Imobiliare 2 în 1: şi hotel, şi bloc de locuinţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Amplasarea locuinţelor în Rin Grand Hotel
Amplasarea locuinţelor în Rin Grand Hotel

Criza economică i-a determinat pe fraţii Ionuţ şi Robert Negoiţă, proprietarii Hotelului Rin Grand, să transforme mai bine de jumătate din unitate în bloc de locuinţe.

Cel mai mare hotel din Europa va mai avea doar 600 de camere, alte 800 urmând să fie transformate în apartamente ce vor fi vândute cu preţuri de la 49.000 de euro.

Fraţii Ionuţ şi Robert Negoiţă au decis să transforme trei din cele şase corpuri ale Hotelului Rin Grand în blocuri de locuinţe după ce criza economică le-a dat peste cap planul de afaceri. Astfel, cel mai mare hotel din Europa (1.400 de camere), inaugurat la finele lui 2007, va mai rămâne cu doar 600 de camere, alte 800 urmând să fie transformate în 340-350 de apartamente cu două şi trei camere. „Odată cu venirea crizei, activitatea hotelieră a fost afectată şi nu se mai justifică un număr atât de mare de camere. Atunci se justifica o unitate atât de mare, mergea bine, dacă ar mai fi mers câţiva ani...", a declarat pentru „Adevărul" Ionuţ Negoiţă, managerul hotelului pe care îl deţine împreună cu fratele său, Robert Negoiţă.

Decizia transformării unei părţi din hotel în bloc de locuinţe a fost luată în urmă cu trei luni, iar, până la finele anului, Negoiţă spune că vor fi gata primele apartamente cu destinaţia de showroom. Locuinţele vor fi scoase la vânzare în luna martie a anului viitor, iar preţurile vor fi cuprinse între 49.000 de euro şi 91.000 de euro. Apartamentele cu două camere vor fi amenajate în două variante, unele mai mici.

NOI INVESTIŢII

Investiţia iniţială în Rin Grand Hotel, situat în zona Vitan, s-a ridicat la 60 de milioane de euro. Acum, pentru transformarea unei părţi din hotel în bloc de locuinţe, fraţii Negoiţă vor mai investi încă aproximativ trei milioane de euro. Blocurile vor fi finalizate spre finele lui 2011, cel târziu la jumătatea lui 2012.

„Locuinţele vor avea instalaţie de gaze. În afară de faptul că apartamentele nu vor avea balcon, sunt multe facilităţi în cadrul hotelului de care se pot bucura şi viitorii proprietari ai apartamentelor - spa, restaurant, shopping gallery, parcare. Se va putea apela la serviciile hoteliere, cum ar fi curăţenia în camere", a spus Ionuţ Negoiţă. Apartamentele vor putea fi şi închiriate.

Proprietarul Rin Grand spune că activitatea hotelieră nu va fi afectată de această transformare întrucât, deşi cele şase corpuri sunt legate între ele, vor exista intrări separate. În urma reamenajării construcţiei, Rin Grand nu va mai fi cel mai mare hotel din Europa, însă va rămâne unitatea cu cele mai multe camere din România. Fraţii Negoiţă mai deţin Hotelul Confort Traian şi Complexul Confort Rin. Cei doi sunt şi proprietarii complexului rezidenţial Confort City, unde sunt scoase la vânzare 300 de locuinţe.

PLANURI DE EXTINDERE

Ionuţ Negoiţă spune că este interesat să-şi extindă, alături de fratele său, afacerea în domeniul hotelier atunci când contextul economic îi va permite. El analizează extinderea afacerii în provincie sau pe piaţa europeană.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite