Inconştienţa şoferilor vitezomani ucide

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un poliţist din Mehedinţi a provocat o adevărată tragedie rutieră Şeful Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Mehedinţi, comisarul-şef Dumitru Bucur, s-a ales cu dosar

Un poliţist din Mehedinţi a provocat o adevărată tragedie rutieră

Şeful Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Mehedinţi, comisarul-şef Dumitru Bucur, s-a ales cu dosar penal pentru ucidere din culpă, ca urmare a unui grav accident rutier petrecut sâmbătă după-amiază pe raza localităţii Coloneşti-Olt. Două persoane au murit pe loc, iar alte 12 au suferit răni mai mult sau mai puţin grave, unele fiind internate în spitale.

Camerele video de la un restaurant din apropiere au înregistrat cum poliţistul aflat la volanul unei dacii Solenza a efectuat o depăşire neregulamentară, acroşând un autoturism care s-a dezechilibrat şi s-a tamponat violent de un altul ce venea din sens contrar. Tragedia s-a petrecut în după-amiaza zilei de sâmbătă - 9 martie, ora 13.50, la graniţa dintre judeţele Olt şi Argeş, respectiv la ieşirea din localitatea olteană Coloneşti Dumitru Bucur, de 50 de ani, din Severin, se grăbea să ajungă la Bucureşti pentru a-şi vizita fiica, studentă. Aflat la volanul autoturismului proprietate personală, Dacia Solenza înmatriculat MH-09-LUN, acesta a încercat la un moment dat să depăşească un autoturism Daewoo Espero cu numărul B-15-PRY, deşi tocmai trecuse de un indicator rutier ce avertiza asupra neefectuării unei asemenea manevre. Poliţistul a observat prea târziu că din sens opus venea un alt autoturism Dacia Solenza şi a încercat să revină pe banda sa de mers, fapt pentru care a frânat, dar nu a mai apucat să evite acroşarea maşinii pe care intenţionase să o depăşească. "Agăţat" de maşina condusă de poliţist, autoturismul Daewoo Espero, condus regulamentar de Vasile Florian Clonţ, de 33 de ani, din Bucureşti, s-a dezechilibrat şi a fost proiectat pe sens opus, unde s-a izbit violent de Dacia Solenza AG-08-KTU condusă de Ionel Dumitru Bica, de 39 de ani, din Piteşti. În urma impactului, a rezultat decesul şoferului Bica şi a unui pasager din Daewoo Espero, Leonard Catinca, de 31 de ani, din comuna Gostavăţu-Olt. Au fost rănite grav patru persoane, care au ajuns la spital: Ana Bica, de 8 ani, Constantin Soare, de 31 de ani, Silvia Bica de 49 de ani, precum şi Steliana Catinca, în vârstă de 51 de ani. Alte şase persoane din maşinile care s-au ciocnit s-au ales cu leziuni uşoare. Comisarul-şef Dumitru Bucur era singur în autoturism şi nu s-a ales nici măcar cu o zgârietură.

Şeful Poliţiei Rutiere Olt, subcomisarul Ilie Roşu, a declarat că şoferii autoturismelor care au supravieţuit impactului au fost testaţi cu aparatul etilotest, dovedindu-se că nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice şi că purtau centuri de siguranţă în momentul impactului.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite