Iaşi: Se redeschide librăria Universităţii “Cuza”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Festivitatea de deschidere va avea loc astăzi, de la ora 16.00, la fostul sediu Romtelecom.

Studenţii din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” vor avea din nou o librărie de unde să-şi poată cumpăra cărţile necesare pentru facultate. Deschiderea oficială va avea loc astăzi, de la ora 16.00, în interiorul fostului sediu Romtelecom de pe strada Lăpuşneanu.

Librăria universităţii nu a fost închisă din cauza lucrărilor de reabilitare care s-au făcut în instituţia de învăţământ. Pe lângă cărţile scoase de editura universităţii, studenţii  îşi vor putea cumpăra şi alte tipuri de lucrări de referinţă. ”În viitorul apropiat, vrem să aducem în această librărie cărţi de la cele mai importante universităţi din ţară”, a afirmat Vasile Işan, rectorul Universităţii „Cuza”.

Cu această ocazia va fi lansat şi volumul „Izvoarele Istoriei Creştinismului Românesc”, coordonat de Nelu Zugravu. La realizarea acestei lucrări, stau la bază şase ani de documentare în bibliotecile din Germania, Italia, Grecia şi România.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite