Increngaturi mafiote dirijate de un fals general SIE cu "spate beton"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tanarul om de afaceri brasovean Dorel Fatulescu, cel care, potrivit concluziilor anchetei politiei, si-a omorat sotia, in a doua zi de Craciun, si apoi s-a sinucis, tragandu-si un glont in cap cu

Tanarul om de afaceri brasovean Dorel Fatulescu, cel care, potrivit concluziilor anchetei politiei, si-a omorat sotia, in a doua zi de Craciun, si apoi s-a sinucis, tragandu-si un glont in cap cu aceeasi arma, era cercetat de procurorii PNA Mures sub acuzatia de complicitate la trafic de influenta. El era urmarit penal in dosarul unui alt brasovean, Nicolae Marian Matei, care se prezenta - si era cunoscut peste tot - drept "generalul Matei de la SIE", individ arestat de PNA Mures in octombrie 2002 pentru trafic de influenta si luare de mita. Acest lucru i-a facut pe procurorii brasoveni, ce urmeaza sa confirme sau sa infirme concluziile politistilor in cazul mortii sotilor Fatulescu, sa anunte ca "vor fi verificate riguros toate ipotezele care nu au fost luate pana acum in seama". O prima certitudine este deja, potrivit informatiilor noastre, faptul ca Dorel Fatulescu a fost cel ce l-a pus in legatura pe "generalul SIE", al carui om de incredere era, cu mafiotul italian Ricardi Orlandino, arestat si el, in urma cu aproape un an, la Tg. Mures. Cu acesta, Fatulescu devenise prieten si partener de "biznis" prin mijlocirea italienilor de la Grassetto, firma pentru care lucra Danorex SRL a tanarului brasovean. Orlandino a fost cel care l-a dat in gat pe Nicolae Marian Matei, dupa ce constatase ca promisiunile acestuia de a-i "rezolva", prin relatiile sale sus-puse, teancul de dosare penale in schimbul unei spagi de 150.000 de dolari ramasesera fara nici un rezultat. Ulterior arestarii, "generalul Matei" a fost luat la puricat si in legatura cu alte afaceri de trafic de influenta si mita, stabilindu-se, din cate am aflat, ca in ele sunt implicati si cativa judecatori prahoveni si bucuresteni, precum si doi inalti oficiali din Ministerul Justitiei si Garda Financiara. Desi conducerea SIE a negat categoric orice legatura cu individul, sustinand ca este un impostor, "priponirea" lui Nicolae Marian Matei a iscat panica nu doar in culisele lumii afacerilor, ci si in cele ale politicii si autoritatilor statului. Aceasta dupa ce abia se domolisera frisoanele provocate anul trecut, de Pasti, de dezvaluirea din ziarul Adevarul ca asa-zisul "general SIE" inchiriase de la infractorul Tartaga una din vilele acestuia din Poiana Brasov, anuntand ca isi va petrece acolo Pastele impreuna cu generalul Silinescu, consilierul premierului Nastase pentru siguranta interna, al carui adjunct obisnuia sa se dea in ultima vreme. Dupa cum, o buna bucata de timp inainte de a ajunge "general SIE" cu functie mare la Palatul Victoria, fostul subofiter al Directiei V a Securitatii pana la revolutie se daduse drept "colonel SRI", basca revolutionar cu merite deosebite aflat in anturajul lui Ion Iliescu la Televiziune in decembrie '89, ipostaza cu care ii placea sa se laude, aratand si poze drept argument. In momentul arestarii - cand a trebuit sa renunte la luxul viloiului de peste 1 milion de dolari de pe strada Caprioarei nr. 37 din Brasov si la limuzinele ultimul racnet din "dotare", falsul general SIE conducea grupul de firme Atlanta House din Brasov, apartinand romano-israelianului Maor "Ori" Zinger, finul sau de cununie, de ale carui afaceri ultraprospere din ultimii vreo 3 ani "organele" nu se apropie nici cu slujbe. Lucru mai mult decat explicabil, avand in vedere legaturile sale notorii cu o sumedenie de VIP-uri pesediste cu sau fara imunitate, precum si cu sefi din politie, magistratura, administratie etc. Printre ultimele "biznisuri" de care, pana a ajunge dupa gratii, "generalul Matei" s-a ocupat la Brasov, la rugamintea mai-marilor PSD-ului de sub Tampa, au fost constituirea SC Fotbal Club SA Brasov si negocierea achizitionarii ziarului "Monitorul de Brasov", afacere pe care insa n-a mai apucat sa o "rezolve"...

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite