Imam rus asasinat în Caucazul de Nord

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia bănuieşte o grupare vahabită

În seara zilei de luni, în oraşul Kislovodsk din Caucazul de Nord a fost împuşcat mortal imamul moscheii din localitate, Abubakar Kurdjiev. Acesta a fost ucis cu focuri de armă trase în spate în momentul în care intra în curtea locuinţei sale.
În acelaşi timp, nu departe de locul crimei, între o patrulă a miliţiei aflată în zonă şi două persoane necunoscute a avut loc un schimb de focuri, în urma căruia unul dintre miliţieni a fost rănit. Se presupune că necunoscuţii, care au reuşit să scape, ar putea fi autorii asasinatului. Organele procuraturii au deschis imediat o anchetă pentru descoperirea autorilor crimei. Asasinarea imamului din Kislovodsk nu este un caz singular. Cu şase luni în urmă, asupra locuinţei muftiului musulmanilor din Karaceaevo-Cerkesia şi Stavropol s-a tras cu un automat Kalaşnikov, dar, din fericire, nimeni nu a avut de suferit. Într-o declaraţie pentru presă, citată de Interfax, Consiliul muftiilor din Rusia a exprimat profunda îngrijorare faţă de crima oribilă de la Kislovodsk, apreciind că aceasta se înscrie în rândul unor cazuri tragice petrecute în ultima vreme: atentatele şi asasinarea preoţilor musulmani din Daghestan şi Cecenia, atacurile asupra unor moschei şi slujitori ai acestora din diferite oraşe ale Rusiei. Aceste evenimente sunt calificate drept "o provocare făţişă, care nu trebuie să rămână nepedepsită", fiind considerate o reflectare a xenofobiei şi fascismului. Pentru a nu încinge spiritele pe un teren atât de sensibil într-o ţară în care musulmanii au pondere importantă în sânul populaţiei, Consiliul muftiilor a făcut apel la credincioşii musulmani să evite orice ciocniri, să dea dovadă de vigilenţă şi s-a adresat organelor de ordine cu rugămintea de a nu admite niciun fel de provocări la adresa musulmanilor din Rusia.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite