Iaşi: Scumpirile şi boala, temerile crizei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Studiul sociologic comandat de „Adevărul de Seară" arată care sunt „fricile" ieşenilor în contextul declinului economic.

Potrivit cercetării realizate de Catedra de Sociologie a Universităţii „Al. I. Cuza", mai bine de o treime dintre ieşeni se tem că s-ar putea îmbolnăvi şi sunt îngrijoraţi de creşterea preţurilor.

„Mă enervează că preţurile cresc de la o zi la alta. Mă gândesc că va trebui să renunţ la planurile de concediu şi de vacanţă", a declarat Marius M., profesor.

Sociologii susţin că temerea cea mai acută a ieşenilor privind starea de sănătate are mai multe explicaţii. „La prima vedere am putea-o lega de o anumită ipohondrie specifică românilor. Explicaţiile ar putea să stea totuşi în altă parte. Fie boala este legată de banii care ar trebui pentru însănătoşire, fie această teamă vizează ceea ce consumăm acum pentru propria supravieţuire", a explicat conf. dr. Adrian Netedu, coordonatorul cercetării sociologice.

Frica de cutremure, pe lista temerilor

Totodată, ieşenii sunt speriaţi, în proporţie de 14%, de pierderea locurilor de muncă. „Cel mai mult îmi este frică de efectul sigur, şi evident, pe care îl va avea asupra celor din jurul meu şi a mea scăderea nivelului de trai. Îmi este frică să nu rămân fără serviciu, fără o sursă sigură şi considerabilă de venit", a spus Rodica V., programator.

„Cred că cea mai mare teamă priveşte pierderea locului de muncă", a spus şi Remus A., asistent marketing. Pe lângă pierderea locului de muncă, ieşenii au temeri legate şi de datoriile acumulate în ultimii ani. Aceştia se sperie de imposibilitatea de a plăti ratele la diverse surse de creditare, dar şi de creşterea dobânzilor la bănci. Printre datele oferite de cei 1.000 de ieşeni la chestionarul sociologic s-au mai înregistrat temeri precum frica de Dumnezeu sau de cutremure. Ieşenii consideră că declinul economic nu va fi depăşit nici prin împrumuturi financiare externe şi nici cu ajutorul clasei politice.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite