Inaugurare cu blocaj rutier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul pasaj rutier din zona comercială Băneasa a fost inaugurat, ieri, în mod oficial. Chiar dacă oficialităţile s‑au plimbat pe pod la ora 10.00, şoferii au mai avut de aşteptat.

Primul pasaj rutier din zona comercială Băneasa a fost inaugurat, ieri, în mod oficial. Chiar dacă oficialităţile s‑au plimbat pe pod la ora 10.00, şoferii au mai avut de aşteptat. Şi chiar mai mult decât de obicei, pentru că circulaţia a fost îngreunată chiar de cei care au participat la eveniment.

Premierul Călin Popescu Tăriceanu, prezent la inaugurare, a spus că aşteaptă finalizarea lucrărilor la cel de-al doilea pasaj rutier, iar pentru cel subteran de la intersecţia Ionescu - Siseşti cu bulevardul Aerogării va trebui să se ţină cont de condiţiile de securitate care se impun cu ocazia summitului NATO de la Bucureşti din primăvara lui 2008. Ultimele retuşuri au făcut ca utilajele să se plimbe în voie la capătul podului, iar coada de maşini să ajungă din zona comercială Băneasa până la podul Mioriţa. "Am zis că fac şi eu azi kilometrii ăştia mai repede, dar nicio şansă.

Am stat 20 de minute pe câteva sute de metri", a spus Mircea, 27 de ani. În noaptea de miercuri spre joi, unul dintre muncitorii de la podul Băneasa a fost accidentat, iar câţiva kilometri mai departe, în Otopeni, circulaţia a fost blocată, ieri, o oră, din cauza unui accident.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite