelui, de hrănire a larvelor, de îngrijire a reginei, de control al coloniei.

Parola antenelor încrucişate

Comunicarea chimică este completată de cea tactilă. Comunicarea tactilă este adesea esenţială pentru formele coloniale. Furnicile comunică cu mare uşurinţă între ele prin atingerea antenelor. "Parola antenelor încrucişate" devine extrem de eficientă în relaţiile dintre indivizi în diferite situaţii: orientare, adunare, semnalizare a hranei, semnalizarea unui pericol, cercetare, hrănire, conciliere, relaţii între părinţi-pui etc.

Comunicarea vizuală funcţionează, desigur, numai în condiţii de lumină. Ochii unor insecte pot fi însă atât de perfecţionaţi într-o anumită direcţie, încât orientarea se poate face în funcţie de soare sau de stele. Unele furnici pot vedea stelele chiar şi ziua.

Furnicile sauba desfrunzesc doi copaci pe noapte

J. Belt şi F. Müller au studiat, în anul 1999, comportamentul furnicilor sud-americane sauba sau furnicile cu umbreluţă. În anumite zone, se pot întâlni coloane de 30-40 m de furnici, cărând bucăţi de frunze către muşuroi. În cadrul acestor uriaşe familii de furnici există o diviziune a muncii foarte bine pusă la punct. Unele furnici, "tăietoarele", se urcă în arbori şi taie frunzele de la peţiol.

Frunzele căzute sunt preluate de "croitorese", care decupează diferite porţiuni sub formă de cercuri sau semicercuri. Totul este valorificat. Bucăţile croite sunt luate de "cărătoare" şi duse la cuib. O coloană de sauba poate defolia într-o noapte 2-3 copaci. În muşuroi, frunzele sunt preluate de alte lucrătoare, numite "tocătoare". Ele mărunţesc frunzele, le amestecă cu salivă şi le pun pe fundul unor camere speciale din subterană.