Încălzirea globală, o teorie cam şubredă

Mai mulţi analişti francezi au decis să prezinte publicului larg care sunt slăbiciunile demersului ecologic global A vorbi despre încălzirea globală a devenit un subiect la modă, mai

Mai mulţi analişti francezi au decis să prezinte publicului larg care sunt slăbiciunile demersului ecologic global

A vorbi despre încălzirea globală a devenit un subiect la modă, mai ales acum, la "proaspăta" ieşire din vara cea mai călduroasă a ultimelor decenii.

Diverse teorii care confirmă creşterea temperaturii cauzată de poluare se rotesc în jurul unor slabe certitudini, câteva aproximări şi o mulţime de fabulaţii venite în serviciul unei singure ideologii: ecologia care salvează planeta.

Specialiştii francezi Claude Allègre, Christian Gerondeau, Marcel Leroux şi Jean de Kervasdoue, reuniţi în sprijinul aceleiaşi teorii şi hotărâţi să demonteze ceea ce ei numesc "vânătoarea nemiloasă a gazelor cu efect de seră", spun că singura certitudine pe care se sprijină "şubreda teorie" a încălzirii globale e faptul că temperatura medie a planetei a crescut pe parcursul unui secol cu 0,7 grade Celsius.

Aproximările şi manipulările provin din estimările pentru secolul următor, spun membrii grupului de contestatari. Conform unor formule matematice, despre care nimeni nu poate spune sigur dacă vor fi respectate sau nu, următoarele decenii vor înregistra o creştere a temperaturii cuprinsă între două şi şase grade. Aşadar, nimic exact, doar estimativ.

Fabula ecologistă şi taxele "eco"

Exagerările sunt, în schimb, numeroase. De pildă, faptul că Terra se află în pericol de moarte din cauza încălzirii care va genera dispariţia a numeroase specii, deşertificarea, topirea gheţarilor şi creşterea nivelului mărilor şi oceanelor.

Emisiile masive de CO2 sunt considerate a fi principalele cauze ale amplificării efectului de seră. Dar omul produce CO2 încontinuu, inclusiv când expiră. Şi nu doar el. Ca să poţi trage concluzia că omul este vinovat de încălzirea planetei, trebuie aduse mai multe argumente, nu doar simpla idee că Pământul ar fi fost mult mai curat dacă oamenii nu l-ar fi "colonizat".

Un argument împotriva acestei vinovăţii ar fi chiar planeta Venus, pe care se înregistrează, fără contribuţia omului, cel mai teribil efect de seră din Sistemul Solar!

Morala acestei "fabule ecologiste", afirmă ironic atacatorii teoriei încălzirii globale, este că omul trebuie să-şi schimbe modul de viaţă pentru a combate moartea programată a planetei sale. Este o datorie morală faţă de generaţiile viitoare, care, altfel, ar fi condamnate să trăiască într-un infern.

Poate. Dar a produce mai puţin CO2 ar fi sinonim, în acest caz, cu a consuma mai puţină energie, adică a schimba confortul oferit de autoturismul personal cu disconfortul provocat de transportul în comun, a te dispensa de aerul condiţionat, a reduce viteza pe autostrăzi şi a plăti, pe lângă toate, taxe "ecologice" pentru alimentele obişnuite.

Ce înseamnă temperatură optimă?

"Oare sintagma de temperatură medie globală are vreo semnificaţie?", se întreabă cei patru oameni de ştiinţă. Focusarea pe încălzirea Terrei şi pe consecinţele sale nefaste punctează un alt aspect: se tinde spre o temperatură normală sau optimă, dar care e aceasta şi ce reprezintă ea? Se raportează cumva la aceea de acum 10.000 de ani, care era cu şapte grade mai mică decât cea de astăzi, ori la aceea a climei temperate, de la venirea lui Iisus Hristos?

Sau, mai degrabă, la aceea aproape glacială din Evul Mediu? Şi cine e abilitat să decidă valoarea sintagmei de "temperatură optimă"? Fluctuaţiile temperaturii atmosferice sunt date de numeroşi parametri a căror cunoaştere exhaustivă nu se susţine prin nimic. Să ne amintim că, acum vreo 40 de ani, prin 1968, climatologii vorbeau de o răcire generală a climei. Care dintre previziuni este cea reală? Sau poate niciuna?

Nu doar CO2-ul contează

Dioxidul de carbon, CO2, este unul dintre gazele răspunzătoare de efectul de seră. Dar nu este cel mai important. Vaporii de apă (H2O) şi metanul (CH4), ieşit din fermentarea materiilor organice, contribuie chiar mai mult la reţinerea radiaţiilor infraroşii. Şi unul, şi celălalt nu sunt în cantităţi semnificative afectate de activitatea umană, cel puţin la oamenii civilizaţi.

CH4 este eliberat de micile mişcări tectonice ale oceanelor şi, din punctul de vedere al omului, doar de fermentaţia naturală din mijlocul materiilor organice (ferme, animale ierbivore domesticite şi crescute de om etc.), în timp ce CO2 apare doar din combustia materiilor fosile (carbon, petrol). Studiile climatologice au pus în evidenţă corelaţia dintre temperatură şi densitatea CO2.

Ei spun că relaţia e inversă: întâi creşte temperatura şi abia apoi se măreşte procentajul de CO2. Ecologiştii preferă însă să nu vorbească despre asta.

Nu există aşadar certitudini asupra încălzirii. Nu există niciun consens cu privire la temperatura optimă a globului. În schimb, s-a creat o adevărată ideologie care, cred teoreticienii, se rezumă la o idee prost răstălmăcită din Evanghelie: omul este responsabil pentru tot, fiind deci vinovat inclusiv pentru dereglarea climatică.

În consecinţă, trebuie să plătească. În realitate, teoria încălzirii globale se întemeiază pe o singură certitudine ivită din mijlocul unui ocean de speculaţii: creşterea moderată, de 0,7 grade, într-un secol, a temperaturii medii anuale.

Efectul de seră, redefinit

Cât despre efectul de seră, în sine, dacă ar fi, el ar trebui să aibă şi efecte pozitive. Ca de pildă, creşterea vegetaţiei.

E un fapt cunoscut că ridicarea temperaturii, urmată de creşterea procentajului de CO2, are un efect multiplicator asupra dezvoltării vegetaţiei şi, deci, a absorbţiei CO2. Urmează apoi expansiunea speciilor animale ierbivore a căror hrană e mai abundentă. La sfârşitul lanţului trofic apar prădătorii, care şi ei se înmulţesc dacă au ce mânca.

Iar dacă există mai puţini pui de focă, dar mai mulţi caimani, înseamnă că există şi o lege care trasează evoluţia biodiversităţii de mai bine de patru miliarde de ani. Speciile au apărut şi au dispărut dintotdeauna, cu mult înainte de existenţa omului. Este un proces dinamic natural, care asigură mai degrabă evoluţia vieţii pe Pământ, întrucât generează apariţia unor specii superioare şi dispariţia celor incapabile să se adapteze.