Incendii de pădure în Munţii Apuseni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pompierii militari din judeţul Alba încercau ieri să stingă un incendiu de pădure izbucnit în noaptea precedentă, în Munţii Apuseni, pe raza mai multor localităţi din judeţul Alba,

Pompierii militari din judeţul Alba încercau ieri să stingă un incendiu de pădure izbucnit în noaptea precedentă, în Munţii Apuseni, pe raza mai multor localităţi din judeţul Alba, flăcările întinzându-se cu repeziciune din cauza vegetaţiei uscate. Zonele impracticabile în care s-a întins focul au îngreunat considerabil intervenţia detaşamentelor de pompieri şi a voluntarilor mobilizaţi pentru această acţiune. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba spun că incendiul s-a extins puternic în două zone, respectiv în zona Valea Sălciua (Alescui - Bujor, Valea Beliorii - Poşaga de Sus), de pe raza comunelor Sălciua şi Poşaga, şi în zona Dumbrava, de pe raza localităţii Baia de Arieş. Din fericire, până acum nu au fost înregistrate pagube foarte mari sau victime omeneşti, incendiile fiind doar de vegetaţie uscată sau lizieră de pădure. Pompierii cred că sursa probabilă a acestor incendii sunt focuri în spaţii deschise lăsate nesupravegheate.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite