Iaşi: 49 de ani de închisoare pentru studenţii acuzaţi de crimă UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alina Horeanu şi Vlad Scurtu Irimia, acuzaţi de uciderea unui director din Botoşani, au fost condamnaţi la 20 de ani, respectiv 23 de ani de închisoare pentru omor deosebit de grav şi tâlhărie. Alături de ei au fost condamnaţi şi cei doi complici

Magistraţii Tribunalului Iaşi au condamnat-o astăzi pe Alina Horeanu la 20 de ani de închisoare pentru omor deosebit de grav şi 10 ani de închisoare pentru tâlhărie. Însă tânăra va trebui să execute pedeapsa cea mai grea de 20 de ani de închisoare. Prietenul Alinei Horeanu, acuzat şi el că a săvârşit aceleaşi infracţiuni va trebui să execute în total 23 de ani de închisoare.
Pe lângă cei doi Daniel Brăescu şi Alexandru Stan au fost condamnaţi la trei ani de închisoare cu suspendare pentru tăinuire, favorizarea şi nedenunţarea infractorului, primul fiind condamnat şi pentru că a condus un autoturism cu permisul suspendat.
"Vom face apel deoarece noi am solicitat achitare pentru trei infracţiuni", a precizat Ionuţ Vasiliu, avocatul lui Brăescu.

Daune de peste 887.000 lei

Alina Horeanu alături de Vlad Scurt Irimia vor trebui să plătească familiei victimei 850.000 lei daune morale şi 30.170 lei daune materiale, iar alături de Brăescu şi Stan vor trebui să dea alte 7.400 lei. Pe lângă aceşti bani Horeanu şi Scurtu vor plăti şi o pensie lunară de 1.000 lei celor doi copii ai victimei.
De asemenea, Magistraţii Tribunalului Iaşi au decis să restituie soţiei celui ucis şi autoturismul Audi A4, reţinut în timpul anchetei. Cei patru tineri pot face apel împotriva sentinţei, în termen de zece zile.
Potrivit rechizitoriului, pe data de 9 februarie 2007 Alina Horeanu (21 de ani), studentă la Facultatea de Economie şi Administrare a Afacerilor  şi Vlad Scurtu Irimia (21 de ani), student la Informatică ar fi ucis un director botoşănean.
Daniel Mancaş (32 de ani) a decedat după ce ar fi fost înjunghiat de mai multe ori. Pentru a ascunde cadavrul, cei doi tineri ar fi fost ajutaţi de prietenii lor Daniel Brăescu (28 de ani), şi Alexandru Stan (23 de ani). De abia după câteva luni anchetatorii i-au descoperit pe cei patru după ce au luat urma maşinii lui Daniel Mancaş.
După ce tinerii au fost audiaţi, a fost găsit şi cadavrul botoşăneanului, îngropat într-o pădure din comuna Ciprian Porumbescu, din judeţul Suceava. În toamna anului 2007 cei patru tineri au fost trimişi în judecată.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite