„Ierţi când eşti convins că nu se mai întâmplă“
0
Politician din 1990, Varujan Vosganian se declară un om care iartă, dar nu uită. Pe Traian Băsescu l-a iertat o dată, dar nu a uitat nici până azi tot ce i-a făcut. Cel mai mare reproş: acuzaţiile nefondate care l-au făcut să piardă un post de comisar european.
Cine a citit „Cartea şoaptelor", scrisă de Varujan Vosganian, despre genocidul îndreptat împotriva conaţionalilor săi, va trage concluzia că armenii sunt un neam care preferă iertarea în locul răzbunării. Acest lucru nu se aplică însă întotdeauna şi în politică. Fostul reprezentant al armenilor în Parlamentul României, azi liberal de frunte, lasă de înţeles că nu şi-a încheiat încă socotelile cu fostul său adversar, dar şi aliat, Traian Băsescu.
„Adevărul": Cum vi se pare că a evoluat România după '90?
Varujan Vosganian: România este o ţară care reface un drum pe care alte ţări l-au făcut în mod aşezat. A fost singura ţară din Europa Centrală şi de Est în care Partidul Comunist s-a refăcut sub o altă formă. A fost singura ţară în care partidele istorice au supravieţuit. Şi faptul că generaţia mea a greşit în anii '90, fiind anticomunistă în loc să fie modernistă, intrând aşadar cu spatele în această lume, a făcut ca România să piardă cam un deceniu în comparaţie cu alte ţări care aveau structuri politice legitimate de rezistenţa faţă de comunism şi care în anii '90 se ocupau mai degrabă de schimbare decât de răfuială.
E un paradox: Varujan Vosganian din anii '90, anticomunistul, omul de dreapta, stă acum la aceeaşi masă cu PSD, din care face parte şi Ion Iliescu.
Până a ajunge la rafinamente ideologice, trebuie în primul rând să salvăm trunchiul comun, care este trunchiul democratic. Or, pentru mine - şi vorbesc în cunoştinţă de cauză, pentru că pe actualul preşedinte şi pe cei din jurul lui îi cunosc foarte bine de multă vreme -, această alegere este limpede. Nu poţi merge cu cineva care joacă box thailandez atunci când e o gală de box obişnuit.
Fără nicio regulă, fără să îşi respecte propriul cuvânt, dispus să spună azi una, mâine alta, utilizând instituţiile statului în scopuri personale şi inducând o stare de crispare şi de tensiune în societatea românească. Aşadar, aici nu se pune problema că ne-am aliat cu un partid de stânga. Nu, ne-am aliat cu un partid dispus să respecte valorile constituţionale. Constituţia nu-i nici de dreapta, nici de stânga. Până să ajungem din nou să alegem calea ideologică, din păcate trebuie să trecem prin această consolidare a statului de drept. Eu nu m-am aliat cu Ion Iliescu, nici nu ştiu dacă dânsul în afară de amintiri mai are vreo legătură instituţională cu structurile de conducere ale PSD.
Dar aţi fost aliat şi cu Traian Băsescu.
Aliat? Puţin spus! El m-a rugat să las orice şi să fac campanie pentru el. Şi în 2004 am făcut. Chiar şi acum cred că, dacă PSD ar fi rămas atunci încă la guvernare după 2004, ar fi înnegurat cerul democraţiei româneşti.
Adică până la urmă a fost bună schimbarea.
Schimbarea a fost bună, din păcate n-am schimbat cu cine trebuie. Vă mărturisesc deschis că am avut întotdeauna reţineri faţă de acest om. Am avut cu el şi nişte incidente personale. În 2000 l-am dat în judecată, a venit şi şi-a cerut iertare la proces, după care a zis: „Vedeţi, şi-a retras Vosganian acţiunea, deci am avut dreptate". Cu totul incorect. Deci am această experienţă. Relaţiile mele cu Traian Băsescu pot face subiectul unei teze la facultăţile de profil psihic.
Armenii sunt un neam care preferă iertarea răzbunării. E un lucru pe care l-am înţeles dintr-o carte a dvs. Nu puteţi să-l iertaţi pe Traian Băsescu?
Uitarea şi iertarea sunt două gesturi umane. Uitarea este indiferenţă, iertarea este un gest de responsabilitate. În primul rând că iertarea are nevoie de interlocutor. Când uiţi, e problema ta personală, când ierţi însă n-ai voie să ierţi în monolog, de unul singur, în abstract. Ai nevoie de un partener. Ierţi atunci când eşti convins că nu se mai întâmplă a doua oară. Aşadar, dacă sugeraţi că eu ar trebui să iert, cu siguranţă că aş putea. Ca dovadă că atunci, în 2000, când Traian Băsescu mi-a spus: „Varujan, uite eu vreau să spun că-mi pare rău, tu mă ierţi?" Şi eu am spus: „Dacă vii la proces şi spui că informaţiile tale n-au fost corecte, ceri scuze şi mă rogi să opresc procesul, eu îl opresc". Deci am fost doi atunci. Când însă încerci să mă distrugi aproape fizic în chestiunea cu comisariatul sau când ieşi la televizor şi spui năzbâtii că eu în secret am semnat contracte cu băieţii deştepţi sau îmi jigneşti tot neamul spunându-i medicului care te-a salvat că-i primul armean bun... Mă întreb ce-ar fi spus omenirea dacă spunea asta unui evreu.
A fost o răutate...
Domnule dragă, dacă omul acela era evreu şi-i spunea „eşti primul evreu bun", astăzi Traian Băsescu vindea în Piaţa Matache.
Este o gafă, o ieşire în decor. Însă gestul cu pălăria pe care v-a aruncat-o în mulţime în 2004 mi se pare cel mult o glumă nepotrivită...
Da, dar a fost uşor nesimţit, pentru că pălăria aia era pentru mine cu o anumită valoare sentimentală. Mă întreb ce-ar fi fost dacă mi-ar fi cerut paltonul, de exemplu. Dar trecem peste asta. Să zicem că face parte din anecdotică. În clipa de faţă, pentru mine, a ierta aşa, în abstract, fără să existe un gest de smerenie, mi s-ar părea o eroare.
„N-ar avea nimeni tupeul să-mi ceară să renunţ la proces"
Aţi avut un proces cu „Jurnalul naţional", pe care l-aţi câştigat, cu daune de 40.000 de euro. Nu v-a sugerat nimeni s-o lăsaţi mai moale?
Cred că nimeni n-ar avea acest tupeu. Afectarea imaginii mele a fost considerabilă. Imaginaţi-vă, atunci când Herta Müller a luat Premiul Nobel pentru Literatură, am avut la Euronews un interviu din partea Uniunii Scriitorilor din România. Şi acest interviu n-a mai fost dat, pentru că s-a părut nelalocul lui ca doamna Müller, care a luat Premiul Nobel pentru scrierile ei împotriva regimului comunist, să fie lăudată de cineva care e suspectat a fi fost spion în vremea comunistă. Norocul meu şi ghinionul lor a fost că apoi, în calitate de ministru, a trebuit să obţin certificate de bună purtare nu doar de la structurile româneşti, ci şi de la structurile NATO.
„Barroso mi-a spus că Băsescu a uneltit împotriva mea"
În clipa în care aţi fost propus comisar european, acuzaţia că aţi fost agent al Securităţii comuniste a fost lansată de „Jurnalul naţional" şi de Marius Tucă. De ce daţi vina pe Traian Băsescu?
Eu, când am fost la Bruxelles - acum au trecut anii, putem s-o spunem - dl Barroso personal mi-a spus că preşedintele a uneltit împotriva mea. A fost o situaţie halucinantă. M-a întrebat: „În ce relaţii sunteţi cu preşedintele României?" Am zis: „În relaţii foarte bune. M-a felicitat în faţa naţiunii"... „Ciudat", mi-a spus, „preşedintele mi-a făcut o cu totul altă impresie despre dvs." I-am zis: „Domnule preşedinte Barroso, există înregistrări". Mi-a zis: „Puteţi să mi le daţi?" În faţa lui l-am sunat pe Călin Tăriceanu. Care a vorbit la Pro TV şi a luat caseta cu pălăria mea şi a trimis doi avocaţi la arhive ca să scoată cererea de iertare a lui Traian Băsescu din anul 2000 în procesul cu mine.
Deci primul ministru al României s-a dus să-i arate lui Barroso că, de fapt, eu cu preşedintele n-am nimic, preşedintele are ceva cu mine. Deci am ajuns aici, eu, ca reprezentant al naţiunii, am fost la Bruxelles ca primă propunere de comisariat, iar preşedintele meu uneltea împotriva mea. Iar acum, dacă vă daţi seama cam cum sunt relaţiile dintre domnii Băsescu şi Barroso, vă daţi seama în ce obstacol am fost pus.
Păi, acum, dl Barroso este văzut ca apărătorul dlui Băsescu.
Exact ca şi-atunci. Dânşii au colaborat foarte bine în chestiunea comisariatului meu.
„Alegerile parlamentare fac parte din referendum"
Am citit o postare pe blogul dvs. în care făceaţi nişte calcule referitoare la referendum. Dar îi calculaţi acolo numai pe românii care trăiesc în interiorul graniţelor României. Cei din afară nu este logic să-i includem în cvorum?
Toţi românii sunt parte a poporului român şi au drepturi egale. Inclusiv dreptul de vot. E limpede. Cvorumul este legat de anumite condiţii specifice, inclusiv acelea că statul oferă condiţii pentru vot. Deci este o responsabilitate dublă: pe de o parte, a oamenilor care sunt presupuşi a fi pe listele permanente de-a avea disponibilitatea de-a vota şi a statului de-a asigura condiţiile. În mod normal, dacă se pune cvorum, se stabileşte referendumul cu câteva luni înainte şi se solicită tuturor celor care vor să voteze să se înscrie pe liste. Şi cvorumul să se calculeze cu toţi cei care au disponibilitatea de a vota. Aşa-i şi-n Franţa, de exemplu. Dar să te joci cu un cvorum imaginar... I-ar plăcea dlui Barroso să aibă referendum în Portugalia şi să fie în cvorum cei două milioane de portughezi plecaţi să muncească prin Europa? Nu cred că i-ar fi plăcut! De-aceea, spun eu că noi am calculat cvorumul în virtutea unei Românii imaginare în care 15 la sută din oameni nu au mare disponibilitate de a vota şi, ca dovadă, nici nu au votat.
A fost, după părerea mea, introducerea cvorumului o eroare istorică pe care o plătim toţi. Pentru că toate disputele de astăzi, lipsa de legitimitate de astăzi se datorează cvorumului. Alegerile parlamentare fac parte, practic, din referendum. Adică, dacă la alegerile parlamentare USL va lua peste 50 la sută, abia atunci Traian Băsescu va fi înfrânt. Iar dacă nu va lua 50 la sută, atunci înseamnă că acest cvorum a prefigurat o realitate pe care noi, din păcate, cei din USL, nu am ştiut s-o gestionăm în avantajele ei până atunci.
"Dacă la alegerile parlamentare USL va lua peste 50 la sută, abia atunci Traian Băsescu va fi înfrânt."
Despre puşcăriabili:
Despre Cătălin Voicu (PSD)
„Nu uitaţi că totuşi un an şi ceva, în mod abuziv, lui i s-a răpit dreptul de-a vota. Chiar dacă era în cercetare, a fost ţinut în închisoare, nimeni nu ştie de ce. După opinia mea, nu era un mare pericol public şi trebuia măcar de-acolo din închisoare să fie adus să voteze".
Despre Relu Fenechiu (PNL)
„Pot să vă spun că el e util, adică are o viziune managerială destul de bună pe zona aceasta, a şi gestionat alegerile şi din 2009. Este util, este loial şi acestea au fost argumentele care au stat la baza păstrării lui în această linie".
„Preşedintele e un fel de Avocatul Poporului"
Ce putere mai are Traian Băsescu, în afară de a da decoraţii, a avansa generali şi de-a aproba numirea unor procurori?
Dacă aveţi cel mai mic licăr de simpatie faţă de preşedinte, ar fi bine ca pe-asta cu generalii să n-o mai evocaţi, că nu-i în avantajul lui. În perioada cât a fost preşedinte, noi am avut cele mai mari năzbâtii în privinţa asta. Acum, în legătură cu preşedintele şi cu Parlamentul şi cu Guvernul. Un guvern susţinut de o majoritate parlamentară puternică deţine, practic, toate pârghiile. Preşedintele are, în republica constituţională românească, un rol mai degrabă reglator. Adică, preşedintele are instrumentul de-a opri o seamă de abuzuri şi de-a le semnala. E un fel de Avocatul Poporului, cu atribuţii extinse.
Şi-atunci, de ce atâta grabă ca să fie demis acum?
Dacă preşedintele greşeşte, el trebuie să fie judecat pentru greşelile sale, indiferent de atribuţii. Pentru că, dincolo de toate atribuţiile, are o semnificaţie morală, el este reprezentantul politic al poporului român. La el nu se pune problema că încalcă puţin sau mult Constituţia, el trebuie s-o promoveze. Noi nu putem judeca atitudinea preşedintelui măsurându-i cu metrul de la Sèvres erorile.
De ce nu putea să fie suspendat, de pildă, la anul?
Asta-i o altă discuţie. Eu am scris pe blog un articol prin primăvară în care am spus: „USL nu trebuie să facă nimic senzaţional până la alegeri". Nu trebuie să depăşească pe linie continuă, nu trebuie să treacă pe roşu, trebuie să respecte regulile de circulaţie, pentru că avem toate garanţiile pentru a câştiga alegerile din acest an.
Se pare că acea postare a fost citită de mulţi oameni, mai puţin de colegii dvs.
În această logică, USL trebuia să vegheze la un act de guvernare care să consolideze bugetar România, asta era prioritatea guvernării. Şi să pregătească alegerile. Această suspendare s-a bazat probabil pe nişte date de certitudine care nu s-au concretizat dintr-un simplu motiv: nu pentru că românii n-ar fi dorit, ci pentru că s-a introdus această idee absolut greşită a cvorumului care a denaturat complet dezbaterea publică.
Vă menţineţi opinia că, până la alegerile parlamentare, USL trebuie să se ocupe doar de guvernare?
USL nu trebuie să intre în teme controversate. În opinia mea, şi cu Oltchimul Guvernul s-a grăbit puţin, trebuia să solicite FMI un uşor răgaz, astfel încât lucrurile să se facă temeinic. De ce? În perioade electorale, spiritele sunt mult mai sensibilizate şi lucrurile se rezolvă mai greu. Din acest motiv, eu cred că guvernarea trebuie să se ocupe în principal de gestionarea indicatorilor macroeconomici, în principal deficitul bugetar, inflaţia şi asigurarea funcţionării responsabilităţilor fundamentale ale statului.
"USL nu trebuie să intre în teme controversate. În opinia mea, şi cu Oltchimul Guvernul s-a grăbit puţin."
Se încarcă comentariile...
