Incepand cu luna septembrie, pensiile vor fi majorate cu 2,6%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a aprobat ieri indexarea, incepand cu luna septembrie, a tuturor pensiilor din sistemul public care nu depasesc suma de 12.041.585 lei cu aproximativ 2,6%. In urma majorarii, valoarea unui

Guvernul a aprobat ieri indexarea, incepand cu luna septembrie, a tuturor pensiilor din sistemul public care nu depasesc suma de 12.041.585 lei cu aproximativ 2,6%. In urma majorarii, valoarea unui punct de pensie se va actualiza prin indexare cu 2,65%, ajungand astfel la 2.472.138 lei. Vor beneficia de aceasta indexare 6,12 milioane pensionari, dintre care 4,56 milioane proveniti din sistemul asigurarilor sociale de stat si 1,56 milioane din agricultura. Beneficiaza de indexarea cu 2,65% si persoanele prevazute la art.180, al. 3 din Legea nr.19/2000, ale caror drepturi s-au deschis in perioada 1 ianuarie 1998 - 31 decembrie 2000. Persoanele ale caror drepturi s-au deschis in perioada 1 ianuarie 2001 - 31 martie 2001 vor beneficia de indexarea cu doar 1%. Pensiile militare aflate in plata in luna august 2003 si stabilite anterior datei de 1 aprilie 2001 se indexeaza cu 2,65%, iar cele stabilite in baza Legii nr. 164/2001, pana la data de 31 decembrie 2002, se indexeaza de asemenea doar cu 1%. Tot incepand cu luna septembrie 2003, vor fi indexate cu 2,65% pensiile IOVR, indemnizatia pentru incapacitate temporara de munca, indemnizatia de maternitate si cea pentru ingrijirea copilului bolnav, indemnizatiile acordate in baza Decretului-lege nr. 118/1990 si a OG nr. 105/1999, indemnizatiile si sporurile invalizilor, veteranilor si vaduvelor de razboi. In cazul indemnizatiei pentru incapacitatea temporara de munca, a celei de maternitate si a celei pentru ingrijirea copilului bolnav, indexarea se aplica doar pentru veniturile care nu depasesc plafonul de trei ori salariul mediu brut pe economie, respectiv 20.886.000 lei. Prin aplicarea acestor masuri, pensia medie a celor proveniti din sistemul pensiilor de stat va creste la 1.953.766 lei, iar pensia pentru limita de varsta cu vechime completa va creste la 2.652.511 lei. Pensia medie a celor din agricultura va ajunge, in urma indexarii, la 400.445 lei. Efortul financiar pentru indexarea pensiilor incepand cu luna septembrie va fi de aproximativ 245 miliarde lei lunar.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite