Înmatricularea autovehiculelor fără RCA sau inspecţie tehnică se suspendă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urmă cu câteva luni, Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a început să trimită mai multor posesori de autoturisme înştiinţări privind lipsa asigurării

În urmă cu câteva luni, Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a început să trimită mai multor posesori de autoturisme înştiinţări privind lipsa asigurării RCA sau a efectuării Inspecţiei Tehnice Periodice (ITP). Conform legii, neîndeplinirea acestor obligaţii duce la suspendarea înmatriculării vehiculului respectiv.
- Câte persoane nu au ITP şi RCA?
- Conform ultimei comparări a bazelor de date, efectuată în luna august, a rezultat că 480.000 de autovehicule nu aveau îndeplinite obligaţiile legale privind încheierea asigurării RCA sau efectuarea ITP.
- Câte scrisori de înştiinţare au fost trimise până acum?
- Până în prezent au fost trimise 1.460.000 înştiinţări deţinătorilor de autovehicule.
- Câte maşini au fost radiate din cauza faptului că nu au avut ITP şi RCA?
- Neîncheierea asigurării sau neefectuarea ITP nu are ca efect radierea autovehiculelor din circulaţie. În conformitate cu prevederile art. 3 din OUG nr. 189/2005, la împlinirea termenului de 90 de zile de la data expirării inspecţiei tehnice sau a asigurării, se suspendă de drept înmatricularea vehiculelor rutiere aflate în această situaţie. Suspendarea înmatriculării încetează la data la care proprietarul vehiculului îşi îndeplineşte obligaţiile legale privind asigurarea RCA sau, după caz, efectuarea inspecţiei tehnice.
- Ce trebuie să facă proprietarul unui autovehicul atunci când primeşte scrisoarea de înştiinţare?
- Posesorul unui vehicul care primeşte o astfel de înştiinţare şi nu intenţionează să circule cu acesta pe drumurile publice, din diverse motive, şi se ajunge în situaţia ca înmatricularea să fie suspendată, nu va avea de plătit nicio amendă, atâta timp cât vehiculul nu circulă. Când se va hotărî să circule, tot ce are de făcut este să încheie o asigurare RCA şi să efectueze verificarea ITP, fără a mai anunţa la poliţie sau la serviciile de înmatriculări, întrucât datele aferente asigurării sau inspecţiei tehnice vor determina automat, pe cale informatică, ştergerea menţiunii de suspendare.
- Ce efecte are această scrisoare de înştiinţare?
- Mecanismul instituit prin OUG nr. 189/2005 prevede ca, trimestrial, să fie depistaţi automat vehiculele şi proprietarii care nu şi-au îndeplinit obligaţiile legale privind asigurarea RCA şi verificarea ITP. Persoanelor astfel identificate le vor fi trimise înştiinţări de atenţionare cu privire la efectele juridice ale neîndeplinirii obligaţiilor legale în cazul punerii în circulaţie a vehiculelor respective. Dacă o persoană a primit o astfel de înştiinţare, din eroare, având îndeplinite obligaţiile legale, nu va avea absolut nimic de suferit, deoarece va putea prezenta în trafic asigurarea RCA sau verificarea ITP, situaţie în care, în mod evident, nu va putea fi amendat.
- Care sunt sancţiunile atunci când un autovehicul este depistat în trafic fără ITP şi RCA valabile?
- Suspendarea înmatriculării produce efecte doar în cazul punerii în circulaţie a vehiculelor în cauză, fiind aplicabilă, la controlul în trafic, o amendă cuprinsă între 3.000 şi 5.000 lei.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite