Ilie Năstase: Ungurii au voie să spună orice, iar nouă trebuie să ne fie frică?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ilie Năstase
Ilie Năstase

"Şi ce îmi vor face? Mă vor băga la puşcărie?", a fost replica fostului tenismen când a aflat că s-a autosesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării după ce Năstase ar fi făcut afirmaţii "posibil discriminatorii" la adresa rromilor şi a etnicilor maghiari din România.

Ilie Năstase a declarat, miercuri, pentru Pro Sport, că dacă ar fi fost preşedintele României i-ar fi trimis pe romi în Harghita, pentru a schimba astfel componenţa etnică a zonei.

Ilie Năstase: "Dacă eram preşedinte, îi trimiteam pe ţigani în Harghita"

Scandalul are la bază, spune fostul mare tenismen, atitudinea extremistă a lui Laszlo Tokes: "M-am enervat când l-am auzit! Ei au voie să spună orice, iar nouă trebuie să ne fie frică?".

Referitor la comunicatul făcut de CNCD, celebrul Nasty se ţine tare: "Şi ce-o să-mi facă? Sunt persoană particulară, pot să spun orice! Ce-o să se întâmple? Mă vor băga la puşcărie?".

Numai numele lui Bölöni l-a făcut pe Năstase să îndulcească tonul: "E o problemă că am zis ca ţiganii să se mute în Harghita? Ce, Harghita nu e în România? Puteam să zic Braşov! Dacă Bölöni s-a simţit, îmi cer scuze, dar numai faţă de el, pentru că mi-e prieten. Tökes spune că ungurii trebuie să ia Baia-Mare, Satu-Mare şi Târgu-Secuiesc, iar eu n-am voie să-mi spun părerea ca român?", a mai declarat Ilie Năstase, citat de Mediafax.

Fostul tenisman Ilie Năstase, verificat de CNCD în urma afirmaţiilor sale legate de romi

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite