Iaşi: Sporurile funcţionarilor, incluse în bugetul de criză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii locali au votat astăzi bugetul municipiului Iaşi pe 2009, din care nu lipsesc cheltuielile consistente de personal.

După mai bine de o oră de discuţii pe marginea proiectului de buget, consilierii locali l-au votat cu majoritate. Cele mai multe nemulţumiri le-au avut cei patru consilierii liberali care au susţinut că proiectul de buget este unul nerealist, iar veniturile estimate de Primărie la buget nu vor putea fi atrase într-un an de criză. Consilierii liberali au cerut votarea bugetului pe capitole, solicitare respinsă de executivul municipalităţii. „Nu ne-a fost prezentat un proiect de buget în comparaţie cu anii trecuţi şi nici o execuţie bugetară pe 2008”, a precizat Radu Botez, consilier local. Bugetul general al primăriei Iaşi se ridică la peste 960 de milioane de lei, din care 75,2 milioane de lei sunt venituri estimate din impozite şi taxe care ar trebui colectate. „Am spus de la început că acest buget este o previziune şi poate fi afectat de criză”, a spus Gheorghe Nichita, primarul Iaşiului.

Într-un an de criză, funcţionarii primăriei sunt feriţi

Cel mai sărac capitol este cel al sănătăţii, care de la bugetul local va primi doar 0,48%, respectiv 3,2 milioane de lei. În schimb, nu se poate vorbi de cumpătare la cheltuielile de personal ale primăriei, care vor rămâne neschimbate într-un an de criză. Funcţionarii primăriei vor primi în următoarele 12 luni sporuri de 10% pentru orele lucrate sâmbătă şi duminică şi de toxicitate, pentru cei care lucrează la arhivă şi casierie. Un alt spor care va fi menţinut este cel de dispozitiv, de 25%. Mai mult, 12 funcţionari, care lucrează la proiectele europene, ar putea obţine un spor de 75% prevăzut în actul adiţional al Contractul colectiv de muncă aprobat ieri. „Sperăm să putem aloca acest spor, pe care, până acum, nu l-am dat”, a spus Mihai Doruş, director în cadrul Primăriei. Funcţionarii vor primi anual, în jur de 2.000 de lei, brut, pentru haine, dar şi 14 lei, brut, pe zi, pentru hrană. Salariaţii vor beneficia de un ajutor de Paşte şi Crăciun, care poate ajunge şi la un salariu mediu brut pe economie care este de 1.8000 de lei.

Un nou traseu pentru şoseaua de centură a municipiului

În cadrul şedinţei de astăzi a mai fost aprobat un nou traseu al şoselei ocolitoare a Iaşiului care vizează ca traficul uşor să fie direcţionat pe străzile Nicolina- bulevardul Poitieres- strada Trei Fântâni şi strada Cicoarei- strada Athitect Berindei cu penetrare spre cartierele Dacia şi Alexandru cel Bun. Totodată, consilierii au mai votat alocare a 500 de lei, în loc de 300 de lei pentru familiile care au împlinit 50 de ani de la căsătorie.

Bugetul fondurilor nerambursabile, diminuat cu 75%

Proiectul de buget prezentat în urmă cu câteva săptămâni a suferit unele modificări. Practic, din cele peste 88 de milioane lei anunţate la bugetul fondurilor nerambursabile au mai rămas mai puţin de un sfert. Iniţial, au fost incluse în acest capitol şi fondurile pe care le alocă Primăria pentru cofinanţare la proiectele în care primăria Iaşi era doar partener. Ca fonduri nerambursabile, au rămas doar 22 de milioane lei. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite