Inflaţia-record din zona euro, periculoasă şi pentru România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În zona euro, inflaţia anuală a atins în luna noiembrie rata de 3%, acesta fiind cel mai mare nivel înregistrat în ultimii şase ani şi jumătate, potrivit biroului european de statistică,

În zona euro, inflaţia anuală a atins în luna noiembrie rata de 3%, acesta fiind cel mai mare nivel înregistrat în ultimii şase ani şi jumătate, potrivit biroului european de statistică, Eurostat.

Creşterea-record a preţurilor este pusă în special pe seama secetei care a afectat întregul continent european şi este de aşteptat ca efectele inflaţiei din zona euro să se resimtă şi în România, mai precis în evoluţia indicelui preţului de consum din ultimele două luni ale acestui an.

Inflaţia în zona euro nu s-a mai aflat la acest nivel din luna mai 2001, când a atins rata de 3,1%. Potrivit Eurostat, inflaţia în zona euro urcase deja la 2,6% în luna octombrie, pe fondul majorării preţurilor la petrol şi la alimente, după ce în lunile anterioare media scumpirilor nu depăşea pragul de 2%.

În asemenea condiţii, Banca Centrală Europeană (BCE) - pentru care un nivel de 2% al inflaţiei reprezintă plafonul maxim permis - va fi presată să majoreze dobânda de intervenţie. BCE nu a mai intervenit din luna iunie a anului 2006, însă acum creşterea economică din zona euro arată semne de instabilitate.

România ar putea fi afectată de această creştere a inflaţiei atât prin produsele pe care le importă din zona euro, cât şi în urma eventualei majorări a dobânzii BCE.

Scumpirile din Europa se pot transfera în România

Bunurile de larg consum, fructele şi alimentele aduse din zona euro, la preţuri din ce în ce mai mari, vor impulsiona şi inflaţia din ţara noastră, mai ales că în ultimele două luni ale anului cererea pentru aceste categorii de produse creşte exponenţial. Pe de altă parte, o majorare a dobânzii BCE ar duce la o reorientare către vest a investitorilor prezenţi acum în estul Europei, iar creditele atrase din zona euro s-ar putea scumpi.

Reamintim că, la începutul acestei luni, BCE a anunţat că va menţine dobânda de politica monetară la 4%, însă "analizează riscurile privitoare la creşterea inflaţiei şi presiunile asupra creşterii economice exercitate de aprecierea monedei euro". În prezent, rata minimă a dobânzii acceptate de BCE la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzii la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit se menţin la nivelurile de 4,00%, 5,00% şi, respectiv, 3,00%. (Dan Străuţ)

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite