Iluzia unei insule

Baricadele, sticlele incendiare, pietrele aruncate spre scutieri sunt la fel ca în urmă cu patru decenii. Motivele tinerilor diferă însă ca de la cer la pământ. În "68 îi mâna în luptă

Baricadele, sticlele incendiare, pietrele aruncate spre scutieri sunt la fel ca în urmă cu patru decenii. Motivele tinerilor diferă însă ca de la cer la pământ. În "68 îi mâna în luptă idealismul, doreau să schimbe sistemul, considerat injust, încercau să dărâme "establishment"-ul. Astăzi, ei cer protecţie socială. Se bat ca statul să-şi menţină intervenţia pe piaţa muncii în favoarea angajaţilor. Vor să-şi lege viitorul de o companie, să facă un credit. Să intre în sistem, nu să-l distrugă. Guvernul francez susţine că legile pe care încearcă să le schimbe distrug firmele sau le determină să nu mai angajeze absolvenţi, fiindcă le este greu să scape de cei slab pregătiţi. Reforma propusă de premierul Villepin ar fi parte dintr-un plan menit să facă economia mai competitivă. Din păcate, nu perioada de ucenicie e principala problemă. Concediile lungi, primele, sporurile, impozitele şi contribuţiile de tot felul fac ca, în Franţa, munca să "coste" enorm. Pe de altă parte, subvenţiile şi beneficiile au sleit bugetul, care nu mai are destui bani pentru pensii. De aceea, s-au acordat prime celor care acceptă să lucreze şi după ce împlinesc vârsta de pensionare. Disperarea tinerilor e de înţeles atunci când noi locuri de muncă nu se creează, iar cele vechi rămân ocupate de pensionabili.
Ca să-l susţină pe Villepin, şeful Comisiei Europene, Barroso, le-a transmis francezilor că reforma nu poate fi ocolită şi nu se poate trăi cu iluzia că statul mai garantează ceva, ca în trecut. Frumos spus, zero efect. Statele candidate pun capul în pământ când sunt certate de Europa. Francezii nu dau un croissant mucegăit pe astfel de poveţe. Politicienii nu sunt încă numiţi de UE, ci câştigă sau pierd voturi la ei acasă. Iar oficialii de la Bruxelles, pe cât de fermi sunt când cer noii Europe să strângă şurubul, pe atât de gentili se arată în monitorizarea statelor fondatoare. Sub presiune externă, pare deci mai uşor să faci reforme printre săraci, decât printre bogaţi. Totuşi, şi vestul continentului se află sub presiune. Economia europeană trebuie să alerge măcar la fel de repede precum cea americană, deşi poartă în spate povara beneficiilor sociale. Studii extinse pe decenii au arătat că statul european al bunăstării a redus sărăcia mult mai bine decât a făcut-o modelul american, dominat de o polarizare socială extremă. Satisfacţia contribuabilului nu va ieftini însă produsele "made in Europe" şi nici nu le va face să se vândă uşor pe alte pieţe. Cât va rezista o insulă de bunăstare socială în furtuna globalizării e greu de spus. Criza din Franţa ar putea, paradoxal, să ne accelereze integrarea. Românii muncesc, acasă ori în străinătate, fără prea mari pretenţii. Dacă aduni estul cu vestul continentului, rezultă un european mediu care încă mai poate concura pe piaţa globală a muncii.