Importurile masive au adâncit deficitele României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Decalajul dintre datorii şi încasări s-a dublat în primele cinci luni după integrare Deficitul de cont curent - calculat ca diferenţă între cât avem de plătit şi cât avem de

Decalajul dintre datorii şi încasări s-a dublat în primele cinci luni după integrare

Deficitul de cont curent - calculat ca diferenţă între cât avem de plătit şi cât avem de încasat - s-a adâncit în primele cinci luni ale acestui an cu peste 104% faţă de acelaşi interval din 2006. Decalajul a crescut până la nivelul de 5,9 miliarde de euro, pe fondul creşterii exponenţiale a importurilor, care a deteriorat puternic balanţa comercială a României.

"Influenţa determinantă asupra soldului contului curent a avut-o deficitul balanţei comerciale, care a însumat 6,1 miliarde euro, mai mare cu 75,9% faţă de perioada ianuarie-mai 2006", a comunicat, ieri, Banca Naţională a României (BNR). La capitolul servicii, balanţa de plăţi a înregistrat, în schimb, un excedent de 317 milioane euro după primele cinci luni ale acestui an.

Datoria externă bate spre 30 miliarde de euro

Datoria externă pe termen mediu şi lung era, la 31 mai 2007, de 29,9 miliarde de euro, în creştere cu 5,5% faţă de cea înregistrată la 31 decembrie 2006, potrivit BNR. Gradul de acoperire a datoriei externe a fost de 5,7 luni echivalent import la 31 mai 2007, faţă de 6,4 luni de import la 31 decembrie 2006.

Factor destabilizator: alimentele importate din UE

Principalii factori care au influenţat în sens negativ balanţa de plăţi sunt "importurile de bunuri de larg consum, urmate de diverse echipamente tehnologice şi importurile temporare", ne-a declarat analistul economic Dragoş Cabat. Într-adevăr, importurile au depăşit exporturile chiar şi la unele alimente de bază.

Românii din străinătate au trimis acasă cu 40% mai mulţi bani

Balanţa transferurilor curente, la care contribuie în cea mai mare parte banii trimişi în ţară de românii din străinătate, a înregistrat un excedent de 1,7 miliarde euro în primele cinci luni din 2007. Intrările din transferuri curente au însumat 2,741 miliarde euro, în creştere cu 42% faţă de intervalul similar din 2006. Ieşirile au crescut de peste trei ori (cu 217%), de la 298 milioane euro în primele cinci luni ale anului trecut până la 947 milioane euro.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite