Industria uşoară impulsionează creşterea economică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dinamica sectorului de pielărie-încălţăminte va fi de peste 25%, iar a celui de textile de 8% La finele primului semestru, producţia industrială va înregistra o creştere cu 7,4%

Dinamica sectorului de pielărie-încălţăminte va fi de peste 25%, iar a celui de textile de 8%

La finele primului semestru, producţia industrială va înregistra o creştere cu 7,4% faţă de perioada similară a anului trecut. O anchetă realizată de Comisia Naţională de Prognoză (CNP) relevă că această dinamică va fi posibilă datorită în primul rând performanţelor din industria uşoară.

Rezultatele anchetei de conjunctură realizată în rândul agenţilor economici din industrie, anunţate ieri de CNP, mai arată că producţia industrială a înregistrat, la nivelul trimestrului I al anului 2007, o scădere de 2,7%, dar această reducere este mai mică decât cea estimată în ancheta de conjunctură precedentă (4,5%). Comparativ cu primele trei luni din 2006, producţia industrială a crescut cu 7,7%.

Această scădere mai puţin accentuată faţă de trimestrul precedent s-a datorat, în special, creşterilor importante ale producţiei industriale. S-au remarcat, astfel, sectoarele de pielărie şi încălţăminte (+25,2%), prelucrarea lemnului şi a produselor din lemn (+8,1%), produse textile (+8%), metalurgie (+7,1%) şi cel de mijloace de transport neincluse la cele rutiere (+4,9%).

Secretul succesului: adaptarea la cerere

Creşterile înregistrate la unele ramuri ale producţiei industriale peste estimările anterioare, atât faţă de trimestrul anterior, cât şi comparativ cu perioada similară a anului 2006, "denotă o adaptabilitate în creştere a societăţilor comerciale la cerere, dar şi o revenire pe un trend ascendent ca în cazul industriei uşoare, în special a produselor textile pentru care erau aşteptate evoluţii negative", notează autorii studiului CNP.

Scade numărul de salariaţi, creşte productivitatea

Se mai înregistrează dinamici importante de producţie pentru trimestrul I 2007, comparativ cu perioada similară a anului 2006, atât la bunurile intermediare (+14%), cât şi la bunurile de consum (+8,8%) sau bunurile de uz curent (+8,9%). Analiza conjuncturală pentru cel de-al doilea trimestru din acest an indică posibilitatea ca, în perioada aprilie-iunie 2007, producţia industrială să înregistreze o creştere de circa 7,4% faţă de trimestrul anterior şi de 7,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. De asemenea, productivitatea muncii va înregistra o majorare cu 8,3% comparativ cu trimestrul precedent, ca urmare a evoluţiei favorabile estimate pentru producţia industrială, care va fi susţinută şi de o uşoară diminuare a numărului de salariaţi. Aceasta va conduce la o creştere a productivităţii cu 12% faţă de realizările trimestrului al doilea din 2006.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite