Imprimeria Nationala "ataca" piata produselor-pirat si a marfurilor contrafacute

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nivelul pirateriei pe piata audiovizualului autohton este de 77 la suta, adica doua treimi dintre produse sunt contrafacute. In privinta produselor contrafacute, e imposibil de facut o evaluare a

Nivelul pirateriei pe piata audiovizualului autohton este de 77 la suta, adica doua treimi dintre produse sunt contrafacute. In privinta produselor contrafacute, e imposibil de facut o evaluare a procentului de falsuri din vitrine. Problemele existente pe "piata ideilor" din Romania au fost ridicate de catre participantii la seminarul "Protectia drepturilor de autor in Romania; securizarea ca mijloc de protectie a proprietatii intelectuale", organizat ieri la Crowne Plaza de ziarul Adevarul si Imprimeria Nationala. Concluziile desprinse in urma discutiilor dintre reprezentantii forurilor competente si ai producatorilor arata ca mai sunt multe de facut, desi progresele fata de anul 2000 sunt considerabile. Grav e ca multe dintre companiile prejudiciate nici macar nu mai reclama contrafacerile, de teama sa nu "tulbure" si mai tare piata. Unele produse sunt atat de bine contrafacute, incat nici vamesii si nici macar inginerii fabricilor producatoare nu reusesc sa recunoasca falsul, a spus Valeriu Geambazu, de la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci. Lipsa de informare si de educare a consumatorilor este si ea o hiba. Nici sistemele de protectie aflate la vedere, cum sunt hologramele, nu reusesc sa limiteze suficient falsurile. Sute de mii de asemenea elemente de siguranta au fost furate, asigurand dupa aceea "autentificarea" produselor falsificate. Autorii sunt greu de depistat, intre ei si vanzatorii marfurilor contrafacute interpunandu-se de cele mai multe ori firme-fantoma. O solutie a fost oferita, la seminar, de reprezentantul Politiei Romane - comisarul-sef Tudor Ionita. Acesta a propus ca producerea si gestiunea elementelor de siguranta sa fie riguros gestionate, eventual de catre stat. Domnia sa a semnalat si necesitatea unor modificari legislative in domeniu, similare celor existente in celelalte tari europene. Detasarea unui judecator de instructie care sa poata actiona imediat, oprind productia, ca si pedepsirea penala a abaterilor ce privesc contrafacerea de produse au fost alte masuri sustinute de majoritatea participantilor la seminar. Domnul Dan Docan, directorul general al Imprimeriei Nationale, a prezentat cateva dintre masurile propuse de aceasta institutie pentru securizarea produselor industriale ori artistice. Domnul Docan ne-a declarat ca lupta cu falsurile ajuta nu doar la protejarea mediului de afaceri si a imaginii Romaniei, ci si la combaterea evaziunii fiscale. Falsificatorii, de regula, aduc marfa de contrabanda si evita plata oricaror taxe. Asa cum Imprimeria Nationala a reusit sa produca facturi imposibil de falsificat, a amintit domnul Docan, va reusi sa ofere solutii tehnice care sa nu poata fi reproduse de falsificatori.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite