Industria lobby-ului din SUA - traficul de influenţă instituţionalizat

Există o stradă în Washington D.C. numită strada K (oameni practici, americanii folosesc, de regulă, în asemenea cazuri, literele alfabetului), străjuită de clădiri impozante şi restaurante

Există o stradă în Washington D.C. numită strada K (oameni practici, americanii folosesc, de regulă, în asemenea cazuri, literele alfabetului), străjuită de clădiri impozante şi restaurante de lux: este inima industriei lobby-ului, una dintre cele mai puternice şi mai influente din viaţa politică şi economică a SUA.
Este şi una dintre cele mai corupte, aşa cum indică uriaşul scandal, care are în centrul ei pe unul dintre cei mai redutabili lobby-işti, Jack Abramoff, care, pentru a scăpa cu o pedeapsă mai uşoară pentru acţiunile sale ilegale, a acceptat să coopereze cu justiţia, ceea ce înseamnă că va divulga numele clienţilor pentru care a făcut trafic de influenţă.
Scandalul a aruncat lumină asupra întregului sistem american de lobby, scrie într-o corespondenţă din Washington săptămânalul britanic Observer, care vine cu o serie de date şi fapte menite să dezvăluie amploarea fenomenului.
Trafic de influenţă pe scară uriaşă
Pentru a fi reales, un senator american are nevoie de fonduri electorale evaluate la 20 milioane de dolari. Sursa unor asemenea sume nu o pot constitui decât marile corporaţii şi persoanele individuale deosebit de bogate. Aici intervine rolul lobby-iştilor ca intermediari între politicieni şi cercurile de afaceri, care oferă primilor sumele de care au nevoie, în schimbul susţinerii intereselor lor. Studiile existente arată că, între 1998 şi 2004, lobby-ştii au manipulat sume totalizând 13 miliarde de dolari pentru a promova interesele marilor corporaţii.
Fabricanţii de medicamente se numără printre cele mai importante sectoare care recurg la serviciile lobby-iştilor. În perioada amintită, ei au cheltuit 681 milioane de dolari pentru susţinerea campaniilor unor membri ai Congresului, investiţie care s-a dovedit deosebit de rentabilă, ţinând seama că, în 2003, a fost adoptată o legislaţie prin care reţetele medicale pentru persoanele în vârstă sunt acoperite din fondurile de stat, respectiv cu banii contribuabililor.
Cazul Abramoff, vârful aisbergului
Din acest punct de vedere, cazul Abramoff poate fi socotit doar vârful aisbergului. "Nu trebuie să credem că, odată cu mărturisirile lui Abramoff, va dispărea şi corupţia pe bază de lobby", declară Frank Clemente, directorul organizaţiei nonguvernamentale Public Citizen. Investigaţiile altei organizaţii nonguvernamentale au scos la iveală că lobby-iştii sunt trezorierii a nu mai puţin de 800 de comitete pentru sprijinirea politicienilor care candidează pentru reînnoirea mandatului lor. Industria lobby-ului se sprijină pe aşa-numitul principiu al "uşii turnante": lobby-iştii acced la poziţii importante în aparatul guvernamental, în vreme ce politicienii aflaţi la sfârşit de carieră intră în firmele de lobby pentru a-şi valorifica astfel contactele lor politice. Din 1998 până în 2004, nu mai puţin de 2.200 foste oficialităţi guvernamentale, inclusiv 250 ex-membri ai Congresului ori şefi ai unor departamente guvernamentale, şi 273 foşti membri ai staffului Casei Albe, au îmbrăţişat profesia de lobby-ist. Traficul de influenţă şi corupţia sunt realităţi, specifice nu numai noilor democraţii sau dictaturilor. Acestea pot fi lesne observate şi în sânul vechilor democraţii, chiar a celei mai vechi, cea americană.
La ora actuală, Washingtonul numără nu mai puţin de 30.000 de lobby-işti, care rulează, anual, sume imense, de ordinul miliardelor de dolari. Se poate spune că, pe lângă cele trei puteri - executivă, legislativă şi judecătorească -, în America funcţionează şi o a patra putere, neoficială, reprezentată de aceia care îşi au birourile pe luxoasa stradă K.