Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis: la FNI a fost frauda cu acte in regula

0
Publicat:
Ultima actualizare:

AVAB si CEC sunt bune de plata

Inalta Curte de Casatie si Justitie da din nou dreptate investitorilor FNI. Ieri, magistratii Inaltei Curti au confirmat controversata decizie a Curtii de Apel Bucuresti din iunie a.c., prin care Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare si CEC sunt obligate "la plata in solidar a sumelor subscrise la cumpararea unitatilor de fond FNI". Este vorba de 49 de miliarde de lei pe care paratii FNI, SOV Invest, CEC si AVAB sunt obligati sa-i plateasca in contul a 395 de pagubiti FNI grupati in Asociatia Investitorilor Pagubiti - CEC-FNI. Practic, prin hotararea de ieri, cel mai inalt for judecatoresc a respins ca nefondate recursurile declarate de paratele AVAB Bucuresti si SB-CEC-SA. In plus, recurentele parate sunt obligate, in solidar, la plata sumei de 50 de milioane de lei cu titlu de cheltuieli de judecata catre intimata-reclamanta AIP-CEC-FNI. Irevocabila si executorie, hotararea Inaltei Curti de Casatie si Justitie este departe insa de a face lumina in mediatizatul "scandal FNI". Din punct de vedere al practicii judiciare si al uniformizarii sentintelor judecatoresti decizia de ieri este fireasca. In urma cu doi ani, Curtea Suprema de Justitie recunostea valabilitatea contractului de fidejusiune/cautiune prin care CEC-ul garanta investitiile feneistilor. In baza acestei recunoasteri, iata, atat Curtea de Apel Bucuresti, cat si Inalta Curte de Casatie si Justitie obliga despagubirea pagubitilor care s-au adresat Justitiei pe calea unor procese comerciale. Reprezentantii statului sustin ca atat CAB, cat si ICCJ constata ca atat contractul de fidejusiune/cautiune incheiat pe coltul mesei de Camenco Petrovici cu SOV Invest, cat si activitatea de baza a FNI intra in plaja activitatilor legale, eventual se incadreaza in riscurile normale, de piata, ale fondurilor de investitii si ale partenerilor societatilor de administrare, in cazul de fata CEC (riscul de plasament, riscul de randament etc.). Astfel, in subsidiar s-ar certifica ca la FNI nu a avut loc nici o frauda, deci Sorin Ovidiu Vantu, Maria Vlas si ceilalti implicati in afacere sunt nevinovati. Cat despre Camenco Petrovici, acesta este absolvit de orice responsabilitate pentru incheierea respectivului contract de garantie. Contract in care, la art. 1.1., se precizeaza ca "obiectul prezentului contract il constituie garantarea valorii platii de rascumparare a titlurilor de participare din ziua depunerii cererii de rascumparare, atunci cand se constata imposibilitatea de plata, datorata riscurilor la care sunt supuse fondurile deschise de investitii" (si nu a fraudei - n.n.). Mai mult, instantele care au dat solutii favorabile pagubitilor FNI par a fi uitat ca in ceea ce priveste jaful de la FNI exista un dosar penal. Potrivit legii, pana la finalizarea procesului penal, procesul civil se suspenda. Cu atat mai mult cu cat in dosarul penal s-a si efectuat o expertiza financiara privind pagubele exacte cauzate investitorilor FNI, persoanele vinovate si contributia fiecaruia la prejudiciu. Se ridica intrebarea - daca se va ajunge la adevaratii vinovati pentru prabusirea FNI, obligati la returnarea banilor, ce se intampla cu deciziile CAB si ICCJ? Asa cum sustin surse judiciare, lumina in cazul FNI se va face doar dupa solutionarea procesului penal, singurul in masura sa stabileasca vinovatii si gradul de vinovatie. De altfel, aceleasi surse afirma ca in cazul FNI, trebuia sa existe un singur proces, cel penal, prin care s-ar fi rezolvat si latura civila, celelalte actiuni in justitie nefacand decat sa sporeasca confuzia in jurul scandalului. Pana una-alta, cei 395 de investitori si-au castigat banii si trebuie sa intre in posesia lor. Se pare ca singura cale, pe care si Parchetul ICCJ o are in vedere este ridicarea masurii sechestrului asigurator, respectiv deblocarea conturilor FNI. Doar asa, pagubitii si-ar putea primi banii, aproape 50 de miliarde de lei, plus reactualizarile impuse de rata inflatiei.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite