„Îmi asum toate fragilităţile filmului «Weekend cu mama»“

Stere Gulea a spus că pelicula „Weekend cu mama", care rulează deja în cinematografele româneşti, a fost un bun antrenament pentru următorul proiect, „Sunt o babă comunistă”. La 64 de ani, regizorul peliculei „Moromeţii” a revenit la film după o pauză lungă de 12 ani, timp în care s-a ocupat de politică şi de televiziune.

„Weekend cu mama” este un film total diferit de ceea ce aţi făcut până acum. Aţi abordat probleme serioase ale societăţii de astăzi: droguri, abandonul parental, traficul de oameni. Cum a fost trecerea la filmul modern, să-i zicem aşa?

Ca să fiu foarte sincer, în anii ăştia în care am zăcut, m-am gândit la o anumită problemă, legată de ceea ce se întâmplă cu filmele generaţiei din care fac eu parte. Vorbim de oameni pe care îi cunoaşteţi şi care au făcut, zic eu, filme destul de importante. În primul rând Daneliuc, apoi Piţa.

M-am tot gândit la ceea ce aşteaptă lumea de azi, în special tinerii când se duc la cinema, de ce nu le plac filmele româneşti. Sunt spectatorii de vină? E un fel de snobism ori şi noi, regizorii, prin filmele pe care le facem nu suntem preocupaţi de spectatori?

Cineva ar putea să mă întrebe: dar care spectatori? Vorbesc de un spectator generic. Nu despre unul anume, ci de ceea ce este spectatorul din noi, ce-i poate stârni interesul: emoţia, situaţiile conflictuale puternice, rezolvările neaşteptate?

N-a fost greu să o luaţi, practic, de la capăt?

O pauză de o asemenea lungime pune probleme de adaptare. Pot să spun că am redebutat după 12 ani de absenţă. Între timp, au apărut filme ale noului val de cineaşti români. Or, acest lucru nu îl poate lăsa indiferent pe un profesionist.

Am văzut filmele tinerilor regizori, pe unele le consider bune, chiar foarte bune, de la temele abordate până la limbaj şi tehnologie. Sigur că aceşti regizori ne pun nişte probleme de competiţie nouă, celor în vârstă.

Dar sunt şi lucruri pe care le vedem diferit. Eu sunt mai preocupat de emoţie, de dramatism, de construcţia mai clasică. Cu modestie, pot să spun că, mai degrabă, am un filon poetic.

„Poate o să fiu acuzat de anumite vulgarităţi”

Cum s-a ajuns la povestea din „Weekend cu mama”?

M-am hotărât greu să fac acest film, tocmai din cauza unor îndoieli pe care le-am avut la nivelul scenariului. Ţineau, în special, de sentimentul meu că zona tinerilor, pentru că este totuşi o consistenţă de oameni din generaţia tânără în film, nu era elementul meu forte.

Noi, oamenii mai în vârstă, suntem tentaţi să îi judecăm pe cei tineri şi să-i etichetăm fără să facem efortul să ne gândim că toţi avem probleme, în relaţii sau în profesie, şi că, poate, limbajul şi duritatea din comportamentul lor pot veni ca o formă de apărare.

Scenariul a avut un stadiu cam lunguleţ, de vreo zece ani, şi ultima variantă, cea care este până la urmă filmul, s-a făcut în 2007. Cu excepţia celor două personaje, mama şi fiica, în rest totul este altceva. Asta pentru că, atunci când am pornit proiectul, când am avut ideea de a face un astfel de film, era altfel axat.

Era axat pe mamă, pe întoarcere şi pe realităţile din România, schimbate după o lungă absenţă. Lucrurile s-au modificat complet când s-a luat decizia de a se face filmul, în urmă cu doi ani. Eu nu aveam nicio aplecare către proiectul de la care plecasem.

Mi se părea că nu poate să atragă, că era oarecum al unei realităţi învechite. În 2007, erau fenomene de altă natură şi atunci am considerat că ar trebui să rescriem un scenariu care să fie mai bine ancorat în aceste teme de interes.

„Adolescenţa mea a fost săracă”

Nu vă e teamă că o să vi se reproşeze că filmul are un limbaj prea colorat, prea dur?

Probabil că cei din generaţiile mai în vârstă n-o să-l accepte, o să considere că sunt excese, poate o să fiu acuzat de anumite vulgarităţi de limbaj. Văzând filmul, soţia mea mi-a spus că ea nu poate să le spună prietenilor ei să se ducă să vadă filmul acesta.

E un om care vede foarte mult film şi de multe ori îi cer sfatul pentru că are un instinct dramaturgic foarte bun. A fost extraordinar de supărată, vexată personal de limbajul din film. I-am spus că n-am putut să fac altfel. Sigur că ne-am reconciliat... (a zâmbit).

Toate fragilităţile filmului sunt ale mele. Îmi asum aceste lucruri pentru că aşa am pornit în această meserie. Am lucrat cu plăcere cu Medeea Marinescu, Adela Popescu, Tudor Istodor. Într-un fel, m-au făcut şi pe mine mai tânăr. După 12 ani, am intrat într-o altă lume.

Din echipă, în afară de electricianul-şef nu mai ştiam pe nimeni. La început a fost foarte greu, dar pe parcursul muncii, am ajuns la nişte relaţii amicale fără niciun fel de diferenţă că eu aveam 64 de ani, iar unii dintre ei erau oameni la nici 30 de ani.

În „Weekend cu mama” tinerii înjură, se droghează, fac sex pe unde apucă, îşi petrec nopţile prin discoteci. Cu ce ochi priviţi această lume şi cum eraţi dvs. în adolescenţă?

Adolescenţa mea a fost modestă, săracă. Ofertele, tentaţiile nu prea existau, grija materială era mult mai puternică. În ceea ce-i priveşte pe tineri, eu spun mereu că avem obligaţia, noi cei în vârstă, să ne aplecăm spre problemele lor, să nu îi judecăm, să nu îi taxăm, să nu credem că ei sunt diferiţi.

La vârsta adolescenţei încă nu eşti definit, ai atâtea şi atâtea îndoieli, eşti pe pragul de a intra în societate, iar societatea este aşa cum este, e dură, e necruţătoare. Am citit pe un blog că o fată s-a drogat pentru a se răzbuna pe părinţi, că nu se înţelegea cu ei. Nu de morală au nevoie aceşti tineri.

În „Weekend cu mama” eu îi dau dreptate fetei, nu mamei. Mai ales, că fata face dovada că e în stare să-şi sacrifice viaţa, ceea ce maică-sa n-a făcut.

Aţi dat greutate filmului distribuind actori mari în roluri episodice: Gheorghe Dinică, Răzvan Vasilescu, Florin Zamfirescu, Ion Sapdaru. Cum aţi reuşit să dirijaţi două „orchestre” diferite, una a actorilor în vârstă şi una a actorilor tineri?

Când mergi cu oameni cu experienţă, ştii încotro te îndrepţi. Am lucrat şi în trecut cu aceşti actori, cu excepţia domnului Dinică. Cu dânsul, am fost la prima colaborare. Pentru cei tineri, am avut tot timpul o preocupare, pentru că duceau tot greul.

M-am concentrat asupra tinerilor, să încerc să le aduc date despre personaje, despre situaţii. Am distribuit-o pe Medeea Marinescu în rolul mamei pentru că am vrut să mă ajut cu ea. Rolul era mai puţin ofertant decât cel al Adelei Popescu, însă am mizat pe stilul de interpretare al Medeei.

O văzusem în „Je vous trouve tres beau”. Este o actriţă de nuanţe, foarte fină. Cred că fragilitatea şi temerea pe care trebuie să le aibă personajul mamei le regăsim în Medeea. De Tudor am prins mare drag.

Este talentat, sensibil, serios, profesionist, extraordinar de modest, chiar îţi face plăcere să lucrezi cu el. Încet-încet, am prins drag de Adela, pentru că mi-am dat seama că are potenţial, are forţă, are calităţi.

„După «Moromeţii», am căpătat o identitate”

Dacă astăzi ar trebui să faceţi din nou „Moromeţii”, vi s-ar părea dificil?

Nu cred că l-aş mai putea realiza. Cred că fiecare lucru trebuie făcut la vremea lui. Atunci aveam o determinare care a făcut ca tot scepticismul să dispară - pentru că a fost un scepticism generalizat că filmul acela merită făcut, am avut o inconştienţă care ţinea de dorinţa mea de a face un film care să mă reprezinte. Ceea ce regizasem până la „Moromeţii” era bun, dar nu îmi dădea o identitate. Eram un regizor interesant, promiţător, dar fără o identitate.

Aţi prins curaj după „Moromeţii”?

M-am simţit bine după ce am terminat „Moromeţii”, pentru că am reuşit să trec cu brio o asemenea probă, grea din toate punctele de vedere. Să pleci de la un roman considerat capodoperă nu e simplu. Am iubit romanul lui Marin Preda şi îl iubesc în continuare.

Dacă ne uităm la audienţa pe care o are filmul când e difuzat la televizor, poţi să zici că ar mai avea succes şi astăzi. Dar poate că are audienţă datorită notorietăţii. Interesant este că oamenii după ce îl văd mă întreabă: «Cum Dumnezeu s-a putut face un asemenea film?»

Poate ţine de faptul că avem nevoie să ne ştim rădăcinile, identitatea. Era sărăcie multă atunci, dar existau şi lucruri umane adevărate, umor, inteligenţă, care dau imaginea unei lumi interesante. Era o surpriză.

În tot acest timp cât aţi lipsit de pe platoul de filmare, aţi fost la curent cu ceea s-a întâmplat în cinematografia românească?

Sigur că da. Unii dintre noii cineaşti mi-au fost studenţi: Cristian Mungiu, Radu Muntean, Hanno Hoffer, Titus Munteanu. Sunt bine definiţi, au curaj estetic, curaj de a aborda realitatea, au o stăpânire profesională impecabilă. Nu e numai titulatura de „noul val”.

E vorba despre un nou cinema pe care aceşti regizori îl promovează, la ora actuală, cu foarte mare curaj în Europa. Şi în America au avut ecouri foarte bune.

„E foarte important să reintru în profesie”

Regizorul Stere Gulea îi dă indicaţii actriţei Adela Popescu

Cu fiecare film pe care l-aţi făcut, nu v-a fost teamă că n-o să mai puteţi ajunge la pragul de sus, atins cu „Moromeţii”?
Sigur că da. Până la urmă, sunt lucruri care te depăşesc. Mereu speri că faci un lucru şi mai bun decât cel care este considerat vârful creaţiei tale. Sigur că vrei, problema este să-ţi iasă.

Dacă nu îţi iese, nu poţi decât să zici: poate următorul. Pentru mine e foarte important să reintru în profesie, să văd dacă anii aceştia n-au lăsat totuşi nişte urme foarte grele, vizibile, imposibil de surmontat.

Cred că „Weekend cu mama” a fost un bun antrenament pentru următorul film, „Sunt o babă comunistă”, după romanul cu acelaşi titlu de Dan Lungu.

În ce stadiu sunteţi cu acest proiect?

Acum lucrăm la varianta nouă de scenariu. De fapt, noi vrem să facem o comedie nostalgică despre viaţa oamenilor simpli în absurditatea sistemului. Personajul din romanul lui Dan Lungu îmi place foarte mult. Este o femeie cu un simţ al umorului şi al autoironiei absolut încântător.

Există o variantă de scenariu făcută de Lucian Dan Teodorovici, care a şi câştigat finanţare de la CNC acum un an, dar, ca şi în situaţia cu „Weekend pentru mama”, am spus că nu e ceea ce se aşteaptă de la un film după cartea aceasta.

Acum încercăm să inventăm un al doilea personaj ca povestea despre care vorbim să fie văzută din două unghiuri, al personajului din roman şi al altcuiva care habar n-are cum a fost în comunism şi vrea să se documenteze. Nu am crezut în formula din roman, cea a flashback-urilor, care acolo merge. Vreau să fie un film direct, viu.

Despre filme

Stere Gulea s-a născut la data de 2 august 1943, în comuna Kogălniceanu, judeţul Constanţa. Absolvent al I.A.T.C., secţia teatrologie-filmologie, în 1970, Stere Gulea a fost cronicar de film şi redactor la Studioul Bucureşti. Între 1990-1995, a fost decanul ATF.

După 1990, s-a implicat în proiecte politice. A fost membru în consiliul de administraţie al TVR. A regizat „Iarba verde de acasă” (1978), „Moromeţii” (1988), „Piaţa Universităţii – România” (1991), „Stare de fapt” (1996), cel mai recent film al său fiind „Weekend cu mama”.

Adela Popescu, Medeea Marinescu, Tudor Aaron Istodor, Andi Vasluianu, Gheorghe Dinică, Răzvan Vasilescu, Ion Sapdaru, Florin Zamfirescu sunt actorii care fac parte din distribuţia filmului “Weekend cu mama”, care a primit finanţare de la Centrul Naţional al Cinematografiei în 2005, însă filmările au început de-abia în 2007. În librăriile din România se găseşte şi cartea „Weekend cu mama – ControlAltDelete”, de Vera Ion, care a fost concepută ca un jurnal.

Regizorul român preferat al lui Stere Gulea este Liviu Ciulei. Şi dacă ar fi să aleagă între peliculele româneşti „Reconstituirea”, „Balanţa”, „Cel mai iubit dintre pământeni” sau „Pădurea spânzuraţilor”, pe primul loc ar pune „Pădurea spânzuraţilor”, aproape pe picior de egalitate cu „Reconstituirea”.

„Moartea domnului Lăzărescu”, „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” sau „A fost sau n-a fost?”: „Ca ton îmi place mai mult «A fost sau n-a fost?», ca film de profunzime «Moartea domnului Lăzărescu», iar din punctul de vedere al rotunjimii, al împlinirii, al dramaturgiei, al distribuţiei şi al ritmului, «4,3,2» este impecabil”, ne-a declarat Stere Gulea.