Îmbătrânirea populaţiei, marea problemă a sistemului de pensii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Contribuţia la pensiile private va crea un deficit bugetar de peste două miliarde de euro România este singura ţară europeană în care numărul pensionarilor este mai mare decât

Contribuţia la pensiile private va crea un deficit bugetar de peste două miliarde de euro

România este singura ţară europeană în care numărul pensionarilor este mai mare decât numărul persoanelor active. Este vorba de şase milioane de pensionari, la cinci milioane de angajaţi. Creşterea vârstei de pensionare nu va reuşi să stabilizeze sistemul, dacă nu va avea loc o creştere a natalităţii.

Cheltuielile cu pensiile din ţara noastră vor creşte în următorii 18 ani ca urmare a îmbătrânirii populaţiei, însă ponderea lor în Produsul Intern Brut (PIB) va scădea ca efect al unor politici precum ridicarea vârstei de pensionare, arată un raport al Băncii Mondiale. Astfel, dacă în 2004 cheltuielile cu pensiile din România erau mai puţin de 8% din PIB, în 2025 acestea ar trebui să depăşească 9% din PIB doar ca efect al îmbătrânirii populaţiei (creşterea ponderii persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani în totalul populaţiei).

În cazul României, o evaluare a Băncii Mondiale, bazată pe politicile deja implementate, arată că ponderea în PIB a cheltuielilor pentru pensii ar putea fi chiar mai mică decât în 2004.

În ţara noastră, ponderea populaţiei cu vârsta de peste 65 de ani va creşte de la mai puţin de 15% din numărul de locuitori în prezent la aproape 20% în 2025, pe fondul unui declin puternic al populaţiei în intervalul 2000 - 2025. Astfel, studiile Băncii Mondiale arată că populaţia României se va reduce cu circa 10% sau 2,259 milioane persoane până în 2025.

Ponderea cheltuielilor cu pensiile din ţara noastră se va menţine sub media actuală din Uniunea Europeană (UE), unde reprezintă 12,7% din PIB, estimează specialiştii Băncii Mondiale. Polonia ar putea ajunge în 2025 la cheltuieli cu pensiile echivalente cu 22% din PIB, iar în Ucraina acestea ar putea ajunge la 19%.

Introducerea sistemului de pensii private obligatorii (pilonul II) va crea un deficit de circa două miliarde de euro în următorii cinci ani, cu impact asupra echilibrului bugetului de stat. Mihai Tănăsescu, deputat şi fost ministru al finanţelor, a propus ca potenţială soluţie aplicarea unei deductibilităţi totale pentru contribuţiile la fondurile de pensii facultative, cu condiţia ca toţi cei care se află în perioada activă a vieţii să fie obligaţi să adere la acest sistem de pensii.

"Prin aplicarea unei deductibilităţi totale, suma de două miliarde de euro va rămâne în sistemul public de pensii şi va crea premisele unei suplimentări a pensiilor foştilor angajaţi", apreciază Mihai Tănăsescu, fost ministru al finanţelor.

Cu toate acestea, contribuţia de 2%, care va ajunge la 6% în opt ani, este considerată insuficientă de majoritatea jucătorilor din piaţă. Totuşi, estimările pentru contribuţiile strânse în ţara noastră sunt destul de optimiste. Activele sistemului de pensii private vor ajunge la 1 miliard de euro în trei ani şi la aproape 9-10 miliarde în următorii zece ani, conform aprecierilor companiilor de pe piaţă.

Femeile asigură peste 60% din contribuţia unui fond de pensii La milioanele de euro acumulate la fondul de pensii, peste 60% provin din contribuţii ale femeilor, dat fiind faptul că numărul lor este mai mare decât cel al bărbaţilor.

Exemplul Poloniei arată că, deşi diferenţa de venit dintre femei şi bărbaţi este de 20%, pensia medie a femeilor va scădea la aproximativ 55% din pensia medie a bărbaţilor, ţinând seama de diferenţa de 5 ani existentă în vârsta de pensionare.

Valoarea pensiei de stat ar putea reprezenta circa 25% din salariul mediu al unui angajat român în anul 2025, comparativ cu aproape 50% în prezent, dacă se va menţine ritmul actual de creştere a numărului pensionarilor şi de scădere a populaţiei, în special a populaţiei active.

Cum este sistemul de pensii

Pilonul I

-Sistemul actual de stat nContribuţia angajatului în următorii ani: 3,5% din salariul brut

Contribuţia angajatorului: 19,5% din fondul de pensii

Pilonul II

-administrare privată în următorii ani a 6% din salariul brut al anagaţilor cu vârsta până la 35 de ani şi opţional pentru cei între 35-45 ani

Pilonul III

-fondurile de pensii facultative cu contribuţie de maximum 15% din salariul brut al angajaţilor şi/sau veniturile asimilate acestuia

Cele trei piloane duc la o rată de înlocuire a venitului salarial cu pensia mai mare de 70%

Sursa: calcul făcut de Allianz-Ţiriac

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite