Identitate europeană, nu americană

subliniat din start că statul român respectă şi garantează dreptul fundamental la libertatea religioasă şi nimeni nu poate fi împiedicat să-şi exercite liber credinţa - în respectul

subliniat din start că statul român respectă şi garantează dreptul fundamental la libertatea religioasă şi nimeni nu poate fi împiedicat să-şi exercite liber credinţa - în respectul Constituţiei şi legislaţiei în vigoare.
Apoi sunt de remarcat flexibilitatea de care a dat dovadă Biserica Ortodoxă Română şi maturitatea cu care a renunţat la pretenţia de a dobândi statutul de biserică naţională. Acest fapt, alături de o sumă de alte gesturi concrete ale tuturor părţilor implicate, a făcut ca noua lege aflată în dezbatere să fie foarte aproape de legile similare existente astăzi în Europa.
Dar aici apare şi o mare problemă. Din motive mai mult sau mai puţin de înţeles, diverse grupări - să le zicem de interese, de ce nu, şi în acest domeniu atât de sensibil - fac lobby pentru o mai mare apropiere de legislaţia americană în a trata organizaţiile religioase. Se ignoră prin asta nu atât punctul de vedere al bisericilor istorice care funcţionează în România, ci, pur şi simplu, istoria şi mentalitatea europeană, care sunt, vrem-nu-vrem, cu totul altele decât cele americane.
Concret, există prevăzută în numeroase alte ţări europene această prevedere legată de numărul minim de persoane pentru ca o asociaţie religioasă să poată funcţiona (300 în cazul prezentei legi); de asemenea, în unele state europene, procentul prin care o asociaţie religioasă să fie recunoscută drept cult este de 0,4%, cu mult mai mare decât 0,1% din populaţia ţării, cum s-a propus la noi. De ce apar atunci contestaţii, de vreme ce nu despre libertatea religioasă este vorba?
Să spunem lucrurilor pe nume: ca în cazuri mult mai terestre, şi aici, tot interesele materiale sunt în joc. Interesul poartă fesul oricărei credinţe ajunse la stadiul de administrativ. De aceea nu miră pe nimeni când "atleţi" ai drepturilor omului apără cu înverşunare idei excesive, aducând ca argument exigenţe legislative fireşti pentru europeni - şi contrazicând astfel dreptul european de a-şi proteja tradiţia şi mentalităţile. Nota bene: noua lege a căutat o punere în acord cu legislaţia europeană, fără a face nicidecum judecăţi de valoare. Cu alte cuvinte, fiecare este liber să creadă în ceea ce vrea, dar respectând legile ţării.
Dincolo de acestea, ca observaţie generală, este de remarcat faptul că legea nu a stârnit decât fenomene izolate de respingere din partea celor direct implicaţi, dialogul purtându-se într-un cadru civilizat. Iar acolo unde nu poate fi întrunită unanimitatea de păreri, este important ca minoritatea să fie respectată, asigurându-i-se, în condiţii legale, libertatea de opinie şi de manifestare a credinţei.
Până la urmă, nu atât legea cultelor este importantă, cât spiritul acesteia. Fiind vorba despre o Românie europeană, este probabil unul dintre rarele prilejuri în care suntem obligaţi să ne afirmăm clar identitatea, tocmai pentru a ne-o putea păstra.