Inculpaţii din "Dosarul Aviara", despăgubiţi cu miliarde de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inculpaţii din dosarul gripei aviare de acum doi ani nu au săvârşit nicio infracţiune, ci doar contravenţii. Aceasta este concluzia după analiza soluţiei date în "Dosarul Aviara",

Inculpaţii din dosarul gripei aviare de acum doi ani nu au săvârşit nicio infracţiune, ci doar contravenţii. Aceasta este concluzia după analiza soluţiei date în "Dosarul Aviara", deschis la Braşov în 2006. Ancheta penalăşată atunci a trimis o parte dintre inculpaţi după gratii, în stare de arest preventiv, dar la câteva săptămâni aceştia au fost puşi în libertate.

Deşi au fost cercetaţi penal şi se aşteptau condamnări, Parchetul de pe lângăÎnalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că inculpaţii au comis doar contravenţii.

Mai mult, în alte dosare, fermierii avicoli de la Codlea au cerut despăgubiri pentru daunele aduse prin sacrificarea păsărilor şi distrugerea nutreţului care ar fi putut fi contaminat cu virusul H5N1. În pofida contestării acţiunilor de către Ministerul Agriculturii, instanţele au decis că statul este bun de plată: peste 50 de miliarde de lei vechi.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite