Luana Ibacka, „peţitoare“ pentru fermierii singuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Luana Ibacka, „peţitoare“ pentru fermierii singuri
Luana Ibacka, „peţitoare“ pentru fermierii singuri

Noul reality-show „Fermier. Caut nevastă!“ începe la 12 octombrie şi va fi difuzat în fiecare luni, de la ora 20.30, la Prima TV.  Emisiunea îşi propune să le găsească orăşence harnice fermierilor singuratici. Luana povesteşte despre emisiunea „matrimonială“.

Etapa preliminară a emisiunii a avut loc la 13 septembrie, iar cei 10 fermieri gata de însurătoare au fost prezentaţi publicului. Ei au povestit despre  aspiraţiile lor şi despre cum arată femeia ideală pentru ei.

De la prima emisiune, concurenţii au primit scrisori de la femei care-şi doresc să-i cunoască. Cei mai populari cinci fermieri pornesc în căutarea dragostei adevărate.

Vor neveste de la oraş

„Emisiunea va prinde cu siguranţă, pentru că este un fel de rubrică video-matrimonială extinsă“, explică prezentatoarea Luana Ibacka.

„Acest show pune punctul pe «i» în legătură cu cele două fenomene esenţiale pentru existenţă, relaţia bărbat-femeie şi muncă fizică. Ambele s-au devalorizat din cauza industrializării şi a urbanizării, şi iată că acum au devenit foarte importante. Întrucât ne place mult să vorbim despre curentul eco, green, despre meşteşuguri sau traiul în natură, iată că acum avem ocazia să le experimentăm direct la fermă“, adaugă Luana, care se autointitulează „peţitoare“ pentru fermieri.

Potrivit spuselor ei, concurenţii îşi doresc „neveste de la oraş, frumoase, tolerante şi dornice să se aşeze la casa lor. Fetele vor şi ele o viaţă mai bună şi mai sigură, alături de bărbaţi adevăraţi“.Scopul prezentatoarei este de a pune, prin acest reality-show, temelia a cel puţin o familie fericită. „Peţitoarea“ crede că farmecul emisiunii rezidă în simplitatea şi în naturaleţea formatului.

Singurătate la ţară


„Oamenii sunt însinguraţi peste tot, nu doar la ferme. Şi la oraş, adeseori oamenii sunt singuri“, constată ea. Iar fermierilor le este greu să-şi găsească singuri parteneri pentru că viaţa la fermă este „o izolare obligatorie“, marcată de munca zilnică.

Pentru ei este important să se căsătorească cu o femeie care să nu fie obsedată de cumpărături, ci o nevastă harnică şi gospodină. Cât despre femeile care i-ar putea scrie unui fermier pentru a încerca o mutare din mediul urban în cel rural, Luana Ibacka spune că motivul principal al marii schimbări ar fi o decepţiile în viaţa şi în dragostea de la oraş.

De asemenea, „speranţa că un bărbat care are o fermă şi o casă în acelaşi loc nu se va combina cu prietena ei cea mai bună şi nu-şi va închide trei ore telefonul zicând că este la vulcanizare. Cine ştie? Poate că iubeşte natura şi spiritul de haiduc ce zace în orice bărbat care munceşte fizic“, spune Luana Ibacka.

image
image

Concurenţii îşi doresc neveste de la oraş, frumoase, tolerante şi dornice să se aşeze la casa lor.

image



Luana Ibacka ,prezentatoare TV

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite