Inhalarea noxelor emise de maşini duce la naşteri premature

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Femeile care trăiesc în zone cu nivel ridicat de monoxid de carbon au şanse de 10 până la 25% ca atunci când sunt însărcinate să nască prematur, arată un studiu publicat în Jurnalul

Femeile care trăiesc în zone cu nivel ridicat de monoxid de carbon au şanse de 10 până la 25% ca atunci când sunt însărcinate să nască prematur, arată un studiu publicat în Jurnalul American de Epidemiologie.

Cercetătorii de la Universitatea California din Los Angeles spun că acest fapt a fost verificat în mod special la femeile care au respirat un aer poluat în timpul primelor trei luni de sarcină sau al săptămânilor dinaintea naşterii. Specialiştii au spus că riscul ridicat al naşterii premature persistă şi după ce sunt eliminaţi alţi factori, precum fumatul activ şi consumul de alcool.

"Poluarea aerului din Los Angeles rămâne o problemă de sănătate publică, care afectează întreaga populaţie", a declarat Beate Ritz, de la Universitatea California. Studiul a fost făcut prin intervievarea a peste 2.500 de femei care au născut în 2003, Los Angeles.

Astfel, oamenii de ştiinţă au fost capabili să separe cazurile de naşteri premature provocate de poluare de cazurile specifice de naşteri premature. "Noi am vorbit şi înainte despre riscurile la care se expun femeile însărcinate care trăiesc în locuri poluate, dar pentru că nu aveam ca surse de cercetare decât certificatele de naştere, teoria noastră putea fi contestată foarte uşor", a spus Beate Ritz.

Aceasta a adăugat că noul studiu ajută la confirmarea faptului că poluarea, provenită în special de la noxele eliminate de maşini, creşte riscul naşterilor premature.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite