"Impozitarea progresiva este mai corecta social, dar ineficienta"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Decizia privind introducerea cotei unice - amanata inca o saptamana

Premierul Adrian Nastase a declarat, ieri, comentand afirmatiile presedintelui Ion Iliescu cu privire la sistemul de impozitare progresiv, teoretic, este de acord cu aceasta forma de impozitare, dar ca din punct de vedere practic aceasta s-a dovedit ineficienta. "Fiecare trebuie sa plateasca in functie de veniturile pe care le are. Am vazut tot felul de reactii impotriva acestor opinii, dar asa este corect si toata Uniunea Europeana aplica principiul impozitului progresiv", afirma Ion Iliescu. In replica, premierul Nastase a comentat: "Din punct de vedere ideologic si al abordarii sociale trebuie sa acceptam ca o impozitare progresiva este cea mai buna solutie, si sunt de acord cu acest lucru. Problema este daca din punct de vedere practic, in acest moment, solutia pe care trebuie sa o adoptam din 2004 va fi sa continuam cu sistemul actual care vedem ca nu ne-a ajutat foarte mult in colectarea impozitelor sau introducem un sistem nou, pe formule simplificate care vor ajuta la eliminarea unor forme de eludare a platii impozitelor, si vor aduce la suprafata in mod categoric mai multe venituri din zona economiei subterane". Premierul Nastase a aratat, de asemenea, ca doar 7 la suta dintre contribuabili platesc impozite cuprinse intre 23-40 la suta, deci "noi avem iluzia ca acest sistem de impozitare progresiva functioneaza, pentru ca exista alte mecanisme prin care cei care au venituri mai mari practic isi duc aceste sume fie in premii, fie in dividende, care sunt impozitate cu 5 la suta". Nastase a subliniat faptul ca se impune o discutie pragmatica pentru a vedea care este solutia cea mai buna si care este solutia care ar aduce mai multi bani la buget. "Trebuie sa ajungem la o modalitate prin care din economia subterana, care reprezinta un procent important - 30-40 la suta, nu stim sigur - sa aducem la suprafata mai multe venituri, sa le impozitam intr-un mod corect si sa obtinem mai multe venituri la buget pe care sa le folosim mai eficient", a spus premierul. El a afirmat, de asemenea, ca o decizie finala se va lua dupa discutii serioase cu sindicatele, partenerii sociali si opinia publica. "Trebuie sa vedem care sunt toate consecintele acestei decizii si de aceea nu ne grabim si nici in saptamana asta nu vom lua o decizie la nivelul guvernului", a opinat Nastase. PSD va face simulari de impozitare ca sa-l convinga pe Ion Iliescu PSD mai amana cu o saptamana decizia privind introducerea cotei unice de impozitare. Delegatia Permanenta a partidului de guvernamant a hotarat sa implice si departamentul sau de specialitate, respectiv cel economic, intr-o analiza comparativa a celor doua sisteme de impozitare: cel unic si cel progresiv. Vicepresedintele PSD Doru Ioan Taracila a spus, ieri, ca Adrian Nastase si-a indemnat colegii sa mai aiba rabdare o saptamana in luarea hotararii pe marginea codului fiscal, deoarece se impun o serie de simulari la nivel micro. Din punct de vedere al bugetului, introducerea cotei unice de impozitare nu afecteaza veniturile. Totusi, sindicatele s-au opus acestei masuri, deoarece, spun ele, vor fi afectati oamenii cu salarii mici si vor fi favorizati cei cu venituri mari. (C. Dragotescu) Cum, pana acum, nu s-a facut nici o simulare la nivelul intreprinderilor, PSD a decis sa ceara departamentului economic efectuarea unei asemenea analize. Cu rezultatele sale, pe de o parte, si cu cererile sindicale de cealalta parte, pesedistii se vor duce la Ion Iliescu pentru a-i arata tabloul obtinut. Ion Iliescu este cel care a sustinut, in mod constant, impozitarea la cote foarte mari a veniturilor peste medie, ceea ce l-a facut sa aiba rezerve serioase fata de o cota unica de 23 la suta. Ulterior, el nu a mai fost atat de categoric, dar a cerut analize foarte serioase pe marginea acestui subiect pentru ca in final sa pledeze tot pentru sistemul de impozitare progresiva. La polul opus a fost Adrian Nastase, care a sustinut, din prima, cota unica. O data cu primele reactii sindicale, dar si cu reactia prezidentiala, Adrian Nastase nu a mai fost, nici el, foarte hotarat si a mai solicitat un termen de gandire pentru cabinetul sau. De aceea, este de asteptat ca solutia finala sa fie una de compromis, ceea ce inseamna o cota unica atenuata, astfel incat oamenii cu venituri medii si modeste sa nu resimta efectele negative ale unei asemenea decizii radicale, cum este cea de modificare a sistemului fiscal.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite