Iaşi: Din groapă în canal pe strada Albineţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieşenii care locuiesc pe strada Albineţ reclamă că, după refacerea străzii, o parte din calea de acces a rămas în paragină

Locuitorii de pe strada Albineţ s-au bucurat când municipalitatea a dispus, în urmă cu câţiva ani, asfaltarea căii de acces dinspre Sărărie către bulevardul Rosetti, care face parte din drumul european  583. Însă intervenţia muncitorilor nu a acoperit toată strada. 
Situaţia a fost adusă la cunoştinţa reporterilor „Adevărul de Seară“ de către Dan Timofticiuc, care locuieşte în zonă. Pe ultimii 20 de metri, strada Albineţ este brăzdată de câteva gropi serioase. Acestea sunt dispuse în aşa fel încât şoferii care  vor să se înscrie pe DN 24 le pot evita numai dacă merg cu maşina pe partea dreaptă a drumului. Însă în virajul imediat următor, mascat de bordura trotuarului, se află un canal care nu a fost înălţat niciodată la nivelul străzii.
„Cine nu cunoaşte strada îşi rupe maşina în canal. Chiar şi eu mai păţesc uneori, când sunt cu mintea la altceva, să iau groapa asta”, a explicat Dan la faţa locului.

Aflaţi mai multe despre situaţia cestei străziîn "Adevărul de seară"

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite