Iasi: Stâlpii care nu mai folosesc la nimic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Primăriei spun că nu pot interveni fără a primi acceptul celor de la E-On

Aleile pietonale dintre blocurile din Podu Roş au de două ori mai mulţi stâlpi de iluminat decât necesarul. Situaţia din perimetrul cuprins de străzile Nicolina, Socola şi Aleea Rozelor a fost adusă la cunoştinţa reporterilor „Adevărul de seară” de către unul dintre locatarii din zonă, Gheorghe Aanicăi, de profesie maistru electrician, acum ieşit la pensie.Deoarece reţeaua de iluminat public de pe aceste alei nu funcţiona corespunzător de mai mult timp, aceasta a fost inclusă de Primăria Iaşi într-un program de modernizare. Licitaţia pentru instalarea noilor stâlpi electrici a fost câştigată de firma Flash Lighting Services, care a terminat lucrările în luna ianuarie a acestui an.

Cu toate acestea, stâlpii vechi au rămas şi ei pe poziţii. „Pentru a nu lăsa zona fără iluminat public pe durata celor trei-patru luni cât au fost efectuate lucrările de modernizare, s-a decis utilizarea în continuare a stâlpilor aflaţi în funcţiune”, a explicat Andrei Trofor, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi. În prezent, chiar dacă noua reţea de iluminat a fost dată în folosinţă de aproape patru luni, stâlpii vechi au rămas şi ei pe alei, deşi au fost dezafectaţi. „Este vorba despre câteva zeci de stâlpi de 5,1 metri înălţime. Cel mai greu ar fi transportarea manuală a stâlpilor pentru că pe aceste alei nu încape nicio maşină”, a spus Gheorghe Aanicăi.

Reprezentanţii Primăriei spun că nu pot înlătura stâlpii în cauză deoarece aceştia aparţin companiei E-On Moldova. „Pentru trimiterea vechii instalaţii spre casare trebuie finalizată mai întâi o documentare. Nu putem interveni fără acceptul E-On Moldova”, a precizat Trofor. După ce vor primi acceptul din partea furnizorului de energie electrică, lucrătorii Primăriei vor finaliza lucrările la reţeaua de iluminat public. „Din cauză că E-On nu dispune de forţa de muncă necesară, ne-am manifestat disponibilitatea să ne ocupăm de scoaterea şi casarea stâlpilor vechi”, a încheiat Andrei Trofor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite