Injurii la "Sinteza Zilei": Gâdea l-a făcut nesimţit şi dobitoc pe şeful CNAS

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În emisiunea de aseară a lui Mihai Gâdea, s-a lăsat cu acuzații și injurii. Directorul postului de știri Antena 3 l-a făcut pe președintele Casei Naționale de Asigurări, Lucian Duță, "nesimțit" și "dobitoc". Asta, după ce guvernanții au fost numiți "criminali".

Lucian Duță, președintele Casei Naționale de Asigurări, a sunat de bună voie la postul de televiziune, după ce a înțeles din cadrul emisiunii că este căutat. Duță s-a arătat dispus să răspundă oricărei întrebări puse de moderatorul emisiunii.

Întrebat despre lipsa cantităților necesare de morfină pentru tratarea pacienților, Duță a explicat: "Din păcate, problema punctuală cu morfina, din acest moment, este strict legată de o firmă care făcea importul de morfină în România și căreia nu i-a mai convenit să stea în România, în condițiile de piață de față".

Potrivit unui document deținut de președintele CNAS, respectiva firmă se obligă să livreze pacienților de cancer cantitățile de morfină necesare. Duță a declarat că firma și-a concediat aproape toți angajații, iar singurul care a mai rămas urmează să asigure, în următoarele zile, importul de morfină în România.

"Din păcate, nu există decât o singură firmă care aducea morfina în România și și-au permis să facă acest lucru. Este, dacă vreți, șantajul pe care firmele farmaceutice îl pot face asupra statului român și, implicit, asupra pacienților", a ținut să precizeze președintele CNAS.

Duță a încercat să-i spună lui Gâdea că aceasta este singura explicație, însă moderatorul a ținut să precizeze că aceasta e "o explicație", spunându-i interlocutorului său că nu e "Dumnezeul sistemului medical din România".

Apoi, Gâdea, vizibil iritat, l-a întrebat pe Duță dacă nu cumva firma respectivă a plecat pentru că i-a fost impusă o anumită taxă, care ar fi dus-o la faliment. Președintele CNAS s-a declarat surprins că directorul postului de știri Antena 3 a început să apere interesele companiilor farmaceutice.

În replică, Gâdea a exclamat: "Dumneavoastră sunteți un nesimțit dacă asta ați înțeles (...) Eu apăr pacienții bolnavi de cancer și de leucemie care nu au morfină. Dacă nu înțelegeți asta, sunteți un dobitoc". La finalul acestei declarații, s-a auzit un ropot de aplauze din platou.

Injuriile lui Gâdea nu se opresc aici. În cadrul aceleași emisiuni, acesta a declarat: "Iar pentru cei care ne guvernează... Dacă nimic din toate astea nu vă impresionează, dacă în continuare banii pot merge în oriunde altă parte decât medicamentele care oferă supraviețuirea sau vindecarea, înseamnă că sunteți niște criminali".

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite