Iaşi: Topul şpăgilor în spitalele ieşene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pacienţii acuză: de la portar şi până la doctori, toţi trebuie trataţi cu „atenţii“

Pentru a avea grijă de sănătatea lor, moldovenii ajunşi în spitalele din Iaşi ştiu cât îi „costă“ sistemul de sănătate gratuit. În funcţie de spital, pacienţii scot din buzunar între 50 şi 1.500 lei numai pentru o operaţie, nemaipunând la socoteală „mărunţişul“ dat asistentelor.

Toţi sar în ajutorul unui nou pacient şi se oferă să-l ajute cum pot. Spitalul „Sf. Spiridon“, în frunte cu clinicile de chirurgie, se află în topul şpăgilor grase. „Mama prietenei mele a fost operată în Clinica a III-a. Înainte de operaţie, fiica i-a dat doctorului care o avea în grijă 1.000 de lei, iar după operaţie încă 500 de lei“, spune Mădălina.

Tarife diferite în funcţie de operaţie

La internare, pacienţii ştiu deja că trebuie să-i dai doctorului 100 de lei, apoi trebuie să ai bani mărunţi, adică de câte 5 şi 10 lei, pentru asistente. La Spitalul de Neurochirurgie, pentru o operaţie se dau în jur de 300 de lei, nu îţi spune nimeni o sumă, dai cât ai. „Eu nu am dat nimic doctorilor pentru că nu am avut, dar o femeie din salon a dat pentru o operaţie la coloană 300 de lei“, spune o pacientă.

La Spitalul de Copii „Sf. Maria“, o operaţie de apendicită ajunge în jur de 200-300  de lei. Dacă operaţia este mai complicată, tarifele ajung şi  la 600-700 lei.

„N-ar trebui să le dai nimic”

Ca să nască prin cezariană, la Maternitatea „Cuza Vodă“, o mămică trebuie să scoată din buzunar, numai pentru doctor, în jur de 1.500 de lei. „Am dat la doctoriţă 500 de lei, la anestezist 200 de lei, la rezident 100 de lei şi câte 5 lei la asistente. Am colege care au dat şi 1.500 de lei numai doctoriţei“, spune o proaspătă mămică din Cotnari.

Femeia recunoaşte că a avut noroc de vinul de acasă, dus drept „atenţie”. O pacientă din Clinica de Chirurgie III, de la „Sf. Spiridon“, povesteşte cum se comportă asistentele cu femeile care au cancer. „Pe lângă trauma fizică şi psihică, o asistentă ne spunea că stă peste program ca să ne facem noi ecografiile. I-am băgat 10 lei în buzunar. N-ar trebui să le dai nimic, dar mai că nu cer“, spune femeia.

„Pacientul ar trebui să-i dea o atenţie doctorului după realizarea actului medical" - Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite